ICCJ. Decizia nr. 1394/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1394/2011
Dosar nr. 645/36/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 241/ CA din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ţ.D. în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., a dispus anularea Ordinului nr. 290 din 24 aprilie 2009 emis de pârât, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior, de director executiv la O.J.C.A. Tulcea precum ţi obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, recalculate şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu şi până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflaţie la momentul plăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, prin Ordinul nr. 290 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R. s-a dispus, în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, încetarea raportului de serviciu al reclamantului Ţ.D., prin eliberarea din funcţia publică de conducere de director executiv la O.J.C.A. Tulcea, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice acordat prin acelaşi ordin.
S-a constatat că ordinul atacat reprezintă un act administrativ dat în aplicarea OUG nr. 37/2009, fiind justificat de către pârât exclusiv pe necesitatea eficientizării activităţii instituţiilor publice şi a îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare, obiectiv ce transpare din preambulul actului normativ menţionat.
Instanţa de fond a mai reţine că, ulterior sesizării instanţei de contencios administrativ, prin OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, respectiv prin art. XIV alin. (1), OUG nr. 37/2009 a fost abrogată în mod expres.
În aceste condiţii, sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, obiecţie formulată de un număr de 63 de deputaţi, Curtea Constituţională a constatat prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională.
Ori, având în vedere că nu s-a procedat la reexaminarea legii de aprobare şi punerea ei de acord cu Decizia Curţii Constituţionale şi, implicit, nu s-au stabilit nici măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei, instanţa de fond a apreciat că toate aceste efecte, respectiv toate actele juridice emise în baza ordonanţei de urgenţă sunt lovite de nulitate, fiind date în baza unui act normativ care încalcă în mod flagrant legea fundamentală.
Cum temeiul de drept ce a stat la baza emiterii ordinului contestat s-a dovedit a fi în vădită contradicţie cu Constituţia României, a apreciat instanţa de fond că orice măsură dispusă în temeiul său este nelegală, deci implicit măsura de eliberare din funcţia deţinută de reclamant.
În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în cazul soluţionării cererii, instanţa de fond a hotărât, în condiţiile art. 998 C. civ., şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 241/ CA din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă, următoarele:
Printr-o primă critică formulată recurentul susţine că instanţa de fond avea, în fond, obligaţia respingerii cererii ca lipsită de obiect, în condiţiile în care faţă de D.C.C. nr. 414 din 14 aprilie 2010, actul a cărui anulare se solicită, implicit, este lipsit de efecte juridice.
Printr-o altă critică formulată recurentul susţine că instanţa de fond a ignorat principiile de drept care guvernează aplicarea legii civile în timp, respectiv principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii civile.
În acest sens, arată recurentul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este lipsită de finalitate întrucât de la data intrării în vigoare a HG nr. 1609/2009 privind înfiinţarea camerelor agricole judeţene, prin reorganizarea oficiilor/ centrelor de consultanţă judeţeană, calitatea de autoritate publică a fost preluată de C.J. Tulcea, cu consecinţa dobândirii calităţii procesuale de pârât în prezenta cauză. Astfel, potrivit acestui act normativ camerele agricole judeţene, sunt instituţii publice descentralizate în subordinea Consiliului Judeţean şi în coordonarea tehnico - metodologică a A.N.C.A., finanţate din venituri proprii şi subvenţionate de la bugetul de stat.
Cum efectul subrogaţiei îl constituie transmiterea calităţii procesuale, în speţă legea, ce nu depinde de voinţa în mod nelegal instanţa de fond a instituit în sarcina sa o serie de obligaţii faţă de reclamant.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, subliniază faptul că, ca regulă generală, în cadrul litigiilor de contencios administrativ, autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat are calitate procesual pasivă, cu toate consecinţele juridice care decurg din această poziţie procesuală.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 13 din Legea Contenciosului Administrativ, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a soluţionat cauza în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat, respectiv M.A.P.D.R., calitatea procesual pasivă a acestuia nefiind afectată de dispoziţiile HG nr. 1609/2009, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Pe fondul cauzei, se reţine că prin Ordinul ministrului agriculturii nr. 290 din 24 aprilie 2009, intimatul - reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcţia publică de conducere - director executiv O.J.C.A. Tulcea.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative îl constituie art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Faţă de cele mai sus expuse şi reţinând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunţată şi publicată în M. Of. al României anterior soluţionării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că susţinerea autorităţii recurente privind efectele viitoare ale deciziei prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile unui act normativ se dovedeşte a fi nefondată.
Totodată, Înalta Curte reţine că, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Aşadar, neconformitatea actului normativ aplicat de recurentă cu prevederile constituţionale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatului - reclamant, astfel că, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea acestuia, ca efect al admiterii acţiunii, motivarea în fapt şi în drept fiind pertinentă.
Totodată, Înalta Curte va respinge şi criticile referitoare la lipsa de obiect a acţiunii deduse judecăţii, în raport de D.C.C. nr. 1257/2009, în condiţiile în care efectul erga omnes al deciziilor contenciosului constituţional, nu poate fi înţeles în sensul invocat de recurent, în condiţiile în care consecinţa caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale este lipsirea de eficienţă normativă a actului declarat neconstituţional şi nu anularea actelor administrative emise în baza acestuia. Prin urmare în mod corect instanţa de fond a procedat la anularea actului administrativ emis în baza actului normativ declarat neconstituţional, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a procedat la înlăturarea efectului Ordinului nr. 290/2009.
Pentru considerentele arătate, şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.D.R., împotriva Sentinţei nr. 241 din 7 iulie 2010, a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1388/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1397/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
