ICCJ. Decizia nr. 1407/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1407/2011
Dosar nr. 332/42/2010
Şedinţa publică de la 9 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 146 din 04 iunie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.O., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Sportului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, a dispus anularea Ordinului nr. 3922 din 6 mai 2009 emis de pârât şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior deciziei anulate, a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la plata către reclamant a unei despagubiri egală cu diferenţa dintre salariile indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate şi până la data reintegrării, a respins cererea de anulare a răspunsului din 19 februarie 2010 ca inadmisibilă şi cererea privind daunele morale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordinul nr. 3836 din 5 mai 2008, reclamantul a fost numit în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Dâmboviţa, iar în baza acestui ordin s-a procedat la încheierea contractului de management educaţional din 06 mai 2009, pe o perioadă de 4 ani.
Ulterior, prin Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 emis de către Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării s-a dispus încetarea contractului de management anterior menţionat şi eliberarea reclamantului din funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Dâmboviţa
În preambulul acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă de revocare a Ordinului, la care a primit răspunsul înregistrat din 19 februarie 2010.
Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a răspunsului comunicat la plângerea prealabilă, reţinând că nu constituie un act administrativ şi nu poate face obiectul acţiunii în contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că în Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 nu a fost invocată nici una din clauzele de încetare prevăzute la art. IX lit. a)-h) din Contractul de management, iar dispoziţiile art. 20 alin. (2), art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997, menţionate în preambulul ordinului prevăd faptul că, funcţiile de conducere din unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar se stabilesc potrivit specificului acestora, prin reglementări ale Ministerului Învăţământului, şi dreptul de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care se îndeplinesc funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în sistemul de învăţământ.
În opinia primei instanţe, un act administrativ de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale, trebuie motivat în chiar cuprinsul său, din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse, pentru a da posibilitatea persoanei interesate să aprecieze asupra temeiniciei acestuia, şi instanţei de judecată învestite să efectueze controlul jurisdicţional.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europeane care a arătat că cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, iar insuficienţa motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actului.
Pe de altă parte, a reţinut că Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 a fost emis în aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009, conform cărora, contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Mai mult decât atât, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, întrucât a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, astfel, prin reglementările sale, aceasta „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale
Având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională, precum şi abrogarea unicului temei legal care a determinat încetarea contractului de management educaţional, prima instanţă a reţinut că o menţinere a unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituţional ar pune în discuţie supremaţia Constituţiei şi ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorităţii publice emitente.
În temeiul dispoziţiile art. 78 alin. (1) şi (2) Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, Curtea, a admis şi cererile reclamantului de reintegrare în funcţia deţinută anterior deciziei anulate şi de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri egală cu diferenţa dintre salariile indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, până la data reintegrării şi salariile şi drepturile efectiv încasate.
Cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 50.000 RON a fost respinsă, cu motivarea că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ. şi faţă de faptul că reclamantul nu a indicat în mod concret împrejurările de natură a-i produce prejudicii morale.
Curtea a apreciat că anularea actului nelegal, reintegrarea în funcţia deţinută şi plata drepturilor de care ar fi beneficiat de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, constituie o reparaţie suficientă pentru prejudiciul suferit.
2. Recursurile declarate de pârâţi
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurentul a susţinut că p rin Ordinul nr. 3922 din 06 mai 2009 s-a pus în executare O.U.G. nr. 37/2009, respectiv art. II alin. (2) din acest act normativ.
La data emiterii Ordinului supus cenzurii instanţei era în vigoare O.U.G. nr. 37/2009, actul a cărui anulare se solicită fiind emis în cadrul trasat de ordonanţă.
În opinia recurentului, legalitatea unui act administrativ individual emis în temeiul unui act normativ cu forţă juridică superioară, nu se poate cerceta/analiza decât din perspectiva actelor în vigoare la data emiterii lui şi nu prin prisma evenimentelor ulterioare. Se au în vedere prevederile legale în vigoare la data emiterii actului şi nu aspectele ulterioare.
Prin urmare, raportat la prevederile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, în mod temeinic şi legal a fost emis Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 3922 din 06 mai 2009.
De altfel, potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) Legea nr. 47/1992 cu modificările şi completările ulterioare, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forţă juridică superioară se statuează faptul că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management educaţional încheiat de domnul B.O. a încetat de drept, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa
Solicitând la rândul său modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., acest recurent a apreciat că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, or a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în esenţă pentru aceleaşi motive dezvoltate, după cum urmează:
O primă critică a recurentului a vizat soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii introducerii plângerii prealabile, care în opinia sa nu a fost motivată de instanţă.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că ordinul a cărei anulare se solicită a fost emis în executarea O.U.G. nr. 37/2009, care la art. II alin. (1) cuprinde modificarea adusă art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în sensul că „numirea inspectorului şcolar general şi a inspectorului şcolar general adjunct se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, aceştia urmând să încheie un contract de management educaţional pe termen de 4 ani, care să cuprindă direcţiile şi obiectivele din strategia pe educaţie, în concordanţă cu obiectivele din Programul de guvernare”, prevederi din aceeaşi ordonanţă precizând că în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare şi aflate în derulare încetează de drept.
O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare la data emiterii ordinului, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 prin care aceasta a fost declarată neconstituţională produce efecte pentru viitor nu şi pentru trecut.
Pe de altă parte, a susţinut că instanţa a reţinut în mod greşit faptul că reclamantul este funcţionar public, făcând confuzie cu privire la calitatea acestuia. Reclamantul-intimat nu are statutul de funcţionar public întrucât nu are raporturi de serviciu cu ministerul, ci un contract de management educaţional încheiat în baza Legii nr. 124/1997 privind Statutul personalului didactic.
Deşi s-a reţinut de către instanţă că O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituţională aduce atingere statutului juridic al unor funcţionari publici, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 nu face referire la modificarea art. 24 Legea nr. 128/1997.
3.Apărările intimatului-reclamant
Intimatul-pârât B.O. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală atât în privinţa respingerii excepţiilor cât şi a nelegalităţii ordinului de eliberare din funcţie emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 3922 din 6 mai 2009 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin care s-a dispus încetarea contractului de management educaţional al intimatului-reclamant şi eliberarea acestuia din funcţia de inspector şcolar adjunct la Inspectoratului Şcolar al Judeţului Dâmboviţa, în temeiul dispoziţiilor art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 şi art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum şi H.G. nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Acţiunea a fost introdusă la data de 31 martie 2010, în temeiul art. 9 alin. (4) şi (5) Legea nr. 554/2004, ulterior declarării neconstituţionalităţii legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, ordonanţă ale cărei dispoziţii au fost preluate în integralitate de O.U.G. nr. 105/2009.
Critica ce vizează nemotivarea soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii introducerii plângerii prealabile este vădit nefondată şi va fi respinsă, considerentele pentru care instanţa a apreciat neîntemeiată această excepţie fiind consemnate în practicaua hotărârii.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004, referindu-se expres la această situaţie, prevede că acţiunea poate fi introdusă direct, la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei în M. Of..
De altfel, potrivit art. 7 alin (5) Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că prin Ordinul nr. 3922 din 6 mai 2009 Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a dispus, începând cu data de 07 mai 2009, încetarea contractului de management educaţional al intimatului-reclamant şi eliberarea acestuia din funcţia de inspector şcolar adjunct la Inspectoratului Şcolar al Judeţului Dâmboviţa.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 şi art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum şi H.G. nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Prevederile art. II O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, au modificat art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că:
Alin. (1) „ Numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii şi inovarii. Inspectorul şcolar general şi directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educaţiei, cercetării şi inovării un contract de management educaţional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcţiile şi obiectivele din strategia pe educaţie, în concordanţă cu obiectivele din Programul de guvernare. Reevaluarea condiţiilor din contractul de management educaţional se face trimestrial".
Potrivit alin. (2) “Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare înceteaza în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
Conform art. 147 alin. (4) Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of.; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs prin care se arată că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Faţă de cele mai sus expuse şi reţinând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunţată şi publicată în M. Of. anterior soluţionării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că susţinerea recurenţilor privind efectele viitoare ale deciziei prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile unui act normativ se dovedeşte a fi nefondată.
Î n speţă, problema care se pune de fapt este aceea a efectelor deciziei Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă care a stat la baza emiterii unui act administrativ a cărui anulare se solicită prin acţiunea în contencios administrativ.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (5) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea introdusă de persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţele de guvern sau prin dispoziţii din Ordonanţe, poate avea ca obiect şi anularea actelor administrative emise în baza acestora.
De asemenea, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „ În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competenţă în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of..”
În concluzie, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Aşadar, neconformitatea actului normativ aplicat de recurent cu prevederile constituţionale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant, astfel că, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea acestuia, ca efect al admiterii acţiunii, motivarea în fapt şi în drept fiind pertinentă.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 146 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1406/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1408/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
