ICCJ. Decizia nr. 1543/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1543/2011
Dosar nr. 2579/2/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.C. Baloteşti a chemat în judecată S.N.R., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 12 nr. 0183 din 23 august 2000, pentru suprafaţa de 43.590 m.p. din suprafaţa totală de 59403 m.p.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actul atacat este nelegal, de vreme ce terenurile vizate de acesta au fost solicitate de foştii proprietari ai Comisiei locale de fond funciar. A mai arătat şi că pentru o parte din terenurile ce au făcut obiectul atestării dreptului de proprietate al pârâtei, au fost emise chiar şi titluri de t proprietate persoanelor îndreptăţite, astfel că, în cauză, au fost încălcate dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, pe considerentul că termenul de prescripţie de un an prevăzut de art. 11 din Decretul nr. 167/1958 a fost depăşit.
La termenul din 27 martie 2008 au formulat cereri de intervenţie în interes propriu, P.N., P.I., V.A.C. şi M.D., iar la termenul din 23 septembrie 2008 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a A.N.C., emitenta actului atacat.
Prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2009 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.C. şi a introdus în cauză, la cererea reclamantului, pârâtul M.C.S.I., succesor în drepturi ca urmare a-l reorganizării M.T.C.I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3950 din 17 noiembrie 2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.N.R. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu A.N.C., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
De asemenea, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa cererii principale şi a cererilor de intervenţie în interes propriu, respingând aceste cereri ca prescrise.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.N.R. ea este nefondată, de vreme ce aceasta se legitimează în calitate de beneficiar al actului a cărei anulare o solicită.
Referitor la excepţia tardivităţii s-a reţinut că termenul de sesizare a instanţei, de 6 luni, curge de la data luării la cunoştinţă de către reclamant şi intervenienţi, iar în cauză această dată este momentul intabulării dreptului de proprietate al pârâtei S.N.R. în cartea funciară a localităţii Baloteşti, în baza certificatului de atestare seria M 12 nr. 0183 din 23 august 2000.
Fată de acest moment, retine instanţa de fond, termenul de 6 luni a fost cu mult depăşit, acţiunea reclamantului fiind introdusă la 5 februarie 2008, iar a intervenienţilor în interes propriu la data de 27 martie 2008.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs intervenienţii în nume propriu, M.C., M.D., P.N., P.I. şi V.A.C., recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., instanţa de fond pronunţând hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, pe baza unei interpretări eronate a raportului juridic dedus judecăţii, cuprinzând motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Prin motivele de recurs formulate, recurenţii intervenienţi în nume propriu au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora „înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor", acest text de lege urmând a fi interpretat în strânsă legătură cu dispoziţiile art. 50 din acelaşi act normativ, care se referă la obligaţia O.C.P.I. de a comunica suprapunerea nu numai celui care a cerut înscrierea dreptului său ci şi „celorlalte persoane interesate în termen de 15 zile de la pronunţarea încheierii dar nu mai târziu de 30 zile de la data înregistrării cererii".
Recurenţii-intervenienţi, în nume propriu, susţin că nu se poate opune caracterul public al evidenţelor de carte funciară unui terţ care pretinde în proces un drept real asupra aceluiaşi teren mai înainte de a fi înştiinţat de suprapunerea, fie ea şi parţială, dintre cele două terenuri, înscrierea fiind făcută la cererea părţii interesate, adversar în proces, iar imobilul a fost intabulat pentru prima dată în cartea funciară.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de fond a constatat în mod corect ca fiind prescris dreptul la acţiune al reclamantului şi deci şi cel al recurenţilor-intervenienţi în nume propriu, cereri formulate după împlinirea termenului de 6 luni de la data luării la cunoştinţă despre actul administrativ contestat, recurenţii intervenienţi fiind terţi în raport cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 12 nr. 0183 din 23 august 2000 emis de A.N.C.I.
Momentul luării la cunoştinţă este, astfel cum corect a stabilit şi instanţa de fond, cel al intabulării dreptului de proprietate al intimatei-pârâte S.N.R. Bucureşti în Cartea Funciară a localităţii Baloteşti, în baza certificatului de atestare seria M 12 nr. 0183 in 23 august 2000, potrivit încheierii nr. 5472/2000 a Judecătoriei Buftea pronunţată la 26 septembrie 2000, pentru suprafaţa de 59.403 m.p. teren.
De la data intabulării dreptului de proprietate, dreptul real al societăţii intimate a devenit opozabil erga omnes, prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, actul de atestare a dreptului de proprietate imobiliară considerându-se a fi cunoscut şi de către intervenienţi, aceştia putând să atace actul administrativ contestat în termenul prevăzut de lege, în situaţia în care considerau că au drept de proprietate asupra unei părţi din terenurile ce au făcut obiectul atestării dreptului de proprietate.
Recurenţii-intervenienţi susţin că textul art. 25 alin. 1) din Legea nr. 7/1996, potrivit cu care „înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor", ordinea de înregistrare a cererilor determinând rangul înscrierilor, trebuie interpretat în strânsă corelare cu dispoziţiile art. 50 din acelaşi act normativ, potrivit căruia O.P.I. are obligaţia de a comunica suprapunerea nu numai celui care a cerut înscrierea dreptului său ci şi altor persoane interesate, comunicare pe care acesta le-a făcut-o după aproximativ 8 ani de la intabulare.
Nu este întemeiată susţinerea recurenţilor-intimaţi, atât prevederile din textul de lege amintit cât şi practica constantă a instanţelor fiind în sensul că de la momentul înscrierii în Cartea funciară dreptul real dobândit devine opozabil erga omnes, pentru terţi acesta fiind momentul de la care se socoteşte că au luat la cunoştinţă despre actul administrativ respectiv.
Cererea de intervenţie a fost formulată de recurenţi cu depăşirea termenului prevăzut de lege, chiar dacă ar fi avute în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2007, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 262/2007 şi potrivit cărora, pentru motive întemeiate, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă de acesta.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurenţilor în sensul că „faptul că a existat o publicitate nu este acelaşi lucru cu o cunoaştere efectivă", de vreme ce legiuitorul a reglementat modul de calcul al termenului legal în care poate fi formulată acţiunea, cu începere nu numai de la data comunicării actului, dar şi de la data la care terţii au luat cunoştinţă prin orice mijloace de emiterea actului administrativ individual pe care au interesul să-l conteste.
Prin instituirea unui termen în care să formuleze acţiunea nu le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum este definit de C.E.D.O., jurisprudenţa C.E.D.O. fiind constantă în a considera că „instituirea unui termen pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa".
Având în vedere considerentele expuse se constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, aplicând corect legea şi dând o interpretare corectă raportului juridic dedus judecăţii, sentinţa fiind motivată corespunzător şi respectând prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, recursul formulat de intervenienţii în nume propriu se dovedeşte a fi nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.C., M.D., P.N., P.I. şi V.A.C. împotriva sentinţei civile nr. 3950 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1522/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1565/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
