ICCJ. Decizia nr. 1522/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1522/2011
Dosar nr. 12/45/2010
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3341/89/2009 şi declinată în favoarea Curţii de Apel Iaşi, prin sentinţa nr. 303/ CA din 07 decembrie 2009, reclamanta R.O.D. a chemat în judecată pe pârâtul M.S. pentru a se dispune anularea Ordinul M.S. nr. 970/2009, prin care a fost eliberată nelegal din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct financiar-contabil al D.S.P. Vaslui, repunerea în situaţia anterioară şi obligarea pârâtului la plata diferenţei de salariu indexată cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, la data de 19 mai 2009, a fost eliberată în mod abuziv şi nelegal din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct financiar-contabil al D.S.P. Vaslui prin Ordinul M.S.P. nr. 970/2009.
A mai arătat reclamanta că, odată cu eliberarea din funcţie a fost retrogradată pe funcţia de execuţie de consilier clasa I gradul superior treapta I de salarizare, compartimentul buget din cadrul aceleiaşi instituţii fără să i se fi cerut acceptul scris sau verbal, sau să fi fost cercetată disciplinar sau sancţionată potrivit Legii nr. 188/1999, modificată-republicată.
Reclamanta a mai susţinut că, în perioada cât a îndeplinit funcţia de director executiv adjunct financiar-contabil, şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului şi în mod permanent a obţinut performanţe profesionale, beneficiind de premii în bani la nivelul instituţiei, dar şi aprecieri pozitive la nivelul ordonatorului principal de credite, respectiv M.S.
Reclamanta a mai precizat faptul că a parcurs paşii prevăzuţi de legea contenciosului administrativ şi a formulat plângere prealabilă, la care a primit răspuns negativ concretizat prin adresa nr. lB5208 din 16 iunie 2009, prin care i-au fost prezentate aspecte de ordin general care nu au legătură cu calitatea sa de funcţionar public şi procedurile prevăzute de lege pentru astfel de situaţii.
Cu toate acestea, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, a formulat din nou revenire la plângerea prealabilă anterioară, înaintată tot M.S., plângere la care însă nu a primit răspuns.
Totodată, a susţinut că măsura dispusă de ministrul sănătăţii prin Ordinul nr. 970/2009 este abuzivă şi nelegală,deoarece nu au fost respectate prevederile Legii nr. 188/1999 modificată şi republicată, cu privire la aducerea la cunoştinţă a măsurii, motivarea acesteia, încadrarea pe un post inferior, nu s-a acordat posibilitatea ocupării postului imediat următor în ordine ierarhic inferioară deşi exista această posibilitate, nu au fost respectate prevederile art. III pct. ll din OUG nr. 37/ 2009 şi nici prevederile art. 99 din legea funcţionarilor publici;
Reclamanta a mai arătat că întrucât OUG nr. 37/2009, norma în baza căreia a fost înfiinţată funcţia de director coordonator adjunct, a fost declarată neconstituţională, efectele ei fiind înlăturate, Ordinul nr. 970/2009, de eliberare din funcţie, este nul.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei, arătând, în esenţă, că funcţia de director adjunct financiar contabil a fost desfiinţată odată cu apariţia O.U.G nr. 37/2009, iar urmare a concursurilor ulterioare, funcţia contractuală de director adjunct financiar contabil al D.S.P.J. Vaslui a fost ocupată de către o altă persoană, care a încheiat, conform legii, contract de management.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a dovedit efectuarea procedurii prealabile.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin sentinţa civilă nr. l31/ CA din 19 mai 2010. A admis acţiunea formulată de reclamanta R.O. în contradictoriu cu M.S., a anulat Ordinul nr. 970/2009 şi a dispus repunerea reclamantei în funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa de salariu indexată cu indicele de inflaţie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că eliberarea din funcţia publică de conducere a reclamantei s-a făcut strict în executarea dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, fără a avea la bază alte considerente care să tină de exercitarea atribuţiilor reale aferente funcţiei, de eventuale disfuncţionalităţi înregistrate în activitatea reclamantei.
S-a constatat, din analiza actului normativ atacat şi a raţiunilor pentru care acesta a fost emis, că înlocuirea unei funcţii publice de conducere a unui serviciu public cu o funcţie contractuală (director coordonator al serviciului public deconcentrat, atribuită prin numire directă, cu contract de management), pune în discuţie însăşi legalitatea conducerii şi coordonării respectivului serviciu public care, prin natura sa, presupune exercitarea unor atribuţii şi responsabilităţi în realizarea unor prerogative de putere publică.
Deşi OUG nr. 37/2009 a fost emisă în scopul declarat al „îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare", prima instanţă a constatat că reclamantei din prezenta cauză, care a ocupat funcţia publică de conducere, nu i s-au imputat, prin ordinul atacat, deficienţe manageriale sau de coordonare a serviciului public, iar pretinsa reducere a cheltuielilor bugetare prin înlocuirea denumirii funcţiei de conducere şi a condiţiilor de ocupare a acesteia, nu este în nici un mod justificată.
A mai reţinut prima instanţă că Ordinul contestat de către reclamantă este în vădită contradicţie şi cu dispoziţiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, conform cărora încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţia publică are loc doar în cazul în care instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, ori, în cazul de faţă, nu a operat o reorganizare în sensul art. 100 alin. (l) din Legea nr. 188/1999 şi nu s-a justificat reducerea postului.
Postul înfiinţat în locul celui ocupat de reclamantă este unul cu aceleaşi atribuţii şi cu aceleaşi condiţii aparente de ocupare, ceea ce vădeşte încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Împrejurarea că prin ordinul contestat s-a dispus reîncadrarea reclamantei pe altă funcţie nu poate fi interpretat ca o achiesare benevolă a acesteia la măsurile luate împotriva sa prin aplicarea unui act neconstituţional şi nu trage inadmisibilitatea acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice şi invocând art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că în mod greşi prima instanţă a admis cererea reclamantei, ordinul contestat fiind emis în temeiul OUG nr. 37/2009, art. m alin. (l).
Potrivit acestor dispoziţii „(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice si posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţa de urgenta, care face parte integranta din aceasta, precum si adjuncţii acestuia se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta".
Din interpretarea firească a acestui text de lege rezultă fără echivoc că funcţiile publice de conducere de director executiv şi director executiv adjunct au fost desfiinţate.
Ca atare, instituţia publică nu a avut nici un drept de opţiune, astfel că desfiinţarea funcţiei s-a produs ope legis cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei.
Recurentul a mai arătat că nu se poate aprecia că efectele unei Decizia Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unei ordonanţe de Guvern ar retroactiva şi pentru perioada anterioară momentului publicării deciziei în M. Of., întrucât acest aspect nu rezultă din dispoziţiile art. 147 din Constituţia României.
Astfel că, a susţinut recurentul, deşi reclamanta a fost vătămată în drepturile şi interesele sale legitime prin OUG nr. 37/2009 declarată neconstituţională, nu se poate dispune anularea ordinului de eliberare din funcţie şi nici reintegrarea reclamantei sau plata drepturilor salariale.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Decizia prin care se constată neconstituţionalitate unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare est definitivă şi obligatorie.
Efectele deciziei Curţii Constituţionale se răsfrâng, pe de o parte, direct şi nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, şi pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (l) şi 4 din Constituţie şi art. 31 alin. (l) şi (3) din Legea nr. 47/1992, şi în alte cauze.
În cauză, reclamanta R.O.D. a ocupat funcţia publică de conducere de director executiv adjunct financiar-contabil al D.S.P. Vaslui, conform Ordinului nr. 464/2008 al M.S.P.
Prin Ordinul nr. 970/2009 al M.S., emis în baza prevederilor OUG nr. 37/2009, reclamanta a fost eliberată din funcţie începând cu data de 22 mai 2009 şi încadrată în funcţia publică de execuţie de consilier clasa 1, gradul superior treapta 1 de salarizare, în cadrul D.S.P. Vaslui - compartiment buget.
Împotriva acestui din urmă ordin reclamanta a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea actului administrativ, la care a primit răspuns nefavorabil.
Din conţinutul ordinului atacat rezultă cu claritate că eliberarea din funcţia publică de conducere a reclamantei s-a făcut strict în executarea dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, fără a avea la bază alte considerente, care să tină de exercitarea atribuţiilor reale aferente funcţiei, de eventuale disfuncţionalităţi înregistrate în activitatea reclamantei.
Din conţinutul dispoziţiilor art. II alin. (l) – (4) din OUG nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, rezultă că au fost desfiinţate posturile deţinute de funcţionarii publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, fiind create în locurile acestora alte funcţii de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator şi adjuncţi ai acestuia, persoane numite în urma câştigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv şi care îşi exercita funcţiile în baza unui „contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă".
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că prin OUG nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. 6) din Constituţia României, prin reglementările sale OUG nr. 37/2009 „afectând" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. 3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, iar Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009).
Aşadar, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, funcţia publică de conducere ocupată de reclamant prin concurs, a fost desfiinţată prin efectul unei legi abrogate şi ulterior declarată neconstituţională.
Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziţii clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilităţii", principiu ce stă la baza exercitării funcţiei publice şi prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficienţă şi viabilitate principiului mobilităţii".
Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecţie a funcţionarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenţei acordului funcţionarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilităţii angajatorului de a avea iniţiativa suspendării din funcţia publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situaţiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.
În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând astfel dispoziţiile art. 115 alin. 6) din Constituţie".
Iată deci că fundamentarea Ordinului emis şi contestat de reclamanta-recurentă pe dispoziţiile OUG nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate. în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a măsurii dispuse, limitându-se doar la a arăta că funcţia avută în vedere se desfiinţează, fără a se indica circumstanţele concrete ale desfiinţării funcţiei ori caracterul imputabil reclamantului raportat la cele dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalităţii acestuia.
Trebuie precizat, totodată, că reglementările cuprinse în OUG nr. 37/2009 încalcă şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care recunoaşte şi garantează dreptul la muncă.
Nefondate sunt şi toate celelalte critici, câtă vreme în ceea ce priveşte opţiunea reclamantului-intimat de a accepta numirea într-o altă funcţie publică de execuţie, aceasta a fost evident impusă de desfiinţarea poziţiei anterioare deţinute, realizată printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor constituţionale şi într-un atare context acceptul este lipsit de relevanţă juridică.
Totodată, în ceea ce priveşte desfiinţarea funcţiei deţinută de reclamantul-intimat, astfel cum a susţinut recurentul, Înalta Curte reaminteşte că desfiinţarea postului respectiv s-a realizat în baza unei ordonanţe, declarată neconstituţională, astfel că nu se mai poate susţine că o astfel de măsură mai este fundamentată legal şi generatoare de efecte juridice.
În consecinţă, faţă de considerente arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva Sentinţei nr. 131 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1520/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1543/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
