ICCJ. Decizia nr. 1627/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1627/2011
Dosar nr. l1556/2/2009
Şedinţa publică de Ia 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2914 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea prin care reclamantul l.R.V., în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., solicita anularea hotărârii acesteia nr. l7431/354 din 9 iunie 2009, prin care i-a fost respinsă cererea formulată în temeiul Legii nr. l89/2000.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiilor etnice pe care susţine că le-ar fi suferit el şi familia sa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, reiterând motivele şi argumentele invocate în faţa instanţei de fond şi, în plus, depunând la dosar înscrisuri noi, respectiv copia Deciziei nr. 80 din 5 ianuarie 2005 emisă de C.J.P. Sibiu, prin care fratelui său, I.V., i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, materializate în una din următoarele forme: refugiu, expulzare sau strămutare în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [(alin. (l)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [(alin. (2)].
În speţă, la dosarul de recurs au fost depuse, în copie, înscrisul intitulat legitimaţie nr. 3T emisă de P.J. Treiscaune, care atestă că acesta a fost evacuată din localitatea de domiciliu, un răspuns al C.C.E.A. Bucureşti din 5 mai 1940, prin care tatălui recurentului i se aduce la cunoştinţă, la cererea acestuia, că, fondul stabilit pentru ajutorarea refugiaţilor este epuizabil precum şi Decizia nr. 80 din 5 ianuarie 2005 a C.J.P. Sibiu, prin care fratelui recurentului, I.V., i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Din coroborarea înscrisurilor susmenţionate rezultă cu evidenţă că s-a făcut dovada, conform legii, a evacuării şi, deci, a refugiului familiei recurentului-reclamant şi, implicit, a acestuia, care, fiind născut la data de 23 iulie 1933, era minor la data evacuării, la fel ca şi fratele său, I.V., care, în temeiul aceloraşi împrejurări şi acte, beneficiază de drepturile legale.
Sub acest aspect, se va reţine că nu este întemeiat argumentul invocat de prima instanţă, potrivit căruia, nefiind prevăzut în mod expres, alături de tatăl său, în actul emis de P.J. Treiscaune, recurentul-reclamant nu poate fi considerat refugiat.
Aceasta, întrucât, având vârsta de 7 ani la data refugiului, recurentul-reclamant nu putea decât să-şi urmeze părinţii, conform prevederilor Codului familiei, potrivit cărora „Copilul minor locuieşte la părinţii săi" [(art. 101 alin. (l)] şi „Copilul minor este întreţinut de părinţii săi" [(art. l07 alin. (l)]; or, în cauză, cele două prezumţii legale, instituite de C. fam., nu au fost răsturnate, la dosar neaflându-se vreo dovadă în sens contrar.
Faţă de cele arătate, se constată că recurentul-reclamant se încadrează în situaţiile prevăzute de art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fiind îndreptăţit să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ, pentru perioada cuprinsă între data evacuării, respectiv 15 septembrie 1940, şi data de 1 septembrie 1944, începând cu luna următoare depunerii cererii, respectiv 1 noiembrie 2008.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul I.R.V. împotriva sentinţei nr. 2914 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea reclamantului I.R.V.
Anulează hotărârea nr. 17431/354 din 9 iunie 2009 emisă de pârâta C.P.M. Bucureşti.
Obligă pârâta emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940-1 septembrie 1944, începând cu data de 1 noiembrie 2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1621/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1763/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
