ICCJ. Decizia nr. 1540/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1540/2011
Dosar nr. 16571/54/2004
Şedinţa publică de la 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.C.N. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 280 din 15 martie 2004, prin care a fost trecut în rezervă.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, până la data trecerii în rezervă a îndeplinit funcţia de ofiţer 4 cu aprovizionarea tehnico-materială la UM Craiova, având gradul de căpitan.
La data de 17 februarie 2004 a fost trimis în faţa Consiliului de judecată, pentru învinuirea de comitere de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale, însă, învinuirea pentru care a fost judecat nu a cuprins în concret faptele săvârşite, nefăcându-se trimitere la normele legale încălcate, cerinţă legală obligatorie pentru răspunderea disciplinară militară şi în consecinţă pentru aplicarea sancţiunii.
În urma hotărârii Consiliului judecată, arată reclamantul, s-a emis Ordinul nr. 280 din 15 martie 2004 de trecere în rezervă, ordin pe care îl consideră nelegal, nefiind întrunite condiţiile răspunderii disciplinare.
La data de 7 ianuarie 2005 pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei, întrucât împotriva reclamantului s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru săvârşirea mai multor infracţiunii care au la bază aceleaşi fapte pentru care a fost trecut în rezervă.
Pârâtul a mai susţinut că, acţiunea este inadmisibilă, deoarece, pe de o parte nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, iar pe de altă parte ordinul atacat intră în categoria actelor de comandament cu caracter militar, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) Legea nr. 29/1990 şi de art. 1 lit. d) Ordinul nr. 126 din 18 decembrie 1990, acte ce nu pot fi atacate în justiţie conform art. 1 din Legea nr. 29/1990.
În temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ., la termenul din 10 februarie 2005 a fost dispusă suspendarea judecarea cauzei până la soluţionarea cererilor penale, având în vedere că împotriva reclamantului s-a dispus începerea urmări penale pentru infracţiunii cu o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei.
La data de 15 februarie 2010, reclamantul a formulat cerere de redeschidere a judecăţii având în vedere că a încetat motivul suspendării, iar la termenul fixat pentru 26 martie 2010, a formulat cerere de complinire a acţiunii introductive, solicitând totodată şi reîncadrarea sa în funcţia avută anterior şi achitarea tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data trecerii în rezervă şi până la data efectivă a reîncadrării.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 237 din 29 aprilie 2010, a admis acţiunea precizată formulată de reclamant şi a anulat Ordinul nr. 280 din 15 martie 2009 emis de Ministerul Apărării Naţionale, dispunând reîncadrarea reclamantului pe funcţia avută anterior emiterii ordinului precum şi achitarea câtre aceasta a drepturilor salariale cuvenite şi neîncasate de la data trecerii în rezervă şi până la reîncadrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile este neîntemeiată, deoarece prin adresa din 17 septembrie 2004 emisă de UM „G” pârâta răspunde memoriului adresat de reclamant privind reanalizarea măsurii de trecere în rezervă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că trimiterea în judecată este nelegală, în condiţiile în care s-au declanşat cercetări penale de către Parchetul Militar Craiova în anul 2003, cu privire la faptele pentru care reclamantul a fost trimis în faţa Consiliului de judecată până la adoptarea unei soluţii legale de către organele de urmărire penală, acestea fiind abilitate să constate caracterul infracţional sau nu al faptelor.
În ce priveşte motivele de nelegalitate ale Ordinului de trecere în rezervă s-a reţinut că sunt neîntemeiate, deoarece atât ordinul contestat, cât şi actele prealabile emiterii acestuia, nu individualizează în concret dispoziţiile legale încălcate sau normele militare nerespectate de către reclamant prin faptele comise.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că prin memoriul adresat ministerului apărării naţionale a solicitat expres anularea ordinului de trecere în rezervă şi nici faptul că procedura prealabilă ar fi fost îndeplinită în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea actului.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că hotărârea atacată este rezultatul unei greşite aplicări a legii şi a aprecierii situaţiei de fapt.
Astfel, faptul că reclamantul a executat ordinele abuzive şi ilegale ale comandantului său nu este de natură a înlătura vinovăţia acestuia, de vreme ce art. 8 litb) din Legea nr. 80/1995 interzice expres cadrelor militare executarea unor astfel de ordine şi exonerează de răspundere cadrele militare care nu execută astfel de ordine.
S-a mai susţinut că, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că măsura trimiterii în faţa Consiliului de judecată conform art. 1 alin. 2 Regulament nr. 8/1995, a fost nelegală, în condiţiile în care s-au declarat cercetări penale de către Parchetul Militar Craiova în anul 2003, cu privire la faptele pentru care reclamantul a fost trimis în faţa consiliului de judecată.
Recurentul susţine că măsura trecerii în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. j) Legea nr. 80/1995 poate fi legal aplicată, atât în cazul în care abaterile grave de la prevederile regulamentelor militare şi altor dispoziţii legale nu reprezintă infracţiuni, cât şi în cazul în care aceste abateri reprezintă infracţiuni - caz în care se aplică împreună cu sancţiunea penală stabilită de instanţă.
Motivarea instanţei potrivit căreia ordinul contestat ca şi actele prealabile acesteia nu individualizează în concret dispoziţiile legale încălcate nu poate fi primită, susţine reclamantul, deoarece dispoziţiile legale şi regulamentare încălcate sunt precizate la pct. 4 din referatul aflat la dosar.
Concluzionând, recurentul susţine că măsura administrativă a trecerii în rezervă implică exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice care, pe baza faptelor contestate, a acţionat pe baza competenţelor conferite de lege, fără a comite un exces de putere.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Referitor la critica privind neîndeplinirea de către reclamant a procedurii administrative prealabile, aceasta este neîntemeiată.
Într-adevăr, parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune în contencios administrativ, sancţiunea neexercitării acestui recurs administrativ fiind aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
În cauză, prin adresa din 17 septembrie 2004, emisă de UM „G” reclamantul primeşte răspuns la memoriul adresat pârâtei privind reanalizarea măsurii trecerii în rezervă, care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, echivalează cu cererea de a se revoca ordinul contestat, din motive de nelegalitate.
Prin urmare, în mod eronat recurentul susţine că acţiunea introdusă de reclamant pentru anularea Ordinului nr. 280 din 15 martie 2009 şi repararea pagubei contestate era inadmisibilă pentru lipsa plângerii administrative prealabile, aceasta aşa cum s-a arătat fiind îndeplinită.
Pe fondul cauzei, referitor la legalitatea măsurii trimiterii în faţa consiliului de judecată, urmează să se constate că măsura este excesivă iar Ordinul nr. 280 din 15 martie 2004 este nelegal,atâta vreme cât acest lucru s-a petrecut înainte ca organele de urmărire penală să se fi pronunţat asupra existenţei faptelor penale şi a vinovăţiei penale a reclamantului.
De altfel, prin Ordonanţa din 28 octombrie 2008, Ministerul Public Parchetul Militar Timişoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului T.C.N. şi neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, pentru fapta prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen..
Ordinul de trecere în rezervă este nelegal şi pentru faptul că nu individualizează faptele comise de reclamant sau normele legale şi normele militare încălcate, făcând doar trimiterea la dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. b) Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, trimitere care nu poate înlocui acele acte premergătoare emiterii ordinului contestat.
În consecinţă, faţă de cele ce preced recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 237 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1539/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1541/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
