ICCJ. Decizia nr. 1546/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1546/2011
Dosar nr. 8845/2/2009
Şedinţa publică de la 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii P.V., P.M., P.I., P.E. şi P.N. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (în calitate de reprezentant al Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău) pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi pe cale de consecinţă să fie obligat să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil (maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti).
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în luna septembrie 2006 s-au prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însă au fost refuzaţi. Motivul refuzului a fost acela că reclamanţii trebuiau să depună mai întâi o cerere de intenţie ca să fie programaţi de către Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău pentru depunerea actelor referitor la redobândirea cetăţeniei române prin intermediul Poştei Moldovei şi undeva peste 6 luni, să primească invitaţia de programare.
Ulterior, la data de 03 iulie 2009, au formulat o nouă cerere către Ambasada României la Chişinău, pentru a le fi fixată data la care să fie invitaţi pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, solicitare la care nu au primit niciun răspuns.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, deoarece semnăturile de pe cererea de chemare în judecată nu ar corespunde cu semnăturile de pe cererile administrative formulate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 993 din 24 februarie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârât şi a admis în parte acţiunea reclamanţilor în sensul obligării pârâţilor să stabilească o zi pentru ca reclamanţii să depună cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant că, atât titularul cererilor adresate Ambasadei României la Chişinău, cât şi cei ai cererii de chemare în judecată sunt reclamanţii, între cereri neexistând diferenţe semnificative între cele două rânduri de semnături.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vedere depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, chiar în condiţiile existenţei unor dificultăţi obiective de desfăşurare a activităţii la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, se constituie, indubitabil, într-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii lui în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că, instanţa a apreciat în mod eronat existenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamanţilor de a le fi primită cererea de redobândire a cetăţeniei române, întrucât autoritatea pârâtă’ nu s-a aflat în culpă or, contenciosul administrativ sancţionează exclusiv culpa administrativă şi nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuţii.
Recurentul-pârât a mai susţinut că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce priveşte stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.
De asemenea, a susţinut că noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa CEDO şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită. Sub acest aspect, se mai susţine că, în jurisprudenţa CEDO (cauza Katte Klitsche de la Grange), s-au reţinut că, „caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se determină în funcţie de circumstanţele cauzele şi ţinând cont de (…) complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente”.
Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligenţele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 şi a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie sunt operaţionale şi creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetăţeniei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanţele sunt de necontestat în sensul că reclamanţii s-au adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în luna septembrie 2006 şi, ulterior, la data de 03 iulie 2009 la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorităţii pârâte.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanţii pot depune cerere de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanelor reclamante refuzându-li-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Se reţine că reclamanţii nu a solicitat soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, ci doar stabilirea datei la care putea depune cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat curtea de apel a apreciat că, faţă de data formulării cererilor de către reclamanţi, a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a acestor cereri pentru stabilirea datei la care vor fi invitaţi să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În consecinţă, este de la sine înţeles faptul că, în privinţa termenului rezonabil, deşi acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecăţii, conduita autorităţii administrative se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei.
Astfel, în cauză, Curtea reţine că nici până la data soluţionării prezentului recurs, pârâul nu a făcut dovada faptului că reclamanţii ar fi fost invitaţi să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul lor întemeiat pe dispoziţiile art. 101 Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte susţinerea din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităţilor administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea o va respinge ca neîntemeiată.
Este adevărat că autoritatea publică şi-a exprimat cel puţin verbal, aşa cum rezultă din susţinerile reclamanţilor, voinţa în sensul soluţionării favorabile a cererii de invitare a petenţilor să depună documentaţia, însă atâta timp cât soluţionarea depinde exclusiv de voinţa autorităţii administrative, care, în speţă, va soluţiona cererea în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie realizarea efectivă a dreptului de petiţoinare al petenţilor este condiţionată, în mod arbitrar, de către administraţie.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 993 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1544/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1547/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
