ICCJ. Decizia nr. 1551/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1551/2011
Dosar nr. 224/2/2010
Şedinţa publică de la 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.V. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea pârâtului, prin Secţia Consulară - Ambasada României la Chişinău să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele doveditoare şi să le transmită de îndată către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei,
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în decembrie 2009 s-a adresat Secţiei Consulare, Ambasada României la Chişinău în vederea depunerii cererilor de redobândire a cetăţeniei în conformitate cu prevederile legale ale art. 12 al Legii nr. 21/1991 privind cetăţenia română.
Întrucât angajaţii Secţiei Consulare au refuzat primirea actelor, la data de 07 octombrie 2009, a expediat către Secţia Consulară, Ambasada României la Chişinău, petiţii prin care a solicitat primirea actelor sau comunicarea datei la care urma să le depună, solicitare rămasă fără răspuns.
Reclamantul apreciază că prin atitudinea pârâtei, este privat de dreptul de a formula şi depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, drept recunoscut prin art. 101 Legea nr. 21/1991.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2567 din 28 mai 2010, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând obligarea pârâtului să primească deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
Totodată, a obligat pârâtul la 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pârâtul a depăşit termenul rezonabil de soluţionare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe .
Recurentul a susţinut că nu are nicio culpă pentru a atrage condamnarea sa şi, că Secţia Consulară, Ambasada României la Chişinău nu a exercitat „un drept de apreciere” astfel încât, să fie întrunite condiţiile excesului de putere reţinut de instanţa de fond.
A mai susţinut că, în nici un caz nu se poate pune semnul echivalenţei între factorul volativ, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Referitor la „termenul rezonabil” invocat de reclamant, recurentul susţine că acesta nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, durata acestui termen fiind decantată în jurisprudenţa CEDO, aplicându-se cazurilor expres specificate, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanţele sunt de necontestat în sensul că reclamantul C.V. s-a adresat pârâtului cu cereri, în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în luna octombrie 2009 şi, ulterior, în luna decembrie 2009, cereri la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorităţii pârâte.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că în speţă există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Se reţine că reclamantul nu a solicitat soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data formulării cererilor de către reclamant, a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a acestor cereri pentru stabilirea datei la care va fi invitat să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În consecinţă, este de la sine înţeles faptul că, în privinţa termenului rezonabil, deşi acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecăţii, conduita autorităţii administrative se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei.
Astfel, în cauză, Curte a reţine că nici până la data soluţionării prezentului recurs, pârâul nu a făcut dovada faptului că reclamantul ar fi fost invitat să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităţilor administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, întrucât refuzul primirii actelor şi depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a cererii constituie refuz nejustificat în sensul acestor dispoziţii legale.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2567 din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1549/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1552/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
