ICCJ. Decizia nr. 1550/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1550/2011
Dosar nr. 12067/2/2009
Şedinţa publică de la 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.L.D. a chemat în judecată Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2006 şi până la încetarea raportului de serviciu, actualizate cu indicele de inflaţie.
Tribunalul Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1063 din 17 martie 2009 a respins excepţia necompetenţei sale materiale şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata drepturilor băneşti solicitate.
Împotriva acestei sentinţe a declara recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, arătând că în raport de dispoziţiile Legii nr. 1/2004 şi art. 109, raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public cu o autoritate centrală sunt de competenţa secţiilor de contencios administrativ ale curţilor de apel.
Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 2497 din 30 noiembrie 2009 a admis recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a casat sentinţa recurată şi a păstrat cauza spre competentă soluţionare, reţinând că raporturile de serviciu ale reclamantei sunt încheiate cu o autoritate publică centrală.
Soluţionând cauza pe fond, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 1751 din 19 aprilie 2010 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă, cu motivarea că în cazul celor două suplimente, legea nu reglementează modalitatea de calcul, angajatorul aflându-se în imposibilitatea de a calcula astfel de sume.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 3041 şi 3049 C. proc. civ.
Recursul nu a fost depus în termenul prevăzut de lege.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii prezentului recurs, invocată din oficiu , Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite, cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv formulat.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”.
Aceste prevederi sunt reluate de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, incidente în speţă, arătându-se că „hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.
Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat recurs la data de 13 iulie 2010 (fila 2 în dosarul de recurs), în condiţiile în care sentinţa recurată a fost comunicată la data de 9 iunie 2010 (fila 7 în dosarul de fond), iar termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 25 iunie 2010.
În raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi nu şi-au îndeplinit obligaţiile procesuale instituite de dispoziţiile legale anterior menţionate.
În cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi va respinge prezentul recurs ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.L.D. împotriva sentinţei civile nr. 1751 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1545/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1561/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
