ICCJ. Decizia nr. 1557/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1557/2011
Dosar nr. 297/39/2010
Şedinţa publică de la 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 297/39/2010 din 01 aprilie 2010, revizuenta G.S.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se revizuiască decizia din 19 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că îşi întemeiază în drept cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că „există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
A mai arătat revizuenta că, cererea de revizuire formulată se datorează faptului că tribunalul a admis acţiunea în sensul formulat, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 824 din 30 aprilie 2009.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1015 din 3 iunie 2009, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de G.S.M., reţinând că cele două hotărâri nu privesc aceleaşi persoane, nefiind întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ca hotărârile potrivnice să fie date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuenta G.S.M., recurs pe care nu l-a motivat.
Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate în soluţionarea unei cereri de revizuire.
Or, potrivit art. 299 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului”.
Rezultă astfel, fără echivoc, faptul că hotărârea judecătorească atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit dispoziţiilor citate, pot fi atacate cu recurs.
În aceste condiţii, în raport cu dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de G.S.M. împotriva deciziei nr. 1015 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.S.M. împotriva deciziei nr. 1015 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1555/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1559/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|