ICCJ. Decizia nr. 1768/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1768/2011
Dosar nr.524/2/2010
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 2976 din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantului V.A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E.
Instanţa a recunoscut dreptul reclamantului de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei la Sediul S.C.A.R. la Chişinău, a constatat refuzul pârâtului de a soluţiona cererea de programare a datei de depunere a dosarului, obligând pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei de îndată, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamantul a transmis, în luna octombrie 2006, la Secţia C.A.R. la Chişinău o cerere prin care a solicitat programarea de primire a cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, revenind cu o nouă cerere în acest sens, la data de 22 octombrie 2008 şi apoi la 18 noiembrie 2009.
Cu privire la toate aceste cereri, Curtea a reţinut că reclamantul nu a primit răspuns.
Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, solicitanţii pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetăţeniei române, nefiind reglementată o procedură ca cea derulată de pârâtă, constând în programarea pentru depunerea cererii şi a documentelor necesare.
Se înţelege din susţinerile pârâtului că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, de personalul redus al secţiei consulare şi de insuficienţa spaţiului, dar aceste aspecte nu sunt imputabile reclamantului şi nu pot constitui o justificare pentru depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a unei cereri.
Este adevărat că legea cetăţeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie, însă trecerea unui termen mai mare de trei ani de la data depunerii primei cereri are drept consecinţă imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de lege.
Chiar dacă Legea nr. 21/1997 a fost modificată prin OUG nr. 36/2009, în sensul că cererile şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea A.N.C., aceasta nu înlătură obligaţia pârâtului de a primi aceste documente atunci când îi este adresată o asemenea solicitare.
Curtea apreciază că pasivitatea pârâtului cu privire la cererile repetate care i-au fost transmise de reclamant reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin amânarea, la un termen nedeterminat, a stabilirii datei la care reclamantul să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuţie, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ, arătând şi faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a ne afla în faţa unui refuz nejustificat.
Recurentul a arătat că instanţa de fond nu motivează aspectul arătat de autoritatea pârâtă şi care nu încorporează un refuz explicit de soluţionare a cererilor adresate autorităţii pârâte, cu privire la stabilirea, în cadrul activităţii M.A.E., a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Recurentul a precizat că în baza de date a Secţiei C.R. în Republica Moldova se regăsesc peste 300.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de redobândire a cetăţeniei, criteriu cronologic de programare fixat deja în practica M.A.E., care a dobândit suport legal şi care are un caracter obligatoriu.
Recurentul a arătat că autoritatea recurentă a depus eforturi de a găsi soluţii de lege ferenda şi a menţionat că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
S-a arătat şi faptul că, de la data intrării în vigoare a OUG nr. 5/2010, depunerea actelor la secţia consulară devine facultativă chiar şi pentru cetăţenii străini care nu au un drept de şedere în România, precizând că se poate apela foarte uşor la serviciile birourilor teritoriale ale A.N.C.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererii reclamantei, cetăţenii moldoveni de naţionalitate română pot depune cererile de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condiţiile în care au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. l din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza S. şi L.; cauza Străin şi alţii împotriva R.).
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că neprimirea cererilor formulate de reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată (cauza F. împotriva Franţei şi cauza H. împotriva Republicii Cehe).
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-şi ia toate diligentele pentru rezolvarea situaţiei create.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantei ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, văzând dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 (M. Of. nr. 490/9.07.2002), dispoziţii conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetăţeniei române, întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate primi şi le va respinge, ca nefondate, prin invocarea principiului tempus regit actum.
Înalta Curte a constatat că, până la data introducerii acţiunii, cererile reclamantului nu primiseră vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunţării hotărârii de fond, de asemenea, nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziţia exprimată de autoritatea pârâtă.
Faptul că în prezent reclamantul ar putea să depună o cerere şi va fi imediat primită nu înseamnă ştergerea vătămării deja produse în privinţa acestuia, care nu a primit o soluţionare a cererilor sale, formulate iniţial în anul 2006.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva sentinţei nr. 2976 din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1763/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1806/2011. Contencios → |
|---|
