ICCJ. Decizia nr. 1806/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1806/2011
Dosar nr. 10913/^/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauze.
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 5035 din 10 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâţii O.P.C.N.P. şi D.I.A., prin care solicita suspendarea executării Deciziei nr. 217 din 4 noiembrie 2010 a Preşedintelui C.N.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Suspendarea executării actului administrativ este o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părţii interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Măsura suspendării executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege: existenţa unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente şi îndeplinirea procedurii prealabile administrative.
Jurisprudenţa a cristalizat conţinutul condiţiei „cazului bine justificat" anterior modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007, care a introdus, în premieră, definiţia legală a noţiunii, în art. 2 alin. (1) lit. t).
Astfel, se arată în considerentele sentinţei atacate, existenta unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Alte criterii ce pot fi avute în vedere în identificarea cazului bine justificat sunt: natura propriu-zisă a măsurii dispuse de autoritatea publică, conduita ulterioară a destinatarului actului, posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe.
De asemenea, reţine prima instanţă, paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (l) lit. ş) ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, analiza îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupunând numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Totodată, în motivarea soluţiei pronunţate, prima instanţă invocă Decizia nr. 257 din 14 martie 2006 a Curţii Constituţionale, arătând că în considerentele acesteia s-a reţinut că suspendarea actelor administrative poate fi dispusă numai în condiţiile expres prevăzute de lege, reprezentând o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate, şi că „părţile beneficiază de toate garanţiile unui proces echitabil, inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a actelor administrative şi a recursului împotriva soluţiei de suspendare a acestor acte", în sensul art. 21 alin. (1) şi (2) din legea fundamentală.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, prin hotărârea din 19 iunie 1990, pronunţată în cauza T.Q. contra S.S.T., ex parte: F. LTD ş.a., soluţionând cererea formulată în temeiul art. 177 din Tratatul C.E.E. de către Camera Lorzilor, pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea dreptului comunitar, referitoare la competenţa instanţelor naţionale de a ordona măsuri provizorii atunci când sunt în cauză drepturi recunoscute de normele comunitare, Curtea a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că instanţa naţională care, sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol ce o împiedică să dispună măsuri provizorii este o normă a dreptului naţional, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme. In acest sens, Curtea a reţinut că instanţelor naţionale le revine obligaţia de a asigura protecţia juridică ce decurge pentru justiţiabili din efectul direct al dispoziţiilor dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu cerinţele inerente înseşi naturii dreptului comunitar, orice practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispoziţiile legislative naţionale ce ar putea împiedica, chiar şi numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
Or, concluzionează prima instanţă, Decizia contestată în cauză, emisă în temeiul art. 43 lit. f) din HG nr. 1305/2002, are o aparenţă de legalitate, nefiind identificate norme comunitare care să atragă suspendarea acesteia.
2. Recursul declarat de M.I.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând generic dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul şi-a structurat criticile formulate, după cum urmează:
2.1. În mod greşit prima instanţă a calificat excepţia „lipsei capacităţii procesuale de reprezentare a pârâtei C.N.P. de către dl. comisar şef A.C." caftind excepţia lipsei dovezii de reprezentant.
În realitate, consideră recurentul, delegaţia este un instrument juridic specific avocaţilor şi consilierilor juridici dar A.C. nu îndeplineşte aceste funcţii, el fiind chiar persoana contestată. Ca urmare, era şi incompatibil cu calitatea de reprezentant al pârâtei.
2.2. S-a reţinut de mai multe ori în sentinţa atacată că A.C. ar avea calitatea de consilier juridic. Or, această persoană a exercitat această activitate doar pe o perioadă anterioară de 3 ani, la Baza de reparaţii navale Brăila, în mod nelegal.
2.3. Nu s-a observat că întâmpinarea este falsă.
Rezumând susţinerile recurentului structurate distinct, în trei critici, Înalta Curte reţine că în opinia acestuia numărul de înregistrare al întâmpinării este fals, neregăsindu-se în registrele aflate la Secretariatul Corpului; întâmpinarea nu este ştampilată cu ştampila oficială a conducătorului instituţiei; întâmpinarea este mincinoasă, cuprinzând afirmaţii care contravin flagrant prevederilor legale.
2.4. În mod greşit s-a reţinut că nu a formulat plângere prealabilă deşi prin adresa nr. 682445 din 9 noiembrie 2010 şi-a îndeplinit această obligaţie.
2.5. Actul administrativ a fost emis cu încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 dar şi a normelor de transparenţă decizională.
2.6. Nu s-a observat că era îndeplinită condiţia cazului bine justificat, prin aceea că în HG nr. 1305/2002 nu există art. 43 lit. f); Decizia nr. 1129/2008 nu există; nu se poate subordona o comisie de specialitate constituită la nivelul unui organ de conducere, unui membru al unei structuri de execuţie; s-a datat greşit actul administrativ.
2.7 Instanţa a ignorat elementele referitoare la paguba iminentă, adică prejudiciul de imagine al Comisiei juridice şi al comisarului şef N.V. şi perturbarea gravă şi previzibilă a funcţionării unei autorităţi publice.
3. Apărările formulate de C.N.P. şi D.l.A., preşedintele C.N.P.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 martie 2011, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimaţii au prezentat pe larg contextul care a impus emiterea actului administrativ în discuţie, precum şi modul de organizare şi funcţionare a C.J. şi de disciplină, comisie de specialitate constituită la nivelul C.N.
Citând mai multe dispoziţii legale cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.P. aprobat prin HG nr. 1305/2002, cu modificările ulterioare, respectiv art. 20, 37, 38, 41, 43, 45 şi 49 şi invocând activitatea slabă a vicepreşedintelui N., intimaţii conchid în sensul că desemnarea altui vicepreşedinte, în persoana lui A.C., s-a făcut tocmai în vederea îmbunătăţirii activităţii C.J.D.O.P.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant M.I., în calitate de preşedinte al C.J.D.O.P. – C.N.P. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a învestit instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 14 alin. (l) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 217 din 4 noiembrie 2010 emisă de preşedintele C.N.P. Prin acest act administrativ s-a anulat Decizia nr. 1129 din 28 octombrie 2008, prin care comisarul şef N.V. era împuternicit să coordoneze, sprijine, îndrume şi controleze activitatea C.J.D.O.P. (art. l) şi a fost numit să îndeplinească aceleaşi atribuţii comisarul şef A.C. „având în vedere rezultatele obţinute în cadrul organizaţiei profesionale pe linie juridică, punctele de vedere formulate şi susţinute la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, I.G.P.R., I.J.P.F." (art. 2).
Prima instanţă, verificând îndeplinirea celor două condiţii impuse de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării: „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă" a reţinut că în speţă nu există argumente care să conducă la concluzia unor îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ. Cum legea impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor, nu a mai considerat necesar să păşească şi la examinarea „pagubei iminente".
Soluţia Curţii de apel este legală şi va fi menţinută.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, Înalta Curte retine următoarele:
l.l. Referitor la modul de soluţionare a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
Verificând practicaua sentinţei atacate, Înalta Curte observă că reclamantul a susţinut că „delegaţia prezentată de consilierul juridic al pârâtei nu constituie un mandat sau o procură de reprezentare" şi că „însăşi de persoana care s-a prezentat astăzi se vorbeşte în actul administrativ atacat, motiv pentru care consideră că nu poate reprezenta de pârâtă".
În acest cadru, Înalta Curte reţine că prima instanţă a calificat corect excepţia invocată, ca vizând lipsa dovezii calităţii de reprezentant şi, verificând delegaţia prezentată a soluţionat-o în mod legal prin respingere, întrucât reprezentantul pârâtului C.N.P., comisar şef de poliţie A.C. a făcut dovada calităţii sale, potrivit art. 161 C. proc. civ.
1.2. Referitor la calitatea de consilier juridic a reprezentantului
Toate consideraţiile recurentului referitoare la lipsa acestei calităţi în privinţa reprezentantului A.C. sunt lipsite de relevanţă, câtă vreme prima instanţă a reţinut că potrivit art. 68 alin. (4) C. proc. civ., această persoană „nefiind consilier juridic nu poate pune concluzii, ci poate doar reprezenta partea".
1.3. Referitor la întâmpinarea formulată în cauză
După cum s-a expus la pct. 1.2.3 din decizie, recurentul contestă sub mai multe aspecte întâmpinarea depusă de pârâţi la judecata în primă instanţă.
În legătură cu autenticitatea acesteia, recurentul nu prezintă nicio dovadă în sprijinul susţinerilor sale. De altfel, numărul de înregistrare al întâmpinării la emitent este de fapt numărul dosarului de faţă, 10913/2/2010, iar ştampila aparţine, până la proba contrară, emitentului.
Cât priveşte apărările cuprinse în întâmpinare, considerate „mincinoase" de către recurent, acestea privesc aspecte de fond care, oricum, nu puteau fi valorizate de instanţă decât prin prisma îndeplinirii celor două condiţii impuse de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004.
Conchizând la acest punct, Înalta Curte reţine că în lipsa oricărei vătămări concrete, recurentul nu poate cere instanţei de recurs să cenzureze modul în care prima instanţă a derulat procedura, din perspectiva primirii la dosar a întâmpinării pârâţilor, cu atât mai mult cu cât toate aspectele invocate relevă mai degrabă o animozitate personală cu reprezentantul intimaţilor şi beneficiarul actului administrativ.
l.4. Referitor la plângerea prealabilă
Acest motiv de recurs este străin de hotărârea atacată, care nu a reţinut că reclamantul nu ar fi realizat procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
1.5. Referitor la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat
Potrivit art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se circumscriu cazului bine justificat: „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Aspectele invocate de recurent, referitoare la încălcarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă ori a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, nu sunt incidente în cauză, câtă vreme actul administrativ examinat este individual, iar nu normativ.
Faptul că în HG nr. 1305/2002 nu există art. 43 lit. f), reţinut în considerentele sentinţei, este real, însă aceasta este o simplă eroare materială, din context rezultând cu claritate că judecătorul a avut în vedere prevederile art. 43 lit. f) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.P., aprobat prin HG nr. 1305/2002, care conferă competenţă preşedintelui C.N.P. de a „emite decizii pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii corpului".
Toate celelalte aspecte învederate de recurent în cuprinsul pct. 1.2.5. şi 1.2.6. referitoare la calitatea activităţii desfăşurate de persoana eliberată din funcţie (N.V.), respectiv numită (A.C.) exced posibilităţii de analiză pe care o are instanţa de judecată în procedura sumară de faţă şi vor putea fi lămurite la fondul cauzei, evident cu luarea în considerare a tuturor dispoziţiilor legale invocate de părţi, precum şi a marjei de apreciere de care beneficiază fiecare autoritate publică în organizarea propriei activităţi.
1.6. Referitor la paguba iminentă
Cum s-a arătat în cele ce preced, prima instanţă nu a mai păşit la examinarea aspectelor invocate de reclamant în sprijinul îndeplinirii condiţiei „pagubei iminente", întrucât cele două condiţii sunt cerute de lege cumulativ şi neîndeplinirea uneia face inutilă examinarea celeilalte.
Ca atare, constatând ea însăşi că în cauză nu s-au decelat elemente care să susţină teza unui act administrativ aparent nelegal, şi instanţa de recurs consideră că nu mai este necesară verificarea îndeplinirii celeilalte condiţii, a pagubei iminente.
În orice caz, prejudiciul de imagine invocat de recurent nu poate constitui, în nicio situaţie, temei pentru acordarea suspendării, neputând fi circumscris sintagmei „prejudiciu material şi previzibil" potrivit art. 2 alin. (l) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.l din decizie, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (l) teza a Il-a C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva sentinţei nr. 5035 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1768/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1809/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
