ICCJ. Decizia nr. 1810/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1810/2011
Dosar nr. 171/45/2010
Şedinţa publică de Ia 25 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. l69/ CA din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul M.N.A., în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat de C.C.S.D., şi a fost obligat pârâtul să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reclamantului de stabilire a unui termen de executare de 10 zile şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D., fiind respinsă acţiunea faţă de această autoritate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul, prin notificarea nr. 7N din 08 ianuarie 2002, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul teren în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Iaşi.
Prin dispoziţia nr. 278 din 03 februarie 2006, P.M. Iaşi a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Iaşi.
Dosarul de retrocedare corespunzător acestei decizii a fost înaintat la C.C.S.D., la data de 12 mai 2006, fiind înregistrat la nr. 13550/CC.
Legea nr. 247/2005 prevede, în Titlul VII, etape în soluţionarea cererilor de retrocedare. Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, la pct. 17.1, menţionează că ordinea în care vor fi soluţionate dosarele va fi stabilită prin decizie a C.C.S.D.
Comisia a emis Decizia nr. 2/28 februarie 2006, în care, la art. 1, se prevede că ordinea de soluţionare a dosarelor este aleatorie.
În art. 4 se prevede însă că, în cazuri excepţionale, temeinic motivate, C.C.S.D. va putea decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar.
O situaţie specială, reţine prima instanţă, este şi cea a reclamantului care din anul 2002 solicită autorităţilor publice ale statului recunoaşterea şi valorificarea dreptului său de proprietate asupra terenului ce i-a fost preluat în mod abuziv de către stat.
De asemenea, arată instanţa de fond, Legea nr. 247/2005 nu stabileşte un termen pentru emiterea deciziei, însă prevede etape în soluţionarea cererilor de retrocedare. împrejurarea că în lege nu s-a prevăzut un termen pentru rezolvarea cererilor de retrocedare nu înseamnă că acestea nu trebuie soluţionate într-un termen rezonabil. Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, de la data la care dosarul de retrocedare a fost preluat de pârât (12 mai 2006) şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată (09 martie 2010) au trecut aproape 4 ani, timp suficient pentru emiterea deciziei de despăgubire, acţiunea reclamantului fiind fondată din perspectiva accesului acestuia la un proces echitabil, drept prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.
Reţine instanţa de fond că una dintre garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie este aceea a termenului rezonabil în care să fie soluţionată cauza, respectiv principiul celerităţii procedurii judiciare, în materie civilă, termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinzând şi durata procedurilor administrative atunci când parcurgerea acestora este obligatorie potrivit dreptului intern.
În speţă, apreciază prima instanţă, reclamantul nu poate beneficia de protecţia asigurată de prevederile art. 6 din C.E.D.O. pentru că nu au fost luate măsuri eficiente de soluţionare a cererii sale într-un termen rezonabil; având în vedere că litigiul a început în anul 2002, iar până în luna martie 2010 nu s-a emis Decizia de acordare a despăgubirilor, instanţa consideră că Statul este obligat să ia toate măsurile pentru ca autorităţile sale să respecte principiul celerităţii.
În ceea ce priveşte cererea de stabilire a unui termen de executare de 10 zile a obligaţiei de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu este întemeiată, reţinând că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru executarea hotărârii irevocabile este adecvat împrejurărilor particulare ale cauzei.
Prima instanţă a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. este întemeiată, reţinând că din dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Capitolul VI, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 rezultă că litigiile privind stabilirea despăgubirilor se soluţionează în contradictoriu cu S.R., reprezentat de către C.C.S.D.
2. Recursul declarat de S.R., prin C.C.S.D. împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs S.R., reprezentat de C.C.S.D., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În cuprinsul recursului declarat s-au prezentat pe larg cadrul normativ de funcţionare a C.C.S.D., precum şi atribuţiile acesteia, explicându-se şi conţinutul fiecărei etape a procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Referindu-se la cazul concret al dosarului de despăgubire nr. 13550/CC/2006, recurentul a arătat că procedura de evaluare a fost finalizată. Solicită modificarea sentinţei atacate, indicând că Decizia reprezentând titlu de despăgubire va fi emisă numai după aprobarea raportului de evaluare de către C.C.S.D., conform art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, recurentul a invocat şi incidenţa în cauză a prevederilor art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 245/2005.
3. Apărările formulate de M.N.A.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 7 martie 2011, intimatul M.N.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a insistat asupra faptului că încă din anul 1992 încearcă să obţină despăgubirile cuvenite iar recurenta nu i-a soluţionat cererea într-un termen rezonabil, recursul necuprinzând nicio critică punctuală la adresa soluţiei primei instanţe.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticii formulate, a apărării din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii judiciare cu care intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ vizează refuzul nejustificat al C.C.S.D. de a finaliza procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Cadrul factual şi legal al cauzei expus la pct. I.l. din decizie nu este supus niciunei contestări.
Din expunerea rezumativă a recursului rezultă că la momentul redactării acestuia, în dosarul nr. 13550/CC/2006, procedura de evaluare era finalizată.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005:
„În baza raportului de evaluare C.C.S.D. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".
Ca urmare, recurentul S.R. prin C.C.S.D., are obligaţia finalizării procedurii administrative prin aprobarea raportului de evaluare şi emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, neexistând nici un motiv pentru modificarea sentinţei atacate în contextul în care nu s-a combătut nici un considerent al acesteia.
Eventualele impedimente la executarea în termen a sentinţei, sugerate de recurent prin trimiterea la art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt complet lipsite de consistenţă, câtă vreme stadiul procedurii administrative este cel arătat iar autoritatea publică are obligaţia legală de a-şi organiza activitatea într-o manieră care să asigure aducerea la îndeplinire a sentinţei în cel mult 30 de zile de la pronunţarea prezentei decizii.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.l. din decizie, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a Il-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S.R., prin C.C.S.D., împotriva sentinţei nr. l69/ CA din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1811/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
