ICCJ. Decizia nr. 1817/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1817/2011

Dosar nr. 5570/1/2010

Şedinţa publică de Ia 25 martie 2011

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1939 din 16 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva sentinţei nr. 2948 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca tardivă, este legală, întrucât acţiunea în anularea actului contestat, emis de pârâtul C.N.C.D., a fost formulată cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la comunicare.

Împotriva acestei decizii, D.S. a formulat contestaţie în anulare care, prin Decizia nr. 5295 din 26 noiembrie 2010 a acestei instanţe, a fost respinsă.

Prin contestaţia în anulare ce face obiectul analizei în cauza de faţă, D.S. atacă din nou Decizia nr. 1939 din 16 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând aceleaşi motive, de fond, ca şi în prima contestaţie.

Contestaţia în anulare este inadmisibilă.

Astfel, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc. civ.; nici unul din motivele invocate de contestator în cererea sa nu se încadrează, însă, în ipotezele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale amintite.

Totodată, aşa cum s-a arătat mai sus şi cum rezultă din dosarele ataşate prezentului dosar, contestatorul a mai formulat o contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi decizii, cererea sa fiind respinsă, prin Decizia nr. 5295 din 26 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte, în dosarul nr. 3856/1/2010; or, potrivit dispoziţiilor art. 321 C. proc. civ., „nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi".

Pentru considerentele arătate, constatându-se întemeiată excepţia inadmisibilităţii, contestaţia în anulare formulată în cauză va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de D.S. împotriva deciziei nr. 1939 din 16 aprilie 2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1817/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs