ICCJ. Decizia nr. 1838/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1838/2011
Dosar nr. 145/36/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa 148/ CA din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis acţiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F.; a anulat Ordinul nr. 1040/2009 emis de pârât şi Decizia nr. 169/2009 emisă de D.G.F.P. Tulcea;
- a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior a obligat pe pârât să plătească reclamantei despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul primit şi salariul ce i s-ar fi cuvenit conform funcţiei publice deţinută anterior de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă; a respins cererea privind acordarea daunelor morale şi excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de interes. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 910/2005 emis de Ministrul Finanţelor Publice reclamanta a fost numită în funcţia de director executiv al D.G.F.P. Tulcea.
Reclamanta a ocupat această funcţie până în anul 2009 când, prin Ordinul nr. 1040/2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice emis în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 37/2009, se desfiinţează funcţia deţinută iar reclamanta a fost eliberată din funcţie.
OUG nr. 37/2009 în temeiul căreia a fost emis ordinul contestat a fost abrogată în mod expres prin OUG nr. 105/2009, art. XIV alin. (l).
Înainte de emiterea actului de abrogare a OUG nr. 37/2009, Curtea Constituţională a fost învestită să se pronunţe asupra constituţionalităţii legii pentru aprobarea acestei ordonanţe, iar prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009) a admis excepţia de neconstituţionalitate.
A concluzionat Curtea că întrucât neconstituţionalitatea actului normativ atrage nelegalitatea actului emis în temeiul acestuia, urmează să se admită acţiunea şi să anuleze ordinul atacat.
A mai reţinut Curtea de apel că este neîntemeiată excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, întrucât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 9.
De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în acţiunea formulată.
Cu privire la această excepţie, Curtea a reţinut că reclamanta a solicitat anularea ordinului prin care a fost eliberată din funcţia publică de director executiv, funcţie pe care o ocupa din anul 2005. Faptul că, în prezent, reclamanta ocupa funcţia de şef birou în cadrul aceleiaşi instituţii publice, având un loc de muncă remunerat, nu echivalează cu lipsa interesului în acţiunea promovată.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale s-a apreciat că prin nici una din probele administrate, reclamanta nu a dovedit că prin eliberarea din funcţie i s-a adus atingere reputaţiei profesionale şi sociale de care se bucura.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 148/ CA din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanta, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu aplicarea greşită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (l) şi (11) din OUG nr. 37/2009.
Totodată, recurenta-pârâtă susţine că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată de OUG nr. 105/2009, că prin art. IV alin. (l) din ultima ordonanţă de urgenţă s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta şi că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În cauză este necontestat faptul că Ordinul nr. 1040/2009 al Ministerului Finanţelor Publice a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (l) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (..) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (..)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administra tiv-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 (M. Of. nr. 668/6.10.2009) care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinulului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (l) şi (11) din OUG nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea OUG nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (l) a din OUG nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Fată de aceste susţineri, Înalta Curte retine că desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamantă prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. l48/ CA din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1832/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1847/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
