ICCJ. Decizia nr. 1915/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1915/2011
Dosar nr.464/39/2010
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâţii S.R. prin M.F.P. şi D.G.F.P. Suceava, P.M. Fălticeni şi A.N.R.P., a solicitat obligarea pârâţilor să-i plătească contravaloarea terenului de 588 mp, în sumă de 300.000 lei şi 100.000 lei reprezentând despăgubiri materiale şi morale, teren preluat abuziv de stat şi pentru care a obţinut despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, fiind emisă Dispoziţia nr. 478 din 09 martie 2007 de către P.M. Fălticeni.
La o dată ulterioară, reclamantul şi-a precizat acţiunea arătând că înţelege să se judece doar cu pârâta A.N.R.P., solicitând obligarea acesteia să îndeplinească totalitatea actelor şi faptelor în vederea definitivării într-un termen rezonabil a întregii proceduri de determinare a cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent şi de plată a acestora, motivând că a depus întreaga documentaţie cerută de prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare, încă din data de 19 noiembrie 2007, fără a obţine o rezolvare concretă până la data introducerii acţiunii.
Reclamantul a susţinut faptul că a solicitat în repetate rânduri informaţii cu privire la stadiul actelor procedurale ce trebuiau efectuate de autoritatea competentă, fiind informat, prin ultima adresă emisă de instituţia pârâtă sub nr. 753455 din 09 septembrie 2008, că cererea sa nu a fost încă repartizată unui consilier spre analiză şi transmitere către un evaluator desemnat de către C.C.S.D.
Faţă de această situaţie de fapt, reclamantul a apreciat că tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor legale de către autoritatea pârâtă încalcă exigenţa termenului rezonabil.
2. Hotărârea de declinare a competenţei
Prin sentinţa civilă nr. 698 din 13 aprilie 2010, pronunţată în dosarul nr. 891/86/2010, Tribunalul Suceava, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi în temeiul art. 1 alin. (1) al HG nr. 361/2005 coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea instanţei de fond
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. 464/39/2010.
Prin sentinţa nr. 149 din 21 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii şi a respins, ca prematur introdusă, cererea formulată de reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. prin D.G.F.P.J. Suceava, P.M.F. şi A.N.R.P. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţia prematurităţii invocată, prin întâmpinarea formulată, de către pârâta A.N.R.P., reţinând, în esenţă, următoarele:
Pentru a se efectua plata despăgubirilor băneşti de către A.N.R.P., este necesar ca solicitantul să fie titularul unei dispoziţii sau a unei decizii prin care să i se fi stabilit dreptul la despăgubiri, emisă de către autorităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, urmând ca ulterior să se parcurgă procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că reclamantul nu deţine o decizie reprezentând titlu de despăgubiri emisă de către C.C.S.D. şi nici nu a făcut opţiunea potrivit Capitolului V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi, pe cale de consecinţă, prima instanţă a reţinut lipsa parcurgerii etapelor necesare şi obligatorii potrivit prevederilor art. 2 lit. ş) din HG nr. 1068/2007, ale art. 131 şi art. 141 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 republicată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul M.V. a formulat cerere de recurs în termenul legal, fără a preciza motivele de nelegalitate ale hotărârii şi fără a structura criticile invocate.
Recurentul-reclamant a descris demersurile efectuate în vederea restituirii în natură a suprafeţei de 588 m.p. şi, ulterior, pentru plata despăgubirilor băneşti, criticând hotărârea primei instanţe în sensul că, în mod nelegal, au fost respinse solicitările sale şi au fost reţinute argumentele invocate de către pârâta A.N.R.P., prin admiterea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată.
Recurentul a reiterat, în calea de atac exercitată, susţinerea referitoare la vătămarea dreptului său de a încasa o despăgubire reală, efectivă şi într-un termen rezonabil.
Intimata-pârâtă A.N.R.P. nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de M.V.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, precum şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
În mod legal, Curtea de Apel Suceava a reţinut că cererea reclamantului privind obligarea la plata despăgubirilor este prematură, având în vedere dispoziţiile art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007, potrivit cărora, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată".
Potrivit art. 2 lit. ş) din HG nr. 1068/2007, „Autoritatea acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv."
A.N.R.P. prin D.A.D.N. efectuează plata despăgubirilor băneşti în limita şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 131 şi art. 141 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aplicabile în speţă, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, pentru a se efectua plata despăgubirilor băneşti de către A.N.R.P. (în urma opţiunii persoanelor îndreptăţite în conformitate cu dispoziţiile Cap. V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), persoanele solicitante trebuie să fie titulare,a unor dispoziţii sau decizii emise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, prin care să fie stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri. Astfel, aceste dispoziţii, împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise S.C.C. în vederea îndeplinirii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior parcurgerii procedurii administrative menţionate, C.C.S.D. emite Decizia conţinând titlurile de despăgubire, iar Autoritatea, pe baza opţiunii persoanelor îndreptăţite, emite un titlu de plată şi/sau un titlu de conversie.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant M.V. nu deţine o decizie a Comisiei Centrale reprezentând titlu de despăgubire, nu a făcut opţiunea potrivit prevederilor Cap. V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu este în posesia unui titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua o plată a despăgubirilor băneşti.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul M.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.V. împotriva Sentinţei nr. 149 din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1853/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1951/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
