ICCJ. Decizia nr. 2286/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2286/2011
Dosar nr. 961/2/2011
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 1440 din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa sesizată cu acţiunea introductivă a reţinut că dispoziţiile art. 64 alin. (l) din Legea nr. 122/2006 stabilesc o competenţă exclusivă, materială şi teritorială, în favoarea Judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe problema de azil a O.R.I.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul, criticând pe fond sentinţa pronunţată în cauză.
Astfel, s-a relatat pe larg situaţia de fapt din dosar fără a fi criticată sentinţa sub aspectul declinării de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul este inadmisibil şi va fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
Înalta Curte a constatat că în această cauză Curtea de Apel a pronunţat o sentinţă definitivă şi irevocabilă, întrucât acţiunea introductivă a fost depusă la instanţă la data de 1 februarie 2011, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 202/2010, dispoziţii care au modificat art. 158 alin. (3) în sensul arătat mai sus, excluzând calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 542/2006, Decizia nr. 464/2003, Decizia nr. 171/2005 şi Decizia nr. 243/2006) s-a reţinut faptul că accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.
În această situaţie de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei, celeritatea reprezintă un considerent specific major în temeiul căruia legiuitorul a adoptat o procedură specială, accelerată, fără a periclita, însă, exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părţilor şi fără ca prin această procedură să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în înţelesul dat acestuia de C.A.D.O.L.F. şi reflectat în jurisprudenţa în materie a C.E.D.O., cât şi de Constituţia României şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A. prin A.A.D.A. împotriva sentinţei nr. 1440 din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2539/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
