ICCJ. Decizia nr. 1986/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1986/2011
Dosar nr. 10464/2/2009
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M. SRL Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.G.L.K. – M.P., obligarea acestuia din urmă de a intenta acţiune la instanţa de contencios competentă în vederea anulării Hotărârii C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006 şi nr. 32/2007, prin obligarea C.G.M.B. să emită un act de revocare a acestor hotărâri care au produs efecte juridice.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Hotărârile C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006 şi nr. 32/2007, au fost emise cu exces de putere, legiferându-se raporturi contractuale de închiriere prin aprobarea unui contract de închiriere cu caracter normativ care prin aplicarea lui de către A.F.I. şi cele şapte societăţi comerciale provenite din privatizarea fostelor I.C.R.A.L., în acest fel încălcându-se un interes legitim privat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Arată pârâtul că, în raport de aceste dispoziţii legale, cele trei hotărâri ale C.G.M.B. respectă competenţa legală în materie a autorităţii emitente, nefiind emise cu exces de putere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2820 din data 9 iunie 2010, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul P.G.L.K. – M.P., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară.
A mai arătat instanţa că procedură specială în care M.P. apreciază asupra necesităţii contestării unui act administrativ se înscrie în excepţiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004, în sensul că analiza oportunităţii promovării unei acţiuni în contencios în condiţiile art. 1 alin. (4) şi (5) din aceleaşi act normativ, nu poate fi realizată de instanţa de judecată prin raportare la dispoziţiile care reglementează refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M. SRL Bucureşti, arătând, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, încălcând în acest fel dreptul SC M. SRL Bucureşti stabilit în art. 21 din Constituţia României şi în Legea nr. 304/2004, conform cu care orice persoană se poate adresa cu o cerere unei instanţe de judecată.
SC M. SRL Bucureşti a formulat cerere de chemare în judecată în baza dreptului său prevăzut în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 şi a obligaţiilor procurorului general prevăzute în art. 1 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ. Reclamanta s-a adresat cu plângere procurorului general, arătând că prin adoptarea Hotărârii nr. 32/2007 adoptată de C.G.M.B., s-a încălcat un interes legitim public şi un interes legitim privat, solicitând promovarea unei acţiuni în justiţie pentru anularea hotărârii. Deşi în cererea respectivă a arătat că prin Hotărârea nr. 32/2007 au fost legiferate raporturi contractuale prin aprobarea unui contract de închiriere cu caracter normativ, în acest fel încălcându-se prevederile art. 61 din Constituţie şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, totuşi, procurorul general susţine că hotărârea a fost adoptată conform prevederilor art. 38 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. b) (în prezent art. 36) din Legea nr. 215/2001.
În aceste condiţii, SC M. SRL Bucureşti a formulat cerere de chemare în judecată pentru ca instanţa să oblige procurorul general să intenteze acţiune la instanţa de contencios administrativ pentru anularea hotărârilor nr. 215/2006 şi nr. 32/2007 ale C.G.M.B.
Reclamanta şi persoanele fizice şi juridice nominalizate în lipsa spaţiilor comerciale aprobate în vederea vânzării prin negociere directă conform Legii nr. 550/2002, sunt persoane vătămate în drepturile lor prin aplicarea frauduloasă a hotărârilor amintite de către direcţia de administrare a fondului imobiliar şi cele 7 societăţi comerciale provenite din privatizarea fostelor I.C.R.A.L.-uri de sector.
Un alt motiv de casare a hotărârii recurate este nerespectarea principiului continuităţi şi distribuirii aleatorii a dosarelor, instituit de art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi art. 95 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care la două termene de judecată au fost doi judecători diferiţi.
Recursul este nefondat.
Accesul liber la justiţie, consacrat prin prevederile art. 21 din Constituţie, presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. În virtutea acestui drept, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei este obligată să se pronunţe, în condiţiile legii, asupra cererii care i-a fost adresată. Aceasta nu exclude însă ca instanţa de judecată să pronunţe o soluţie pe o excepţie peremptorie care să împiedice judecata pe fond, cum s-a procedat în speţă, când prima instanţă a respins ca inadmisibilă acţiunea promovată de reclamanta SC M. SRL Bucureşti. Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală. Este inadmisibil demersul judiciar al reclamantei, care are ca scop obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care M.P. să fie obligat să promoveze o acţiune în contencios administrativ. Art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 desemnează M.P. ca titular al acţiunii în contencios administrativ, Decizia însă de a sesiza instanţa de judecată îi aparţine exclusiv, şi pe care o exercită dacă apreciază că există un act administrativ individual emis cu exces de putere, respectiv un act administrativ normativ ce a vătămat un interes legitim public. M.P. nu poate fi obligat prin hotărâre judecătorească să exercite prerogativele ce i-au fost conferite prin art. 1 alin. (4) şi (5), dacă apreciază că nu sunt satisfăcute exigenţele legale ale celor două dispoziţii normative din Legea contenciosului administrativ. Cu alte cuvinte, nu există un drept al unei persoane de a pretinde Ministerului Public să procedeze în sensul în care a solicitat reclamanta, precum nici o obligaţie a acestuia de a sesiza instanţele de contencios administrativ, în baza art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Nu poate fi primită nici critica referitoare nerespectarea principiului continuităţii şi a distribuirii aleatorii a dosarelor. Faptul că la două termene diferite şedinţele de judecată au fost prezidate de fiecare dată de alt judecător, nu înseamnă, automat, că s-a încălcat principiul continuităţii. Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului C.S.M. reglementează detaliat toate ipotezele în care sunt înlocuiţi judecătorii din completele de judecată, cu respectarea sus-amintitului principiu. De altfel, o eventuală nerespectare a principiului amintit, nu reprezintă un caz de modificare ori de casare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamanta SC M. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2802 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1985/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1990/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
