ICCJ. Decizia nr. 1991/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1991/2011

Dosar nr. 526/54/2009

Şedinţa publică din 5 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC L. SRL Gorj în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. Bucureşti anularea în totalitate a deciziei nr. 24814 din 20 noiembrie 2008, a deciziei nr. 124 din 27 mai 2007 şi a procesului verbal de control nr. 5630 din 02 aprilie 2007 emise de pârâtă, şi exonerarea reclamantei de plata debitului în cuantum de 18973,09 lei precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut următoarele:

SC L. SRL Gorj a încheiat, la data de 01 iunie 2006, Contractul Cadru C3.40601342000085 cu A.P.D.R.P. în cadrul programului S.A.P.A.R.D. având ca obiect acordarea ajutorului nerambursabil, pentru înfiinţare fermă pentru creşterea melcilor în comuna Runcu, jud. Gorj, arătând că prima etape ale programului a decurs în bune condiţii, fapt confirmat şi de către Agenţia S.A.P.A.R.D. – A.P.D.R.P. Bucureşti.

Etapa a doua a proiectului consta în execuţia unei magazii anexă, conform autorizaţiei de construcţie depusă la dosarul întocmit pentru aprobarea contractului de finanţare nerambursabilă.

Dimensiunile şi amplasarea acestei magazii, care reprezintă de fapt „neregula" apărută în derularea contractului face obiectul acestui litigiu,aşa cum rezultă: din procesul-verbal 5630 din 02 aprilie 2007 şi deciziile 124 din 27 iunie 2007 şi 24814 din 20 noiembrie 2008 emise de către A.P.D.R.P. Bucureşti.

Datorită termenului scurt de numai 90 zile pentru executarea întregului proiect şi faptului că au apărut o serie de factori obiectivi în derularea acestuia, aşa cum s-a arătat în „Nota explicativă" pentru modificarea contractului cu nr. 86 din 11 august 2006 şi în „Memoriul justificativ" cu nr. 85 din 11 august 2006 înregistrat la S.A.P.A.R.D. Craiova cu nr. 955 din 30 august 2006, SC L. SRL Gorj a cerut prelungirea termenului de execuţie a etapei a 2-a a proiectului cu încă doua luni şi 15 zile, adică până la data de 15 decembrie 2006.

În mod arbitrar şi fără vreo justificare, S.A.P.A.R.D. Craiova, prin „Actul adiţional nr. 1 din 31 septembrie 2006 la C3.40601342000085 din 01 iunie 2006 a aprobat prelungirea proiectului cu numai 30 zile, până la data de 30 octombrie 2006, încălcând astfel prevederile acestui contract care la art. 2 (2) spune că „termenul limită de finalizare ..este maxim doi ani…."

SC L. SRL, în cererea de prelungire a contractului a respectat în totalitate art. 9 „Amendament la Contract" din Anexa 1 la Contractul Cad ru, iar S.A.P.A.R.D. Craiova nu îl respectă. Acelaşi lucru poate fi observat şi din art. 14 „eligibilitatea cheltuielilor" şi art. 17 „neregularităţi, sume necuvenite şi restituirea finanţării" art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din aceeaşi Anexa 1 a Contractului.

Actul adiţional a fost primit în data de 31 august 2006, şi luând în calcul cele 30 zile necesare refacerii documentaţiei de construcţie a magaziei (prevăzuta pentru etapa a doua a proiectului), zilele necesare obţinerii tuturor autorizaţiilor obligatorii legale: de la I.S.V., I.M., F.F.E.E., aprobarea şi avizarea de la C.J. Gorj (numai aceasta durează legal minim şapte zile) avizarea de la Primăria R., timpul necesar depunerii la S.A.P.A.R.D. Craiova şi cele 30 de zile obligatorii pentru depunerea documentaţiei înainte de finalizarea ultimului termen de depunere (conform art. 12 (l) - „Modificarea duratei de execuţie a contractului din Anexa la Contractul Cadru-articol pe care, de asemenea S.A.P.A.R.D. îl încalcă în mod nejustificat si ilegal), toate aceste zile însumate depăşesc perioada de prelungire aprobată in mod abuziv şi nelegal, de numai 30 zile (conform Actului adiţional nr. 1 din 31 august 2006, deşi termenul limită pentru realizarea proiectului era de doi ani conform Contractului Cadru.

În aceste condiţii, adică având documentaţia completă depusă în termen, dar lucrarea neîncheiată şi având aprobarea prelungirii termenului până la 31 decembrie 2006, întocmindu-se procesul - verbal de control nr. 5630 din 02 aprilie 2007care nu era semnat de către reprezentantul legal al societăţii ceea ce demonstrează că respectivul proces-verbal, nu a fost întocmit atunci când experţii s-au deplasat la faţa locului, ci s-a întocmit la birou şi a fost transmis prin poştă la o data ulterioară, încălcând OG nr. 79/2003 şi HG nr. 1306/2007, prin care se stabileşte obligativitatea întocmirii procesului verbal la faţa locului şi înmânarea câte unui exemplar tuturor părţilor.

Construcţia magaziei, conform etapei a doua a proiectului, s-a încheiat în noiembrie 2006, dar deşi au fost contactaţi telefonic, experţii nu s-au mai deplasat la faţa locului decât in martie 2007, atunci când au întocmit procesul verbal de control nr. 5630 din 02 aprilie 2007, însă nici acel proces-verbal nu era semnat de martori asistenţi şi nici de reprezentantul legal al societăţii şi nu se arăta că magazia fusese edificată.

La controlul din martie 2007, a fost prezent şi un inspector de la I.S.C., care a recomandat refacerea documentaţiei de construcţie şi amplasare a magaziei fără a aplica vreo sancţiune.

Ulterior, a fost refăcută documentaţia, fiind eliberată autorizaţia de construcţie nr. 43 din 05 iunie 2007 care corespundea realităţii din teren şi care a fost transmisă A.P.D.R.P. Bucureşti cu recomandata nr. 1773 din 20 iunie 2007 respectând prevederile art. 2 din Anexa 1 la Contract.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtă a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative atacate arătând că,în cazul in care, cu ocazia unui astfel de control, este descoperită o abatere de la legalitatea, regularitatea şi conformitatea normelor de aplicare a Programului S.A.P.A.R.D., cheltuiala respectiva este declarata neeligibila si se procedează la constituirea debitului si recuperarea acestuia conform dispoziţiilor cuprinse în OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente.

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 429 pronunţată în data de 9 noiembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC L. SRL Gorj, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. Bucureşti, a anulat Decizia nr. 20847 din 20 octombrie 2008 emisă de A.P.D.R.P. Bucureşti şi procesul verbal de control nr. 120 din 27 martie 2007 emis de O.S.P.D.R.P. Gorj şi, pe cale de consecinţă, a exonerat pe reclamantă de plata debitului în cuantum de 18973,09 lei şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.

Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte cererea de cheltuieli de judecată şi obligă pe pârâtă la plata sumei de 1526,93 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:

Între Agenţia S.a.p.a.r.d. (actualmente A.P.D.R.P.), în calitate de A.C. şi SC L. SRL Gorj, în calitate de Beneficiar, la data de 01 iunie 2006 s-a încheiat contractul nr. C 3.40601342000085, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 27.008 lei pentru realizarea proiectului intitulat „înfiinţare fermă pentru creşterea melcilor în comuna Runcu, judeţul Gorj", iar clauzele acestui contract de finanţare referitoare la durata de execuţie au fost modificate în sensul prelungirii acesteia prin intermediul a două acte adiţionale succesive până la 31 decembrie 2006.

Prin procesul verbal de control cu valoarea de titlu de creanţă nr. 120 din 27 martie 2007 întocmit de reprezentanţi ai O.J.P.D.R.P. Gorj, şi înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 5630 din 02 aprilie 2007 s-a decis declararea ca neeligibile a cheltuielilor în cuantum de 9829,22 lei, şi totodată rezilierea contractului de finanţare cu consecinţa restituirii sumelor plătite, respectiv, 18.973,09 lei reţinându-se 2 neregularităţi înscrise la capitolul 4 (prezentarea contextului controlului).

Prin Decizia nr. 24814 din 20 noiembrie 2008 a A.P.D.R.P. a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de control cu valoarea de titlu de creanţă nr. 120 din 27 martie 2007 întocmit de reprezentanţi ai O.J.P.D.R.P. Gorj, şi înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 5630 din 02 aprilie 2007.

În ceea ce priveşte faptul că lucrările executate nu respectă în totalitate prevederile autorizaţiei de construire nr. 45 din 12 septembrie 2006, emisă de C.J. Gorj, instanţa a reţinut că, în conformitate cu concluziile expertizei tehnice, că au existat modificări ale construcţiei Magazie, atât ca amplasament cât şi ca suprafaţă, în sensul că aceasta a fost deplasată pe acelaşi aliniament faţă de drumul comunal de la 13 la 26 m, iar suprafaţa construită a fost majorată de la 30,78 la 53,95 m.p., ulterior fiind obţinută autorizaţia de construcţie nr. 43 din 05 iunie 2007.

A mai constat instanţa că, în raport de prevederile art. 17 alin. (1) din Anexa I (Prevederi Generale) a contractului de finanţare potrivit cărora prin „neregularitate" în accepţiunea prezentului contract, se înţelege orice încălcare a prevederilor contractului şi a Acordului Multianual de Finanţare ratificat prin Legea nr. 316/2001", în mod evident modificările aduse anexei-magazie de către reclamantă pot fi calificate ca neregularitate.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P. Bucureşti la data de 28 mai 2011 prin poştă, recursul fiind înregistrat prin fax la Curtea de Apel Craiova la data de 2 iulie 2010, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 316/2001 şi OG nr. 79/2003. Se susţine de recurentă că instanţa de fond nu a ţinut cont de probatoriul administrat şi a pronunţat o hotărâre nelegală prin care a fost admisă acţiunea reclamantei şi anulate actele contestate cu consecinţa exonerării societăţii reclamante de plata sumei de 18.973,09 lei reprezentând debit plus dobânzi şi penalităţi aferente, în cuantum total de 26.760 lei.

În şedinţa publică din 2 februarie 2011, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulării recursului invocată de reclamanta-intimată prin concluziile scrise.

Se apreciază de reclamanta-intimată că recursul este formulat la data de 28 mai 2010, iar în raport de data comunicării de către părţi 10 mai 2010 se apreciază recursul ca tardiv în raport de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ.

Curtea a încuviinţat proba cu acte pentru recurentă în combaterea excepţiei tardivităţii formulării recursului şi a acordat termen în acest sens.

În şedinţa publică din 5 aprilie 2011, Curtea, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor în principal excepţia tardivităţii formulării recursului şi în subsidiar recursul declarat, atât pe motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cât şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe excepţia tardivităţii formulării recursului, în raport de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ. şi de probele administrate şi susţinerile părţilor Curtea o va aprecia, ca nefondată, pentru următoarele considerente.

Fapt de necontestat de reclamanta – intimată şi probat cu actele depuse la dosar la data de 31 martie 2011, recurentul a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 429 din 9 noiembrie 2009 al Curţii de Apel Craiova la data de 24 mai 2010, prin poştă conform actelor depuse la dosar recurs.

Sentinţa atacată a fost comunicată recurentului la data de 12 mai 2010 conform dovezii de comunicare a procedurii aflate la dosar fond.

În raport de dispoziţiile art. 101 şi 102 C. proc. civ., raportat la art. 301 C. proc. civ., ultima zi de formulare a recursului este data de 28 mai 2010, recursul fiind depus la poştă la data de 28 mai 2010 socotindu-se a fi în termen, în raport de data comunicării sentinţei 12 mai 2010.

Înregistrarea ulterioară a faxului la data de 2 iulie 2010 pe rolul Curţii de Apel Craiova nu infirmă faptul declarării în termen, prin serviciul poştal la data 28 mai 2010.

În consecinţă, Curtea, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia tardivităţii formulării recursului.

În ceea ce priveşte recursul declarat, Curtea apreciază ca fondat motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea Curţii de Apel Craiova fiind dată cu încălcarea competenţei materiale a Tribunalului Gorj în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 alin. (2) şi (6) din OG nr. 79/2003.

Curtea apreciază că actele contestate emise în baza OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător privesc creanţe bugetare şi reprezintă titluri de creanţă şi se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecinţă acţiunea având ca obiect anularea deciziei emisă de A.P.I.A. în procedura reglementată de OG nr. 79/2003 este de competenţa instanţei de contencios administrativ determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În prezenta cauză creanţa bugetară contestată de reclamantă este de 18.973,09 debit plus dobânzi şi penalităţi în cuantum total de 26. 760 lei conform extrasului de cont.

Acest cuantum mai mic de 500.000 lei determină, în raport de considerentele expuse mai sus competenţa materială de soluţionare, în primă instanţă a Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi nu a Curţii de Apel Craiova conform art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., va admite recursul şi va casa sentinţa atacată trimiţând cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia tardivităţii formulării recursului.

Admite recursul declarat de pârâta A.P.D.R.P. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 429 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1991/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs