ICCJ. Decizia nr. 1996/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1996/2011
Dosar nr. 5992/2/2010
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii D.T.I. şi D.A.O. au solicitat, în contradictoriu,cu pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia din urmă la aplicarea prevederilor Capitolului III din Legea nr. 554/2004 care tratează „Procedura de executare" a unei hotărâri judecătoreşti, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de o instanţă de contencios administrativ precum şi obligarea la plata despăgubirilor pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data la care Decizia a rămas irevocabilă.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că, deşi au făcut demersuri pentru a pune în executare Decizia nr. 1178 din 03 martie 2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au primit adresa de răspuns nr. 13227 din 01 aprilie 2010, prin care pârâta le-a comunicat că a luat la cunoştinţă de Decizia respectivă şi că dosarul se află la Secretariatul C.C.S.D. care îl va analiza şi va comunica demersurile întreprinse în cel mai scurt timp posibil.
Au mai susţinut reclamanţii că acest comportament al C.C.S.D. încalcă legislaţia în vigoare şi prevederile art. 46 din Constituţia României, care asigură şi garantează dreptul la moştenire, astfel că se impune aplicarea prevederilor art. 24 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pârâta C.C.S.D., prin întâmpinarea formulată, la data de 10 septembrie 2010, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, argumentând că, nu poate ignora prevederile legale care stabilesc modalitatea de soluţionare a dosarelor de despăgubire prevăzute atât de Legea nr. 10/2001, cât şi de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Instanţa, prin încheierea din data de 16 septembrie 2010 a pus în discuţia părţilor şi a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a conducătorului autorităţii publice, respectiv a Preşedintelui C.C.S.D., în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Preşedintele C.C.S.D., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea pretenţiilor reclamanţilor, ca neîntemeiate, reiterând motivele expuse în apărare de C.C.S.D.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 132/ CC din data de 9 decembrie 2010, a respins acţiunea reclamanţilor D.T.I. şi D.A.O. formulată, în contradictoriu cu pârâţii C.C.S.D. şi Preşedintele C.C.S.D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut,în esenţă,, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Cererea dedusă judecăţii vizează aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1178 din 03 martie 2010, a dispus admiterea recursului declarat de D.T. împotriva Sentinţei civile nr. 2658 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, modificarea în parte a sentinţei atacate şi, în fond, admiterea în parte a acţiunii precizate şi obligarea C.C.S.D. să analizeze şi să soluţioneze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului înregistrat sub nr. 25515/CC.
A reţinut instanţa că, în acest sens, în şedinţa din data de 26 august 2010, C.C.S.D. a decis emiterea titlului de despăgubire în cotă de 1/6 cuvenită persoanelor care au formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv B.E. şi B.I.M., motivat de lipsa de la dosarul de despăgubire nr. 25515/CC a înscrisurilor din care să reiasă faptul că notificatoarele sunt îndreptăţite să primească măsuri reparatorii pentru întreg imobilul notificat. Această împrejurare este evidenţiată în Procesul - verbal încheiat în şedinţa Comisiei Centrale din 26 august 2010.
Documentaţia aflată la dosarul de despăgubire a fost transmisă unui evaluator autorizat în vederea evaluării imobilului notificat, potrivit Anexei nr. 13 la contractul de prestări servicii nr. 43/2010.
Prin adresa nr. 54878 din 27 septembrie 2010, evaluatorul desemnat în vederea efectuării raportului de evaluare a comunicat A.N.R.P. faptul că informaţiile pe care le are la dispoziţie nu permit o evaluare care să respecte standardele în vigoare.
în şedinţa din 08 decembrie 2010, C.C.S.D. a desemnat un alt evaluator în vederea efectuării lucrării, respectiv S.G.E.T. Bucureşti.
în fine instanţa a constat că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât obligaţia stabilită de instanţă în sarcina C.C.S.D. a fost de soluţionare a dosarului reclamantului înregistrat sub nr. 25515/CC într-un termen rezonabil, astfel că în raport de complexitatea şi circumstanţele speciale ale cauzei, durata procedurii de executare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1178 din 03 martie 2010 nu este una excesivă, întârzierile nefiind imputabile autorităţii pentru a se reţine nerespectarea „termenului rezonabil".
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii D.T.I. şi D.A.O.
În motivarea recursului, reclamanţii au arătat, în esenţă, următoarele:
Demersul lor a urmărit aplicarea unei sancţiuni Preşedintelui C.C.S.D., conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru tergiversarea nejustificată a dosarului nr. 25515/CC .
Instanţa de fond a interpretat greşit noţiunea de „rezonabil" şi nu a ţinut cont că Legea contenciosului administrativ obligă autoritatea publică să respecte o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în termen de 30 de zile, având în vedere că „termenul rezonabil" nu este prevăzut ca atare în acest act normativ.
În speţă, neexecutarea hotărârii judecătoreşti înseamnă că nu s-a transmis dosarul la evaluator în 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a deciziei nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul de faţă transmiterea dosarului la evaluator reprezentând una din fazele administrative obligatorii care stau la baza emiterii titlurilor de despăgubire.
Etapele administrative trebuie respectate, iar în prezenta cauză dosarul era complet având toate documentele necesare pentru transmiterea la un evaluator.
Cauza tergiversării dosarului nr. 25515/CC este explicată în răspunsul Preşedintelui C.C.S.D. la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, conform căruia nici una din instanţe nu a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la întreg imobilul sau la o cotă din acesta, recunoscând în acest fel că au existat probe pentru cele două cote pe care pârâta nu a vrut să le ia în considerare.
Recursul este nefondat.
Conform unei jurisprudenţe consolidate a instanţei supreme, art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă un instrument de presiune asupra conducătorilor autorităţilor publice, menit să înfrângă rezistenţa acestora la executarea hotărârilor pronunţate de către instanţele de contencios administrativ.
Pentru ca sancţiunea pecuniară de 20 % din salariul minim brut pe economie să fie aplicată este necesar să se stabilească atitudinea culpabilă a conducătorului autorităţii publice pârâte cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Or, în speţă, Preşedintele C.C.S.D. a făcut demersuri pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care C.C.S.D. a fost obligată să analizeze şi să soluţioneze într-un termen rezonabil dosarul nr. 25515/CC. Astfel, dosarul a fost transmis evaluatorului, însă acesta nu a putut proceda la evaluarea imobilului, motiv pentru care a sesizat A.N.R.P. că nu deţine informaţii complete care să-i permită să finalizeze lucrarea. Evaluatorul a purtat o corespondenţă chiar şi cu reclamantul D.T.I., solicitându-i acestuia din urmă informaţii suplimentare, pe care însă nu le-a primit. Ulterior, evaluatorul a fost înlocuit, ceea ce a condus, evident, la întârzierea finalizării dosarului.
Toate aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanţa de fond la pronunţarea sentinţei recurate, care demonstrează că şeful C.C.S.D. nu a avut o atitudine culpabilă care să poată fi sancţionată în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea deciziei civile nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond, corect, a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene, în ceea ce priveşte aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în considerarea faptului că în dispozitivul deciziei civile nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face vorbire despre soluţionarea într-un termen rezonabil a dosarului de despăgubiri al reclamanţilor. Astfel, instanţa, pornind de la criteriile prin care se determină caracterul rezonabil al duratei procedurii, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţii pârâte, miza litigiului dintre părţile litigante, a apreciat just că demersurile întreprinse de C.C.S.D. pentru executarea hotărârii judecătoreşti în discuţie, nu au fost întreprinse într-o perioadă de timp nerezonabilă, iar întârzierile produse nu îi sunt imputabile respectivei autorităţi.
Faţă de cele ce preced, rezultă că recursul reclamanţilor este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii D.T.I. şi D.A.O. împotriva sentinţei nr. 132/ CC din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1991/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1999/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
