ICCJ. Decizia nr. 2002/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2002/2011

Dosar nr. 970/35/2010

Şedinţa publică din 5 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamantul K.B. a invocat excepţia privind nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 2847 din data de 10 ianuarie 2003 emis în favoarea SC C.T.O. SA - antecesoarea în drepturi a pârâtului M.T.

În motivarea excepţiei, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului în natură teren în suprafaţă de 32.683 m.p., înscris sub B 5 si 8 din CF nr. 1132 Ianca, drept dobândit cu titlu reconstituire prin TP nr. 3975 din 19 octombrie 2005, C.J. privind aplicarea Legii nr. 18/1990 fiind obligată la eliberarea acestui titlu de proprietate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.

Reclamantul a invocat excepţia privind nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prin raportare la dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 481 C. civ., art. 8 şi 11 din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005, prin emiterea actului administrativ fiind vătămat dreptul de proprietate al reclamantului.

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii M.T. şi M.F. au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Arată că un astfel de demers a format obiectul dosarului nr. 1292/35/2007, finalizat în anul 2008, sens în care a invocat. Invocă autoritatea de lucru judecat în temeiul art. 1201 C. civ.

Intimatul M.A.D.R. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de nelegalitate, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la data de 10 ianuarie 2003 în baza Legii nr. 15/1990, HG nr. 834/1991 şi a Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 şi completările nr. 425316/N/1992.

Judecătoria Oradea, prin încheierea din data de 10 ianuarie 2010, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a suspendat judecarea cauzei şi a trimis cauza pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate la Curtea de Apel Oradea.

Investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 39/CA/2010 pronunţată în data de 11 februarie 2011, a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de pârâţii M.T. şi M.F., a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de M.A.D.R şi, în consecinţă a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate formulată de petentul K.B., în contradictoriu cu intimaţii M.T., M.F. şi M.A.D.R.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a constat că este neîntemeiată sens în care a respins-o, având în vedere că dispoziţiile art. 1201 C. civ., autoritate de lucru judecat presupune tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, ori, aşa cum se poate observa din cuprinsul Deciziei nr. 3725/2008 pronunţată în dosarul nr. 1292/35/2007, între cauza soluţionată prin această decizie şi cea care face obiectul prezentului litigiu nu există identitate de obiect, ca atare nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, instanţa a constat că este întemeiată,întrucât actul în litigiu a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Aşadar, arată instanţa, în cazul actelor administrative individuale emise anterior, excepţia de nelegalitate se soluţionează în raport de dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., potrivit căruia cererile accesorii şi incidentale sunt în competenţa instanţei sesizate cu judecarea cererii principale.

Conchide instanţa arătând că, excepţia de nelegalitate care vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2847 emis în favoarea SC C.T.O. SA la 10 ianuarie 2003 este inadmisibilă în procedura specială reglementată de Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul K.B.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 10 ianuarie 2003 în favoarea SC C.T.O. SA.

Recurenta arată că în mod nelegal s-a apreciat ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată în condiţiile în care excepţia, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate fi invocată „oricând în cadrul unui proces".

Recurentul arată că prin soluţia recurată, s-a limitat dreptul de proprietate al său deoarece nu poate fi verificată legalitatea unui act administrativ emis cu fraudarea drepturilor de proprietate asupra terenului moştenit de la autorii săi.

La dosar, pârâtul - intimat M.A.D.R. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază, ca nefundat, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii respectiv din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim deciziile nr. 404, 425 şi 426/2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care, deşi nu este consacrat expres în Constituţia României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu principiul neretroactivităţii legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistenţa argumentelor reţinute în contenciosul constituţional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de C.A.D.O.L.F., aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa C.E.D.O., aceasta constituind o garanţie a aplicării blocului de convenţionalitate în dreptul intern, atât în privinţa calităţii legii naţionale, cât şi în interpretarea şi aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României instituie, pentru situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul Convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi şi în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti.

Deşi se referă la repunerea în discuţie, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, argumentele Curţii de la Strasbourg pot fi reţinute şi în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.

Este adevărat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din C.A.D.O.L.F., interpretat în lumina preambulului Convenţiei.

În cauză certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 2847 a fost emis de autoritatea pârâtă în favoarea SC C.T.O. SA, la data de 10 ianuarie 2003, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Pe cale de consecinţă, acest act administrativ individual nu poate fi supus controlului pe calea procesuală reglementată în premieră de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate corespunde principiului securităţii raporturilor juridice şi aplicării cu prioritate a art. 6 din C.E.D.O.

Pe de altă parte, susţinerile recurentului - reclamant privind nevalabilitatea certificatului emis şi dreptul său la un proces pot fi valorificate în cadrul unei acţiuni în revendicare imprescriptibile în care să fie comparate titlurile invocate de părţi, luând în calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal, ci şi consistenţa drepturilor autorilor de la care provin titlurile invocate de părţi.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul K.B. împotriva sentinţei nr. 39/CA/2010 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2002/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs