ICCJ. Decizia nr. 2005/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2005/2011
Dosar nr. 13/44/2010
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată şi conexată, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ, reclamantele R.C. şi S.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., au solicitat obligarea acesteia din urmă la plata despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 10/2001.
în motivarea acţiunii, s-a susţinut că prin dispoziţia P.M. Galaţi nr. 924/2004 au beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 alături de numiţii D.N. şi N.E. în sumă de 328.267.829 lei, sumă stabilită potrivit sentinţei civile nr. 462 din 27 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
au mai susţinut reclamantele că, deşi s-au adresat autorităţii pârâte în vederea obţinerii plăţii efective, nici la data promovării acţiunii de faţă aceasta mi au achitat suma solicitată.
Prin întâmpinarea formulată,pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, atât pe cale de excepţie, cât şi pe fond.
Curtea de apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 78 pronunţată în data de 16 martie 2010, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantele R.C. şi S.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., reţinând în esenţă, că, în cauza dedusă judecăţii, reclamantele nu a făcut dovada existenţei unui drept proteguit de lege.
Arată că la data promovării prezentei acţiuni, reclamantele nu erau în posesia unui titlu de despăgubire emis de către C.C.S.D. potrivit procedurii prevăzută de Cap. V Titlul VII din Legea nr. 274/2005, astfel că în lipsa acestui înscris doveditor autoritatea pârâtă nu poate trece la acordarea despăgubirilor, dreptul pretins de reclamante prin acţiunea de faţă împotriva A.N.R.P., nefiind unul actual.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamantele R.C. şi S.M.
În motivarea recursurilor lor, reclamantele au arătat, în esenţă, că A.N.R.P. s-a apărat cu aceea că nu s-a făcut dovada existenţei unui drept protejat de lege, mai exact că nu a fost emisă Decizia prin care să se stabilească suma ce i se cuvenea drept despăgubire, or, Decizia despre care face vorbire pârâta a fost emisă sub nr. 7622 la data de 29 ianuarie 2010, care le-a fost prezentată chiar la sediul A.N.R.P. şi a fost depusă la dosarul de plăţi cu numărul de ordine 16642 din 29 martie 2010. Pârâta cu rea credinţă pentru a tărăgăna plata despăgubirilor nu a comunicat instanţei de judecată respectiva decizie, astfel încât Curtea de Apel Galaţi nu a putut lua la cunoştinţă de existenţa ei şi implicit de faptul că au fost parcurse toate procedurile pentru acordarea despăgubirilor. Pentru aceasta, au mai arătat recurentele, solicită să fie obligată pârâta să depună Decizia nr. 7622 din 29 ianuarie 2010 şi să li se admită recursurile, iar pârâta A.N.R.P. să fie obligată la plata despăgubirilor în sumă de 16.414 lei pentru R.C. şi 2.517 lei pentru S.M.
Recursurile sunt fondate.
Prima instanţă, Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de către reclamante, în contradictoriu cu A.N.R.P., reţinând, în esenţă, că la data promovării cererii de chemare în judecată cele două reclamante nu erau în posesia unui titlu de despăgubire emis de către C.C.S.D., conform procedurii reglementate în Capitolul V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că procedurile prealabile despăgubirii efective nu au fost parcurse, situaţie în care dreptul pretins de reclamante nu este încă unul actual.
Concluzia instanţei de fond este eronată, constată instanţa de control judiciar, deoarece anterior pronunţării sentinţei recurate C.C.S.D. emisese deja, în baza art. 1 alin. (2), art. 13 alin. (1) şi art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Decizia nr. 7622 din 29 ianuarie 2010, titlul de despăgubire în favoarea reclamantelor, prin care doamnei R.C. i s-a acordat 16.413,39 lei, reprezentând cota de 8/16 din suma de 32.826,78 lei, iar doamnei S.M. suma de 2.051, 67 lei reprezentând cota de 1/16.
În aceste condiţii, având în vedere că prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei reţinând, practic, prematuritatea demersului judiciar al reclamantelor, sunt incidente în speţă prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., situaţie în care se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării pe fond a acţiunii formulate de către reclamantele R.C. şi S.M.
Faţă de cele ce preced, în baza aer.312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamante, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele R.C. şi S.M. împotriva sentinţei nr. 78 din 16 martie2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2002/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2007/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
