ICCJ. Decizia nr. 2056/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2056/2011

Dosar nr.1576/54/2009

Şedinţa publică din 6 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 260 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, privind suspendarea executării Deciziei nr. 109/2009 emisă de minister, până la pronunţarea instanţei de fond, pentru lipsa procedurii prealabile.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul de judecată din 17 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 6 aprilie 2011, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepţiei perimării, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de D.I. împotriva Sentinţei nr. 260 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.

Procesat de GGC - CT

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2056/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs