ICCJ. Decizia nr. 2083/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2083/2011
Dosar nr.1084/42/2010
Şedinţa publică din 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 252 din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 242 din 28 septembrie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 28 septembrie 2010, până la pronunţarea fondului cauzei cu privire la legalitatea actelor administrative.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în urma inspecţiei fiscale privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007, s-a concluzionat că SC A. SA datorează majorări de întârziere de la 26 februarie 2007 până la 27 decembrie 2007 în cuantum de 278.750 RON, aferentă TVA în cuantum de 1.469.693 RON, întocmindu-se în acest sens raportul de inspecţie fiscală din 28 septembrie 2010, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 242 din 28 septembrie 2010. Împotriva celor două acte administrativ fiscale în conformitate cu art. 205 şi urm. C. proCod Fiscal, reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din 25 octombrie 2010 precum şi prezenta acţiune privind suspendarea executării celor două acte.
Curtea a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât există o îndoială puternică cu privire la ambele acte administrativ fiscale, reprezentată de faptul că în raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că societatea reclamantă nu datorează TVA către bugetul de stat, inspecţia fiscală nestabilind diferenţe faţă de soldul sumei negative a TVA solicitată la rambursare şi soluţionată cu control ulterior, neexistând neconcordanţe nici între TVA declarată şi evidenţiată în fişa analitică pe plătitor.
De asemenea, Curtea a constatat că este îndeplinită şi cea de a doua condiţie a pagubei iminente, în situaţia în care suma stabilită cu titlu de majorări de întârziere în cuantum de 278.750 RON, pentru care s-a stabilit termen scadent prin Decizia de impunere contestată, reprezintă o cincime din rezultatul exerciţiului financiar pe anul 2009, al societăţii reclamante, ce are un cuantum de 1533.941 RON, astfel că executarea sumei stabilită cu titlu de majorări de întârziere ar duce la perturbarea activităţii SC A. SA, cu consecinţe atât pentru reclamantă, cât şi pentru partenerii comerciali şi pentru salariaţii acesteia.
În fine s-a reţinut că posibilitatea suspendării executării actelor administrative unilaterale, individuale sau normative este consacrată şi de documente emise de organisme internaţionale, în condiţii similare cu reglementarea prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, Recomandarea R nr. 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei statuând că instanţa acordă suspendare atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 deoarece în speţă nu s-a făcut dovada de către societatea intimată nici a existenţei cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente, nefiind răsturnată prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ şi care determină principiul executării din oficiu a acestuia. S-a subliniat că problema producerii unei pagube iminente nu poate fi pusă atâta vreme cât conform bilanţului depus pe anul 2009 societatea reclamantă avea o cifră de afaceri de 123.578.703 RON.
Prin întâmpinare, intimata SC A. SA a invocat excepţia lipsei de interes a recursului dat fiind că suma de bani, stabilită cu titlu de obligaţie fiscală în sarcina sa, a fost achitată, conform extrasului de cont ataşat şi depus la dosar. Asupra fondului cererii de recurs, intimata a apreciat ca fiind corectă şi legală sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
În temeiul art. 137 C. proc. civ., examinând excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reţine că aceasta nu este întemeiată şi o va respinge.
Ca şi cerinţă pentru naşterea dreptului la acţiune, interesul trebuie să fie legitim, personal şi direct, născut şi actual, sub acest ultim aspect doctrina şi jurisprudenţa stabilind că interesul trebuie să existe la momentul la care este formulată cererea.
Or, în cauză la momentul exercitării de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a căii extraordinare de atac în mod evident această autoritate avea şi are un interes legitim având în vedere că prin sentinţa recurată s-a întrerupt provizoriu executarea actelor administrativ fiscale al căror emitent este, până la pronunţarea pe fondul cauzei care are ca obiect anularea acestora.
Prin faptul plăţii sumei de 278.750 RON, necontestat şi dovedit cu ocazia extrasului de cont curent din 2 februarie 2011 interesul recurentei nu îşi pierde caracteristicile mai înainte arătate, aşa încât nu se poate aplica sancţiunea consacrată de practica judiciară şi care a stabilit că în prezenţa acestei excepţii de fond, peremptorii şi absolute, şi a admiterii ei, acţiunea va fi respinsă pentru lipsă de interes.
Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurenta-pârâtă şi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat şi va fi respins în consecinţă.
Probatoriul administrat de instanţa fondului a format acesteia convingerea că se impune aplicarea art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, iar măsura suspendării celor două acte administrativ fiscale a fost argumentată, făcându-se o analiză atentă a celor două condiţii impuse de legiuitor care se identifică cu sintagmele „caz bine justificat” şi „pagubă iminentă” explicate prin art. 2(1) lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 554/2004 şi constatându-se îndeplinirea lor cumulativă.
La cercetarea sumară a aparenţei de legalitate a actelor administrativ fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. 242/2010 şi de raportul de inspecţie fiscală nr. X/2010 judecătorul fondului nu s-a mărginit doar la legislaţia naţională incidentă, procedând şi la o evaluare din perspectiva principiilor cuprinse în Recomandarea nr. R (89)8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind protecţia provizorie în materie de contencios administrativ.
Această abordare este corectă, căci potrivit Recomandării măsurile de protecţie provizorie (care în speţă îmbracă forma suspendării executării) se pot acorda îndeosebi dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv, fără ca aplicarea unei astfel de măsuri să influenţeze Decizia instanţei sesizate cu contestarea pe fond a actului administrativ.
Verificarea exigenţelor impuse de norma naţională şi de cea europeană cu valoare de recomandare s-a făcut prin observarea circumstanţelor cauzei deduse judecăţii, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei, astfel că jurisprudenţa instanţei supreme în materie şi invocată de ambele părţi apare ca nerelevantă, aplicarea acestei măsuri de excepţie de la regula executării din oficiu a actului administrativ trebuind a fi privită în funcţie de specificitatea fiecărui demers judiciar în parte.
Văzând şi dispoziţiile art. 312(1) C. proc. civ. şi art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de interes a recurentului invocată de intimata-reclamantă SC A. SA.
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 252 din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2080/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2087/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
