ICCJ. Decizia nr. 2098/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2098/2011
Dosar nr. 11899/300/2008
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.V. a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la art. 2 alin. (3) din HG nr. 1825/2005 şi cu privire la Decizia nr. 1348 din 20 februarie 2006 emisă în baza hotărârii de guvern.
S-a susţinut că, prin Decizia nr. 1348 din 20 februarie 2006 emisă de D.M.S.S.F. Bucureşti în baza art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 aprobată prin HG nr. 1025/2006 a fost stabilită o indemnizaţie pentru creşterea copilului în cuantum de 800 lei lunar, deşi reclamanta a născut tripleţi şi era normal să primească suma de 2400 lei lunar.
În raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa de fond, respectiv Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin încheierea din 21 aprilie 2010, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Fiind investită cu soluţionarea excepţiei, Curtea a dispus citarea în cauză a emitentului actului atacat, respectiv G.R. care prin întâmpinare în principal a invocat excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate formulată de reclamantă, arătând că HG nr. 1825/2005 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 2 din HG nr. 1025/2006, considerând că, având în vedere caracterul definitiv al abrogării unui act normativ sau a unor dispoziţii din acesta, instanţa nu se poate pronunţa asupra unui act care nu mai era în vigoare la momentul invocării excepţiei.
Pe de altă parte, susţine pârâtul, excepţia de nelegalitate este inadmisibilă având în vedere caracterul normativ al actelor administrative contestate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3963 din 18 octombrie 2010, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul G.R., dispunând respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de nelegalitate cu privire la dispoziţiile art. 2 alin. (3) din HG nr. 1825/2005 şi cu privire la Decizia nr. 1348 din 20 februarie 2006 invocată de reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că aspectul referitor la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate este neîntemeiat, deoarece excepţia de nelegalitate vizează art. 2 alin. (3) din OUG nr. 148/2005 aprobată prin HG nr. 1825/2005 dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006.
De asemenea, inadmisibilitatea excepţiei a fost invocată şi prin raportare la caracterul normativ al actelor administrative contestate or, în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi cu privire la actele administrative cu caracter normativ, deşi art. 4 din Legea nr. 554/2004 face în mod expres referire la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că în raport de dispoziţiile HG nr. 1825/2005 şi HG nr. 1025/2006 excepţia de nelegalitate este neîntemeiată, deoarece:
Prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Normele aprobate prin HG nr. 1025/2006 sunt evidenţiate măsurile de ocrotire a copilului, Legea nr. 239/1999 prevăzând un ajutor suplimentar pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară şi nu o dublare sau triplare a indemnizaţiei.
În acest sens, reţine instanţa de fond, sunt şi prevederile HG nr. 1025 /2006, care definesc naşterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii, cărora li se acordă o singură indemnizaţie şi nu o dublare au triplare a indemnizaţiei în funcţie de numărul de copii rezultaţi dintr-o naştere.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta C.V.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de judecată nu a analizat legalitatea dispoziţiilor pentru care a fost sesizată referitoare la definiţia dată naşterii, şi în cuprinsul sentinţei se pronunţă cu privire la fondul cauzei, respectiv cuantumul despăgubirilor civile solicitate prin acţiune, considerând că nu se pot acorda trei indemnizaţii în cazul unor tripleţi aşa cum este cazul său. Mai mult, susţine recurenta, instanţa motivează hotărârea făcând referire la prevederile Legii nr. 239/2009, dispoziţii legale care nu pot fi aplicate în acest caz datorită principiului neretroactivităţii legii.
Recurenta a mai susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că actele normative în discuţie au ca finalitate sprijinirea familiei şi nu pot fi interpretate ca fiind măsuri directe de protecţie a copilului, când, de fapt, beneficiarul acestor dispoziţii legale este copilul, întreaga reglementare reprezentând un mijloc de protecţie al acestuia.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actelor administrative normative, se va reţine că aceasta este neîntemeiată, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă de judecată, în considerentele sentinţei atacate.
Astfel, actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepţiei de nelegalitate, dar chiar şi pe calea acţiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din legea susmenţionată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiaşi articol, în care legiuitorul nu diferenţiază între actele administrative cu caracter individual şi actele administrative cu caracter normativ.
Într-adevăr, potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Rezultă, aşadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariţiei Legii nr. 554/2004, este admisibilă.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, în sine, se va reţine, de asemenea, că argumentele recurentei nu sunt întemeiate.
Astfel, art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Or, definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 alin. (3) din HG nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar prin modul în care a fost definită naşterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Faţă de cele arătate, recursul va fi admis şi sentinţa atacată modificată în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.V. împotriva sentinţei civile nr. 3963 din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia de nelegalitate a art. 2 alin. (3) din HG nr. 1825/2005 şi a Deciziei nr. 1348 din 20 februarie 2006 a D.M.S.S.F.B.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 2071/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2101/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
