ICCJ. Decizia nr. 2101/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2101/2011
Dosar nr. 817/33/2010
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual în care s-a invocat excepţia de nelegalitate
Reclamanta V.L. a chemat în judecată C.J.S.D.P.P. asupra terenurilor Cluj şi C.L.F.F. Cluj-Napoca, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea parţială a Hotărârii nr. 108/2007 emisă de C.J. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi să i se reconstituie în natură dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 366 m.p. teren situat în str. Batozei, situată în municipiul Cluj-Napoca.
Prin încheierea pronunţată la 11 mai 2010, Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a suspendat judecata cauzei civile şi a sesizat instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 193/2006 apreciind că de acest act administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat depinde litigiul având ca obiect anularea parţială a H.C.J.F.F. Cluj nr. 108/2007 şi restituirea în natură a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 497 din 21 decembrie 2010, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta V.L. şi, în consecinţă, a anulat, parţial, HG nr. 193/2006, doar în privinţa terenului în suprafaţă de 319 m.p. cuprins în Anexa 4, poziţia 146 la Hotărârea C.L.M. Cluj-Napoca nr. 133/2005.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că terenul din cauză nu face parte din bunurile care aparţin domeniului public, din expertiza efectuată în dosarul de fond rezultând că suprafaţa de 319 mp solicitată de petentă a-i fi restituită, are destinaţia de spaţiu verde, neexistând pe ea construcţie edificată şi nefiind afectată de traseul conductelor de apă şi canalizare şi nici de linii electrice.
3. Recursul pârâtului
Nemulţumit de această hotărâre, G.R. – S.G.G. a declarat recursul de faţă, criticând sentinţa instanţei pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., precum şi motivele de modificare din art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât contrar normelor legale prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă nu a dispus citarea în cauză şi a părţilor intimate din dosarul de fond, C.J. si C.L. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, acestea din urmă neparticipând deci la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Susţine recurenta-pârâtă că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii prin aceea că fiind învestită cu excepţia de nelegalitate în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, care este un mijloc de apărare ce nu tinde la anularea actului, prima instanţă a dispus anularea parţială a HG nr. 193/2006.
Astfel, soluţia instanţei de fond este contradictorie, sub aspectul admiterii acţiunii, pe de o parte în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi, respectiv, pe de altă parte, în sensul anulării parţiale a HG nr. 193/2006.
Un motiv distinct de recurs, vizează nelegalitatea sentinţei recurate, conform prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată că HG nr. 193/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată de Executiv prin însuşirea proiectului iniţiat, la acea dată, de M.A.I., în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu atribuţii şi competenţe în domeniu, fiind emisă în considerarea dispoziţiilor art. 108 din Constituţie, republicată şi a celor ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.
Arată că intimata-reclamantă nu justifică existenţa dreptului de proprietate în favoarea sa la momentul emiterii HG nr. 193/2006, astfel că nu putea invoca vreo vătămare în drepturi la momentul emiterii actului, pentru a invoca excepţia de nelegalitate a actului administrativ în faţa instanţei de contencios administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru primul motiv invocat.
1 - Argumente de fapt şi de drept relevante
Procedura de soluţionare a excepţiei de nelegalitate este reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004. Astfel, în conformitate cu prevederile alin. (1) al acestui text, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea pe fond a litigiului, va sesiza prin încheierea motivată instanţa de contencios administrativ competentă care, potrivit dispoziţiilor alin. (2); se pronunţa asupra acesteia în şedinţa publică, cu citarea părţilor şi a emitentului actului administrativ.
În cauză, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea unei hotărâri emisă de Comisia de aplicarea Legii nr. 18/1991 şi reconstituirea dreptului de proprietate în natură, cerere formulată de reclamanta V.L. şi contradictoriu cu intimatele C.J.S.D.P.P. asupra terenurilor Cluj şi C.L.F.F. Cluj-Napoca, în cadrul căreia a invocat excepţia de nelegalitate a HG nr. 193/2006.
Prin urmare, cadrul procesual a fost stabilit de instanţa de drept comun, iar Legea nr. 554/2004 nu distinge în altă modalitate, respectiv aşa cum s-a întâmplat la Curtea de apel prin citarea doar a emitentului actului supus controlului şi cel ce a invocat excepţia.
Dimpotrivă, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, conform art. 4 din Legea contenciosului administrativ, instanţa se pronunţă cu citarea părţilor, în sens contrar s-ar ajunge în situaţia când, ca efect al invocării din oficiu a unei excepţii de nelegalitate, să se soluţioneze excepţia doar cu citarea emitentului actului, împrejurare care ar duce la inopozabilitatea soluţiei faţă de celelalte părţi ale litigiului, încălcându-se astfel principiul potrivit căruia soluţia dată excepţiei de nelegalitate are efecte între părţile litigiului.
În concluzie, soluţionarea excepţiei de nelegalitate se face cu citarea tuturor părţilor litigiului în cadrul căruia excepţia a fost ridicată, pentru respectarea principiului contradictorialităţii în procesul civil.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea formelor de procedură, fără citarea tuturor părţilor, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
La rejudecare vor fi avute în vedere şi criticile ce vizează pronunţarea asupra excepţiei de nelegalitate definită de doctrină şi jurisprudenţă, că un mijloc de apărare, precum şi cele care legate de legalitatea HG nr. 193/2006, a căror examinare de către Înalta Curte nu a fost posibilă faţă de soluţia adoptată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (5) raportat la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va casa sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.R. – S.G.G. împotriva sentinţei civile nr. 497 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecarea la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2098/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2108/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
