ICCJ. Decizia nr. 2108/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2108/2011
Dosar nr. 5761/2/2009
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Reclamanţii C.A.P. şi C.I. au chemat în judecată A.N.R.P., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia să emită pe numele reclamanţilor titlul de plată pentru suma de 179.447,71 lei, în baza cererii de opţiune nr. 9524 din 4 februarie 2009, sumă ce reprezintă măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţă de 290 m.p. şi construcţie în suprafaţă de 139,86 m.p. situat în Giurgiu, str. Viitorului, acordate conform deciziei nr. 3674 din 10 noiembrie 2008 a C.C.S.D., obligarea pârâtei să vireze în contul reclamanţilor suma de 179.447,17 lei, urmare a emiterii titlului de plată.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că au realizat procedura prealabilă conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi că, la data de 5 iunie 2009, a primit răspuns prin adresa nr. 746 din 18 mai 2009.
Au mai arătat că, urmare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, nr. 403/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului în cauză, notificare soluţionată prin dispoziţia nr. 6679 din 10 octombrie 2006 a P.M. Giurgiu prin care s-a respins cererea de restituire în natură, însă s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prematurităţii, în temeiul prevederilor art. 182 pct. 1 lit. a) din HG nr. 128/2008 şi art. 182 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările OUG nr. 81/2007.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 618 din 3 februarie 2010, a respins excepţia prematurităţii, ca neîntemeiată, şi a admis acţiunea formulată de reclamanţi, obligând pârâta să emită pe numele acestora titlul de plată pentru suma de 179.447, 71 lei şi să vireze această sumă în contul reclamanţilor indicat în cererea de opţiune.
3. Motive de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, cu privire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, că este neîntemeiată, deoarece momentul introducerii unei acţiuni având ca obiect acordarea despăgubirilor stabilite printr-o decizie emisă de autoritatea competentă nu este legată de existenţa disponibilităţilor băneşti ale pârâtului.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că cererea reclamanţilor este întemeiată, apărarea pârâtei în sensul că dosarul de opţiune al reclamantei înregistrat în baza de date va fi analizat în situaţia în care A.N.R.P. va dispune de lichidităţi financiare şi cea referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din OUG nr. 62/2010, sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, titlul de plată al reclamantei era eliberat la data intrării în vigoare a acestor dispoziţii legale, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 182 alin. (1) lit. a) din HG nr. 128/2008 impun doar plata despăgubirilor băneşti în numerar în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare nu şi emiterea titlului de plată care se face imediat după depunerea cererii de opţiuni.
4. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs A.N.R.P., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii.
Recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, cât şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ., fără a structura criticile formulate în motivele de recurs.
Sintetizând memoriul de recurs, Înalta Curte reţine următoarele motive de recurs:
- ignorarea prevederilor art. 182 lit. a) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII coroborat cu art. 182 pct. 4 din HG nr. 128/2008 potrivit cărora emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opţiune, în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul A.N.R.P.
Arată că termenul de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor financiare în contul A.N.R.P. nu a expirat şi că din raţiuni financiare, creanţele asupra statului nu se pot plăti decât în condiţii de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudenţa C.E.D.O.
în speţă, cererea de opţiune a intimaţilor - reclamanţi este înregistrată cu nr. 09524 din 04 februarie 2009, iar până în prezent despăgubirile în numerar corespunzătoare primei tranşe, au fost efectuate până la cererea de opţiune înregistrată cu nr. 03967 din 29 aprilie 2008.
ţinând cont de greutăţile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere şi numărul mare al cererilor de restituire formulate de foştii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluţionarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opţiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.
Recurenta-pârâtă arată că G.R., ţinând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, generând implicaţii financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat şi care ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar, a adoptat OUG nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către C.C.S.D. şi prin care „pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII" „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum si unele măsuri adiacente".
5. Apărarea intimaţilor – reclamanţi
Prin concluziile scrise depuse la 29 martie 2011, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimaţii au insistat asupra necesităţii ca cererile de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 să fie soluţionate într-un termen rezonabil, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen. Condiţionarea soluţionării cererilor de opţiune cu privire la plata despăgubirilor de elementul aleatoriu privind existenţa disponibilităţilor băneşti nu constituie, în opinia intimaţilor, o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil, a titlului de plată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimaţii-reclamanţii C.A.P. şi C.I. au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite un titlu de plată în favoarea lor pentru suma de 179.447 lei.
Prima instanţă, pentru argumentele expuse la pct. I.2, a considerat că acest refuz este nejustificat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.
Contextul factual al cauzei de faţă nu este contestat.
Astfel, prin Decizia nr. 3674 din 10 noiembrie 2008, C.C.S.D. a emis în favoarea intimaţilor C.A.P. şi C.I. un titlu de despăgubire în cuantum de 179.447,71 RON.
Sub nr. 9524 din 4 februarie 2009 s-a înregistrat la A.N.R.P. – D.A.D.N., opţiunea reclamanţilor în sensul acordării unui titlu de plată (despăgubiri în numerar) pentru această sumă.
Recurenta nu neagă dreptul intimaţilor de a primi despăgubiri în numerar în cuantum de 179.447,71 lei, însă invocă faptul că OUG nr. 81/2007 nu prevede un termen pentru plata acestei sume, ci, dimpotrivă, impune două limitări: emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opţiune (şi la data formulării recursului se ajunsese la dosarul de opţiune înregistrat cu nr. 3967 din 29 aprilie 2008), precum şi existenţa disponibilităţilor financiare.
Aceste apărări ale autorităţii, reiterate şi sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la iniţierea procedurii, precum şi faptul că în baza legislaţiei interne, intimata este ţinută să mai aştepte încă doi ani, fiind condiţionată şi de existenţa disponibilităţilor băneşti, se ajunge la o durată totală a procedurii de aproximativ 10 ani, ceea ce, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă.
Dispoziţiile speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor naţionalizate ce nu mai pot fi restituite în natură.
Cum însă pentru emiterea titlului de plată nu există stipulat un termen limită în care trebuie emis, recurenta - pârâta se limitează să invoce faptul că titlul de plată trebuie emis în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti.
Recurenta susţine că prin actul normativ invocat s-au introdus anumite „limite" pe care nu le poate eluda, însă aceste apărări nu pot fi reţinute întrucât dreptul de creanţă pe care îl au intimaţii - recurenţi împotriva statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O.L.F. iar limitările şi condiţionările impuse de reglementarea naţională nu sunt compatibile cu protecţia proprietăţii asigurată de protocol.
Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din OUG nr. 62/2010, Înalta Curte constată că titlu de despăgubire a fost eliberat reclamanţilor anterior intrării în vigoare a acestor dispoziţii legale, respectiv la 30 iunie 2010 şi de asemenea, hotărârea primei instanţe prin care s-a reţinut refuzul nejustificat al recurentei, hotărârea primei instanţe este pronunţată la 3 februarie 2010.
Intimaţii - reclamanţi au supus controlului de legalitate, refuzul explicit exprimat la data de 18 mai 2009 de către A.N.R.P., de a emite titlu de plată conform titlului de despăgubire care era emis deja din 10 mai 2008, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 62/2010 prin care se pre vede suspendarea titlului de plată pe o perioadă de 2 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Fiind în prezenţa unui act administrativ asimilat conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, legalitatea acestuia se verifică conform dispoziţiilor legale aplicabile la acea dată, respectiv a refuzului de soluţionare a cererii adresată autorităţii reclamantei.
În raport de aceste considerente şi constatând că prima instanţă în mod corect a avut în vedere că dispoziţiile art. 182 alin. (1) lit. a) din HG nr. 128/2008, care impun doar plata despăgubirilor financiare, nu şi emiterea titlului de plată care se face imediat după depunerea cererii de opţiuni, apărările recurentei cu referire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din OUG nr. 62/2010, nu pot fi reţinute.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În consecinţă, în raport de cele anterior expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 618 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2101/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2112/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
