ICCJ. Decizia nr. 2139/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2139/2011
Dosar nr. 13159/3/2010
Şedinţa de la 8 aprilie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul O.M. a chemat în judecată S.G.G. şi A.V.A.S., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii şi pe calea contenciosului administrativ să dispună revocarea Ordinului nr. 362/2010 emis de Preşedintele A.V.A.S.
La data de 2 septembrie 2010, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat să se constate nulitatea Ordinelor nr. 362/2010 şi nr. 967/2010, întrucât acestea au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Prin întâmpinarea formulată, S.G.G. a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunaluluiîn soluţionarea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 2443 din 24 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţându-se cu prioritate asupra excepţiei invocate, conform prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că pârâta este o autoritate de rang central în sistemul autorităţilor publice, iar litigiile privind actele emise de aceasta sunt de competenţa curţii de apel.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 697 din 1 februarie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, iar ordinul atacat este un act supus dreptului muncii, fiind emis în derularea unor raporturi de muncă, referindu-se la reîncadrarea unui salariat.
Verificând cauza, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Obiectul acţiunii formulate de reclamant, astfel cum a fost precizată, îl constituie constatarea nulităţii Ordinelor nr. 362/2010 şi nr. 967/2010 emise de pârâta A.V.A.S. cu încălcarea Contractului Colectiv de Muncă 2009 - 2010, pe care reclamantul îl consideră prelungit tacit până în anul 2011.
Rezultă aşadar că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ordinele atacate fiind supuse jurisdicţiei muncii, respectiv dispoziţiilor referitoare la conflictele de muncă (Legea nr. 168/1999).
Raporturile juridice dintre reclamant şi A.V.A.S. sunt raporturi care derivă din contractul de muncă, aşa încât, cele două ordine a căror nulitate se cere a se constata nu au dat naştere la raporturi de drept administrativ, nefiind emise în regim de putere publică.
De altfel, potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, noţiunea de funcţionar public vizează acele persoane care ocupă o funcţie publică în baza unui act de autoritate or, reclamantul avea calitatea de personal contractual fiind încadrat în baza unui contract individual de muncă, pe un post de natură contractuală care nu a fost avizat ca funcţie în sensul cerut de Legea nr. 189/1999.
Aşa fiind, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu are nici o relevanţă faptul că măsurile dispuse de pârâtă sunt cuprinse într-un ordin emis de conducătorul unei instituţii publice (Preşedintele A.V.A.S.), atâta vreme cât Legea nr. 168/1999 stabileşte competenţa în favoarea instanţelor de dreptul muncii, indiferent de forma pe care o ia actul prin care se modifică raportul de muncă, iar legea contenciosului administrativ prevede în mod expres în art. 5 alin. (2) că nu se pot ataca pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfăşurarea cărora este prevăzută prin lege organică o altă procedură judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe O.M., S.G.G. şi A.V.A.S. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2134/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2140/2011. Contencios → |
|---|
