ICCJ. Decizia nr. 2140/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2140/2011
Dosar nr. 15610/62/2010
Şedinţa de la 8 aprilie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC V. SRL a chemat în judecată A.F.M., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 237 din 2 decembrie 2010, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 258 din 2 decembrie 2010.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului inopinat din perioada 30 septembrie 2009 – 23 noiembrie 2010, care a avut ca obiect verificarea „modului de evidenţiere, calcul şi virare a obligaţiilor de plată la bugetul Fondului pentru mediu s-au constatat următoarele":
„- în perioada 01 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2008 societatea a desfăşurat activităţi de comercializare de bunuri ambalate, bunuri provenite de pe piaţa externă, respectiv: centrale termice şi alte articole pentru instalaţii. Această activitate desfăşurată de societate generează obligaţii de plată la bugetul A.F.M. pentru cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională prin bunuri ambalate. Ambalajele introduse pe piaţa naţională sunt din carton, plastic şi lemn.
La data începerii inspecţiei fiscale, societatea nu avea o evidenţă a cantităţilor ambalajelor introduse pe piaţa naţională, pentru fiecare tip de material şi implicit o situaţie a cantităţilor de deşeuri de ambalaje generate pentru fiecare tip de material, astfel că, s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 220.739 RON.
În ceea ce priveşte perioada controlată, a apreciat că A.F.M. nu avea dreptul să procedeze la verificarea modului de evidenţiere, calcul şi virare a obligaţiilor de plată la bugetul A.F.M. pe anii 2004 şi 2005 şi a invocat prescripţia dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte sumele pretins datorate pentru perioada august 2004 – noiembrie 2004 şi ianuarie 2005 – decembrie 2005.
Cu privire la baza de calcul a contribuţiilor pretins datorate către fondul pentru mediu, inspectorii de mediu nu au avut posibilitatea stabilirii greutăţilor reale ale ambalajelor în care se aflau centralele termice sau alte componente ale acestora. Se impunea ca pentru stabilirea corectă a bazei de calcul să fie avute în vedere greutăţile reale ale ambalajelor şi nu cele evidenţiate într-un program realizat pe calculator, program ce avea în vedere doar greutăţile pentru anul 2010.
În legătură cu valorificarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje din hârtie – carton şi material plastic, conform art. 10 din OUG nr. 196/2005, arată că, începând cu data de 27 aprilie 2007 societatea a avut încheiat contractul de prestări servicii cu SC U. SA Râmnicu Vâlcea, iar faptul că SC U. SA nu este autorizată conform Ordinului nr. 1229/2005, nu este culpa societăţii şi nu poate echivala cu neîndeplinirea de către societate a obiectivului de valorificarea deşeurilor din ambalaje.
Referitor la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, precizează că există, la acest moment, pericolul iminent ca pârâta să pună în executare un act administrativ vădit ilegal, care ar fi adus societatea în stare de incapacitate de plăţi, cauzând prejudicii atât societăţii cât şi colaboratorilor acesteia.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 321/ CA din 31 ianuarie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, cu motivarea că, actul contestat fiind emis de o autoritate publică centrală (A.F.M.) conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa revine curţii de apel.
La rândul său, Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa civilă nr. 34/ F din 28 februarie 2011, a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, excepţie invocată din oficiu la termenul din 28 februarie 2011, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Braşov.
Totodată, constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă între această instanţă şi Tribunalul Braşov, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în speţă, reclamanta a solicitat suspendarea executării unor acte emise de A.F.M. pentru o sumă totală de 220.739 lei, reprezentând debite datorate, majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere datorate şi, că raportat la valoarea obligaţiei de plată la bugetul F.M., soluţionarea pe fond a cauzei este de competenţa tribunalului.
Verificând cauza, Curtea constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă, îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 237 din 2 decembrie 2010 prin s-a stabilit în sarcina acesteia obligaţii de plată la bugetul A.F.M. a unor taxe, majorări şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 220.739 lei.
Cum cuantumul sumei reprezentând obligaţia de plată contestată este de până la 500.000 de lei, în speţă devin incidente prevederile art. 10 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi se aplică cu prioritate faţă de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.
Astfel, art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului şi cuantumul în speţă al contribuţiei contestate de reclamantă.
În cazul în care litigiul priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (l) din lege. Aşadar, indiferent de poziţionarea, în cadrul sistemului organelor administraţiei publice, a autorităţii publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, curţile de apel fiind competente să soluţioneze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de lei.
Faţă de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC V. SRL şi A.F.M. în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2139/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2149/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
