ICCJ. Decizia nr. 2110/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2110/2011
Dosar nr.6847/2/2009
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Reclamantul V.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi E.A., solicitând instanţei să dispună obligarea acestora să formuleze şi să înainteze răspunsul punctual şi complet la petiţia formulată la 4 mai 2009. De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în două luni consecutive, a adresat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti două sesizări prin care solicită punctul de vedere al acestuia privind abuzul unei funcţionare din subordinea sa, însă răspunsurile primite au fost contradictorii.
Nemulţumit de aceste răspunsuri, s-a adresat şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, la data de 4 mai 2009, dar pârâtul nu i-a răspuns, încălcând astfel dispoziţiile art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei de obiect a cererii, deoarece la data de 12 martie 2010, cu Adresa nr. X, i-a comunicat răspunsul reclamantului.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2801 din 9 iunie 2010, a admis excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere şi, în consecinţă l-a respins; totodată, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâtul i-a răspuns reclamantului cu Adresa din 12 martie 2010 depusă la dosarul cauzei.
Cât priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, s-a reţinut că acesta este neîntemeiat, întrucât pârâtul nu este autorul vreunei fapte ce ar fi putut cauza reclamantului un prejudiciu moral, care să necesite a fi reparat.
3. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul V.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea generică a prevederilor art. 304 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat următoarele:
3.1. Hotărârea cuprinde motive contradictorii în raport cu soluţia pronunţată prin dispozitiv.
Întreaga motivare a hotărârii este circumscrisă ideii lipsei de obiect a cererii, fără a se analiza şi argumenta temeinicia acesteia, în sensul celor menţionate în dispozitiv.
3.2. Excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de instanţă din oficiu, este neîntemeiată.
În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că nu a primit personal nici un răspuns la solicitările adresate autorităţii publice, iar adresa transmisă la dosarul instanţei nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia de a comunica răspunsul petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei. În plus, conţinutul adresei nu răspunde solicitărilor formulate punctual prin petiţia din data de 4 mai 2009.
3.3. Cererea de chemare în judecată este temeinică, în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002 şi art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, norme încălcate sau aplicate eronat de prima instanţă.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-reclamant a arătat că petiţia formulată se referea la aspecte relevante ce implicau exerciţiul unor drepturi fundamentale - dreptul la informare, dreptul la respectarea demnităţii, drepturile părinteşti, dar atitudinea pasivă sau ostentativ negativă a ministerului pârât l-a prejudiciat, lipsindu-l de posibilitatea de a avea informaţii cu privire la starea de sănătate, adaptare şi educaţie a copilului său în colectivitate şi de a administra probe în unele cauze judiciare în care datele solicitate erau esenţiale.
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală, arătând, în esenţă, că a răspuns tuturor întrebărilor adresate de reclamant, că solicitări similare au format şi obiect al unei bogate corespondenţe purtate de reclamant cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi că, în speţă, nu s-a făcut dovada unui prejudiciu material sau moral suferit de reclamant ca efect al conduitei ministerului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-reclamant, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând nesoluţionarea în temeiul legal a unei cereri adresate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, acţiune circumscrisă prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită în art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege ca fiind faptul de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii, dacă prin lege specială nu se prevede un alt termen.
Această definiţie cuprinsă în legea-cadru a contenciosului administrativ corespunde prevederilor art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, care impun autorităţilor şi instituţiilor publice sesizate, „obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă”.
În speţă, recurentul-reclamant a adresat intimatului-pârât o petiţie cuprinzând douăsprezece întrebări legate de regimul juridic al învăţământului preşcolar, de organizarea Grădiniţei din sectorul 6 al Municipiului Bucureşti, de circumstanţele faptice şi legale ale înscrierii la grădiniţă a fiicei sale minore şi de atribuţiile de serviciu şi condiţiile angajării răspunderii personalului cu atribuţii în materie.
Acea petiţie succeda unor cereri asemănătoare, formulate către Inspectoratul Şcolar al sectorului 6 şi al Municipiului Bucureşti, care formulaseră răspunsuri printr-o serie de adrese depuse la dosarul primei instanţe (din 17 martie 2009, din 16 noiembrie 2006, din 15 ianuarie 2007).
În ceea ce priveşte petiţia dedusă judecăţii, din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că, după învestirea instanţei, ministerul a formulat un răspuns materializat prin Adresa din 12 martie 2010, pe care l-a expediat prin poştă la adresa recurentului-reclamant, dar corespondenţa a fost returnată, nefiind ridicată de la oficiul poştal de către destinatar în cadrul termenului de păstrare.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Cu privire la motivarea hotărârii primei instanţe (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)
Aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei, Curtea de apel a admis excepţia lipsei de obiect pentru primul capăt de cerere şi a respins, în rest, acţiunea ca neîntemeiată.
Considerentele sentinţei corespund şi lămuresc pe deplin soluţia pronunţată prin dispozitiv, în sensul că instanţa a menţionat că primul capăt de cerere - privind obligarea pârâţilor să formuleze şi să înainteze către reclamant răspunsul punctual şi complet la petiţia formulată la data de 4 mai 2009 în cel mai scurt termen posibil - nu mai are obiect, având în vedere răspunsul la care s-a făcut referire mai sus, iar capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral este neîntemeiat, „pârâtul nefiind autorul vreunei fapte ce ar fi putut cauza reclamantului un prejudiciu moral ce se impune a fi reparat”.
Prin urmare, critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este întemeiată.
1.2. Cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei de obiect (art. 3041 C. proc. civ.)
Într-adevăr, Adresa din 12 martie 2010 a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu se încadrează în termenul de 30 de zile prevăzut în art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002 şi art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Dar în condiţiile în care, pe parcursul soluţionării cauzei, autoritatea publică sesizată a formulat răspunsul către petiţionar şi a efectuat demersuri pentru expedierea acestuia prin poştă, motivele nepredării corespondenţei către destinatar fiind străine de o conduită culpabilă a expeditorului, instanţa de fond a constatat corect că primul capăt de cerere, vizând tocmai formularea şi comunicarea răspunsului, era lipsit de obiect.
În ceea ce priveşte conţinutul răspunsului, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că, deşi nu s-a referit expres la toate cele 12 puncte din petiţie, autoritatea publică a atins în mod sintetic toate problemele sesizate. Or, în spiritul prevederilor Legii contenciosului administrativ, un răspuns nefavorabil sau care nu corespunde aşteptărilor petiţionarului nu ar putea fi calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii decât dacă probele cauzei ar conduce la concluzia că puterea discreţionară a autorităţii publice a fost exercitată abuziv ori disproporţionat, contrar scopului legii.
1.3. Cu privire la încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
Aşa cum rezultă din cele expuse la punctele anterioare, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002 şi ale art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei.
Corelarea acestor dispoziţii legale cu întregul context normativ în care se exercită dreptul la acţiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns curtea de apel, în condiţiile în care, din probele administrate, nu a rezultat un efect vătămător care să se fi aflat în legătură de cauzalitate cu întârzierea în formularea răspunsului ministerului. În contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorităţii publice este sancţionată doar în măsura în care are ca efect o lezare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinţei, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.M. împotriva Sentinţei civile nr. 2801 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2105/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2111/2011. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
