ICCJ. Decizia nr. 2125/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2125/2011
Dosar nr.535/32/2010
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.G.A. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009 emisă de intimat prin Inspectoratul General de Stat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Decizia a cărei anulare o solicită este lipsită de temei juridic, deoarece indicarea per ansamblu a dispoziţiilor OUG nr. 105/2009, nu constituie motive de legalitate, ordonanţa conţinând prevederi care aduc modificări Legii nr. 188/1999.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, în soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, excepţia netimbrării şi excepţia lipsei procedurii prealabile.
La rândul său, intimata Inspecţia Muncii, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1 din 6 ianuarie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamant, în sensul anulării Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009 şi reintegrării acestuia conform contractului de management din 25 mai 2009.
Totodată, a obligat pârâţii la plata drepturilor băneşti cuvenite reclamantului, în baza contractului de management, respectiv toate drepturile de care ar fi beneficiat acesta pentru perioada de la data la care a încetat contractul de management şi până la data reintegrării, respingând cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 804/C din 6 august 2010 această instanţă a admis excepţia lipsei competenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Înregistrată fiind pe rolul acestei din urmă instanţe, cauza a fost timbrată iar la termenul de la 7 octombrie 2010 reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând introducerea în cauză şi al Inspectoratului General de Stat al Inspecţiei Muncii.
La termenul din 6 ianuarie 2011, reclamantul a solicitat reintegrarea sa, conform contractului de management şi achitarea drepturilor băneşti cuvenite conform contractului, de la data încetării acestuia şi până în prezent.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. VIII din OUG nr. 105/2009, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 şi că aceste dispoziţii au putere numai pentru viitor, astfel că la data emiterii Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009, contestatorului îi erau aplicabile aceste dispoziţii.
Contractul de management din 25 mai 2009, reţine instanţa de fond, a fost încheiat pe o durată de 4 ani şi nu există nicio cauză de încetare, motivul invocat la lit. h), neputând fi circumstanţiat la împrejurările în care a fost emisă Decizia nr. 301 din 13 octombrie 2009, cererea reclamantului de anulare a acestei decizii fiind întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs pârâţii Inspecţia Muncii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Recurenta Inspecţia Muncii a susţinut, în esenţă, că întrucât prevederile OUG nr. 37/2009 reproduse de către OUG nr. 105/2009 şi-au încetat efectele juridice solicitarea reclamantului este rămasă fără obiect şi nu poate fi pusă în executare în baza unor prevederi neconstituţionale.
Nu se poate considera, susţine recurenta, ca fiind legal şi actual actul normativ în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 940/2009, de vreme ce ordonanţele sus-menţionate au fost abrogate.
La rândul său, recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât nu a ţinut cont de următoarele aspecte:
1) Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, întrucât Decizia nr. 301 din 13 octombrie 2009 este emisă de Inspecţia Muncii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, ce poate sta în instanţă în nume propriu.
2) Instanţa de fond trebuia să constate că acţiunea reclamantului nu a fost timbrată, fapt ce ar fi condus la anularea acesteia.
3) Instanţa de fond nu a ţinut seama de neîndeplinirea procedurii prealabile, fapt care ar fi condus la respingerea acţiunii reclamantului ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că în ceea ce priveşte repunerea reclamantului în funcţia anterioară, trebuie să se aibă în vedere dispoziţiile art. IV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 potrivit cărora funcţiile publice care confereau calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate sunt şi rămân desfiinţate.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, instanţa s-a pronunţat prin Sentinţa civilă nr. 134 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, admiţând această excepţie. Având însă în vedere că Decizia contestată a fost emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, acesta a fost reţinut în cauză.
Prin această sentinţă instanţa s-a pronunţat şi asupra excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile, reţinând că adresându-se Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv autorităţii ierarhic superioare celei emitente a actului contestat, reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte excepţia netimbrării, urmează să se constate că la data de 4 noiembrie 2010 reclamantul a depus taxa de timbru dispusă, iar reprezentantul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a precizat că renunţă la excepţia netimbrării.
Pe fond, recursurile sunt întemeiate şi vor fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Hotărârea recurată este, însă, criticabilă sub aspectul reintegrării intimatului-reclamant în funcţia deţinută anterior actului anulat şi întinderii despăgubirilor băneşti acordate, prin prisma unor considerente ţinând de neconstituţionalitatea legii.
Ordinul de numire a intimatului-reclamant în funcţia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă - Neamţ şi contractul de management al acestuia au fost încheiate în temeiul art. III din OUG nr. 37/2009, act normativ în temeiul căreia a fost înfiinţată funcţia publică respectivă.
Or, OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care s-a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
Aşadar, în raport cu Decizia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator adjunct se consideră a fi desfiinţată, instanţa de fond în mod greşit apreciind că intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat într-o astfel de funcţie, a cărei existenţă a fost afectată de neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Această concluzie este susţinută şi de considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director coordonator adjunct nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin OUG nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă, sancţiune pe care Curtea Constituţională o consideră „diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".
În ceea ce priveşte aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor băneşti, acordate reclamantului de prima instanţă, se va reţine că, într-adevăr, revocarea din postul de director coordonator a intimatului-reclamant din motive ce exclud culpa acestuia a produs efecte vătămătoare asupra carierei sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Având, însă, în vedere circumstanţele faptice şi normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcţie şi plăţii drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii emitente a ordinului anulat la plata de despăgubiri, până la data pronunţării deciziei, reprezintă o modalitate adecvată şi echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat intimatului-reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica sentinţa atacată, în sensul celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Inspecţia Muncii împotriva Sentinţei civile nr. 1 din 6 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea în funcţie.
Obligă pârâţii să plătească reclamantului drepturile băneşti cuvenite, pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului de management din 25 mai 2009 şi până la data pronunţării sentinţei instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2124/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2128/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
