ICCJ. Decizia nr. 2123/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2123/2011
Dosar nr.2478/2/2010
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Reclamantul T.A. a chemat în judecată Inspecţia Muncii, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 704 din 24 decembrie 2009, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de fond.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 163 din 31 octombrie 2001, a fost numit în funcţia publică de conducere de şef-serviciu în cadrul Direcţiei Legislaţie Contencios, iar la data de 4 ianuarie 2010 i s-a comunicat Decizia sus-menţionată, prin care era numit, începând cu data de 24 decembrie 2009, în funcţia publică de Şef Birou la Biroul Contencios din cadrul Serviciului Legislaţie, cu indicarea art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Inspecţia Muncii a arătat că Decizia nr. 704 din 24 decembrie 2009 a fost emisă ca urmare a reorganizării instituţiei, în temeiul Legii nr. 329/2009, cu avizul Agenţiei Naţionale a funcţionarilor publici nr. 466777 din 22 februarie 2010, în baza Ordinului nr. 116 din 4 februarie 2010. Referitor la paguba suferită de reclamant, s-a reţinut că susţinerile acestuia sunt neîntemeiate deoarece diferenţa dintre salariul de bază între cele două funcţii este de circa 100 RON, iar în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2010 veniturile reclamantului au fost în medie de 2.912 RON.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1708 din 14 aprilie 2010, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la o sumară verificare a deciziei emise de către pârâtă se constată că reclamantul nu relevă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei, în condiţiile în care argumentele sale aduse în sprijinul dovedirii acestei condiţii sunt argumente de fond.
Instanţa a reţinut că nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită, întrucât lipsirea reclamantului de o parte nesemnificativă a veniturilor lunare, prin trecerea sa pe o funcţie de conducere retribuită la un nivel inferior, nu reprezintă o pagubă iminentă, în sensul legii.
3. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamantul T.A., formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, recurentul-reclamant a arătat că, în motivarea sentinţei, instanţa nu a făcut decât să prezinte o serie de consideraţii teoretice, fără a verifica situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii cu privire la întrunirea condiţiilor enunţate în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, condiţia cazului bine justificat este îndeplinită, prin nerespectarea de către pârâtă a procedurii prevăzute distinct în art. 100 şi 99 din Legea nr. 188/1999, iar paguba iminentă constă în diminuarea cu 30% a drepturilor salariale ca urmare a înlăturării abuzive din funcţia publică de şef serviciu, situaţie care l-a pus în imposibilitatea de a achita creditele bancare contractate.
Recurentul-reclamant a mai arătat că instanţa de fond avea obligaţia să analizeze prevederile legale şi normele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi din dreptul Uniunii Europene, cu incidenţă în cazul modificării raportului de serviciu al funcţionarului public, ţinând seama de principiul subsidiarităţii al garantării drepturilor consacrate în Convenţie şi de necesitatea înlăturării eventualelor consecinţe determinate de încălcări din partea statului.
În sprijinul susţinerilor sale, a mai invocat Recomandarea R 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul la buna administrare.
4. Apărările intimatei şi procedura derulată în recurs
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Inspecţia Muncii a expus în detaliu motivele avute în vedere la emiterea deciziei contestate şi a arătat, pe de o parte, că reorganizarea aparatului central al instituţiei nu este afectată de indicii de nelegalitate care să fundamenteze un caz bine justificat, iar, pe de altă parte, că diferenţa dintre salariul de şef de serviciu şi cel de şef de birou nu este atât de semnificativă încât să creeze o pagubă iminentă, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A fost anexată copia Sentinţei nr. 3508 din 21 septembrie 2010, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anularea Deciziei nr. 704 din 24 decembrie 2009.
În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia recurentul-reclamant a depus la dosar fişele fiscale pe anii 2009 şi 2010, trei contracte de credit bancar şi graficele de rambursare aferente, nota Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1743 din 25 ianuarie 2011, de aprobare a listei cu valorile medii ale stimulentelor pentru Inspecţia Muncii, Decizia Inspecţiei Muncii nr. 171 din 31 ianuarie 2011, privind stabilirea salariului de bază brut şi înscrisuri privind conţinutul atribuţiilor de serviciu.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ a cărui suspendare de executare a solicitat-o reclamantul, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, este Decizia nr. 704 din 24 decembrie 2009 a Inspecţiei Muncii, prin care a fost numit în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul Contencios din cadrul Serviciului Legislaţie cu un salariu de bază de 2.051 RON, o indemnizaţie de conducere de 15% şi un spor de vechime în muncă de 25%, ca urmare a reorganizării aparatului propriu al Inspecţiei Muncii, în conformitate cu art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu Ordinul nr. 1819 din 17 decembrie 2009 şi Decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009.
Anterior, recurentul-reclamant îndeplinise funcţia de şef serviciu în cadrul Direcţiei Legislaţiei Contencios, în care fusese numit prin Decizia nr. 163 din 31 octombrie 2001.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, reţinute în considerentele sentinţei atacate, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurentul-reclamant cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.
Ideea inexistenţei unor indicii de nelegalitate a fost, de altfel, întărită şi prin soluţia pronunţată în primă instanţă cu privire la acţiunea în anularea actului administrativ, respinsă ca neîntemeiată prin Sentinţa nr. 3508 din 21 septembrie 2010. Deşi, nefiind irevocabilă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.
Pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, inexistenţa cazului bine justificat face inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiţiei pagubei iminente în sentinţa atacată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în baza art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1708 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2111/2011. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 2124/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
