ICCJ. Decizia nr. 2117/2011. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2117/2011
Dosar nr. 1740/54/2009
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în prima instanţă
Reclamanta Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Dolj a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Bucureşti, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul, să dispună rezilierea contractului de grant încheiat la data de 30 noiembrie 2006 din culpa exclusivă a pârâtei şi obligarea acesteia la plata sumei de 16.257,53 RON reprezentând contravaloarea cheltuielile aferente activităţilor desfăşurate cu bună-credinţă potrivit prevederilor contractului şi proiectului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 29 septembrie 2006 a depus la U.I.P.-S-V Oltenia proiectul „Program de iniţiere, specializare şi perfecţionare profesională a personalului operativ şi a managerilor din industria electrotehnică şi electromagnetică din judeţul Dolj” în cadrul programului Phare 2004 - Coeziunea Economică şi Socială - Dezvoltarea Resurselor Umane.
Reclamanta a arătat că, deşi contractul de grant menţionat mai sus a fost semnat la data de 30 noiembrie 2006, un exemplar al acestuia i-a fost comunicat, la insistenţele sale, la data de 8 februarie 2007. Inexistenţa unui exemplar al contractului a pus reclamanta în imposibilitatea preluării sumelor de bani din cont şi avansarea acestora în vederea demarării activităţilor contractate.
De altfel, susţine reclamanta, sumele de bani i-au fost transmise de către autoritatea contractantă în două tranşe, contrar prevederilor contractuale, fapt ce a determinat-o să solicite rezilierea contractului din culpa exclusivă a pârâtei.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, pe considerentul că, contractul de grant nu este un contract comercial ci un contract încheiat de o autoritate publică având ca obiect prestarea de către reclamantă a unor servicii publice constând în suplimentarea Proiectului cu fonduri alocate de către Comisia Europeană prin programul Phare.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 266 din 17 octombrie 2008, a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanţei să rezilieze contractul de grant încheiat la 30 noiembrie 2006 din culpa exclusivă a pârâtei. Acest contract, reţine instanţa este un contract cu caracter administrativ căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv art. 7 alin. (1) din această lege.
Prin decizia nr. 1905 din 1 aprilie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 266 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut ca întemeiată susţinerea reclamantei în sensul că, prin notificarea adresată la 24 aprilie 2007 a realizat procedura prealabilă cerută de lege, prin art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 7201 C. proc. civ..
2.Hotărârea Curţii de apel
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 212 din 9 aprilie 2010, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, dispunând rezilierea contractului de grant.
Totodată, a respins petitul privind obligarea pârâtului la despăgubiri.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, dincolo de analiza atitudinii culpabile a părţilor contractuale, este necontestată existenţa unor neînţelegeri intervenite în derularea contractului, neînţelegeri mediate între reprezentanţii părţilor care s-au consultat asupra modalităţii de executare a contractului, fără a se realiza un acord, cele două părţi exprimându-şi ferm poziţia în sensul rezilierii contractului, potrivit înştiinţărilor reciproce prin care îşi exprimă această intenţie.
Cât priveşte petitul privind obligarea pârâtului la despăgubiri s-a reţinut că cererea reclamantei este neîntemeiată, având în vedere faptul că rezilierea contractului operează ca urmare a intenţiei exprimate de părţi în acest sens şi ca urmare a imposibilităţii executării corespunzătoare a acestuia şi că părţilor nu li se poate cere să plătească compensaţii.
3.Recursul declarat de Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Dolj
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat trimiterea cauzei spre o nouă judecată pe fond, Curţii de Apel Craiova, pentru următoarele motive:
3.1. Prin hotărârea recurată instanţa de fond a dat ceea ce nu s-a cerut.
Recurenta arată că a solicitat să se constate că, la data de 24 aprilie 2007, a operat, din culpa exclusivă a pârâtului, rezilierea contractului de grant iar instanţa de fond cu încălcarea principiului disponibilităţii a reţinut şi dispus rezilierea acestui contract.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs susţine că pârâtul şi-a îndeplinit cu întârziere obligaţia de a vira avansul, motiv pentru care i-a comunicat rezilierea contractului, că în aprecierea culpei care a stat la baza rezilierii contractului instanţa stabileşte o culpă comună, conferind în cauză aceeaşi valoare probantă notificării de reziliere pe care a comunicat-o la data de 24 aprilie 2007 şi notificării de reziliere pe care pârâtul i-a comunicat-o la data de 15 iunie 2007. cu toate că, la această din urmă dată, contractul nu mai producea efecte.
Susţine că în lipsa unei cereri reconvenţionale, instanţa de fond a procedat la analiza culpei ambelor părţi contractante, concluzionând că rezilierea contractului este rezultatul voinţei comune atât a reclamantei cât şi a pârâtului.
3.2. Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât s-a dat eficienţa juridică dispoziţiilor art. 12 alin. (1).2.1 şi art. 13 alin. (1).3.4. din Anexa 2 la contract, în baza cărora nu se pot pretinde compensaţii, astfel că stabilind o altă situaţie de fapt decât cea reală a respins capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata, către Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Dolj, a sumei de 16.257,53 RON - reprezentând cheltuielile efectuate, în locul pârâtului, de Fundaţie, care a procedat astfel la o plată nedatorată.
În cuprinsul acestui motiv, recurenta arată că instanţa de fond trebuia ca, în baza prevederilor contractuale şi a probatoriilor administrate în cauză, să stabilească, din totalul cheltuielilor aferente contractului de grant, care era cuantumul cheltuielilor care trebuia suportat de către Fundaţie, care era cuantumul cheltuielilor care trebuia suportat de către pârât şi - mai ales - în cazul fiecărei sume, linia de buget corespunzătoare din Anexa nr. III la contract, pentru a constata că prejudiciul pe care l-a înregistrat este reprezentat din sumele suportate din fondurile Fundaţiei aferent liniilor de buget cărora le corespundeau fondurile care trebuiau alocate de către pârât.
4.Apărările Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Prin întâmpinarea înregistrată la 10 februarie 2011, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul arată că sunt citate în mod greşit prevederile art. 7.2.1 şi 15.1 din contract şi condiţiile generale, cu menţiunea că avansul trebuia plătit în termen de 15 zile de la data semnării contractului, deşi efectuarea plăţii are loc numai după primirea de către Autoritatea contractantă a documentelor anexate, iar faptul că beneficiarul a fost pus în situaţia de a cheltui fonduri de 16.257,53 RON nu reprezintă o încălcare a prevederilor contractuale ci o obligaţie a beneficiarului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor expuse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimata-reclamantă Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Dolj a învestit instanţa cu o acţiune, având ca obiect constatarea rezilierii din culpa pârâtului a contractului de grant încheiat la 30 mai 2006 între Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Bucureşti- Agenţia de Implementare PHARE şi beneficiarul Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Dolj, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 16.257,53 RON, reprezentând cheltuieli aferente activităţilor desfăşurate potrivit prevederilor contractului.
Soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii şi de reziliere a contractului de grant, este corectă deoarece în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. (12).1 şi art. 13 alin. (13).4 din Anexa II la contract,faţă de neînţelegerile existente între părţi cu privire la executarea obligaţiilor asumate şi având în vedere voinţa comună în sensul rezilierii.
Recurenta-reclamantă este de acord cu soluţia rezilierii contractului de grant însă, apreciază că în conformitate cu probele administrate culpa în desfiinţarea acestui contract prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate aparţine intimatului-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a invocat în mod generic prevederile art. 12 „Rezilierea contractului” care are următorul conţinut: ”Dacă o parte consideră că Contractul nu mai poate fi executat efectiv sau în mod corespunzător, aceasta se va consulta cu cealaltă parte. Dacă nu se poate ajunge la un acord asupra unei soluţii, oricare parte poate rezilia Contractul cu un preaviz, în scris, de 2 luni, fără a i se cere să plătească compensaţii.
Autoritatea Contractantă poate rezilia contractul, fără preaviz şi fără să plătească compensaţii de orice fel, atunci când Beneficiarul nu îşi îndeplineşte, fără justificare, oricare din obligaţiile care îi revin şi, după ce a fost înştiinţat în scris să îşi îndeplinească aceste obligaţii, persistă încă în neonorarea lor sau nu furnizează explicaţii satisfăcătoare în 30 zile de la trimiterea notificării”.
Rezilierea spre deosebire de rezoluţiune face să înceteze efectele contractului pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.
Factorul esenţial al contractului este acordul de voinţă al părţilor - voinţa lor juridică.
Pornind de la principiul libertăţii de voinţă în materia contractelor şi în raport de prevederile art. 12 alin. (12).1 din anexa II la contract, în mod corect, prima instanţă constatând existenţa unor neînţelegeri în derularea contractului, fără a se realiza un acord în medierea acestora, pe baza notificărilor reciproce având ca obiect desfiinţarea convenţiei de grant, a dispus rezilierea contractului fără plata compensaţiilor.
Nu se poate reţine critica recurentei care susţine că instanţa „a dat ceea ce nu s-a cerut” cu încălcarea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, în condiţiile în care a fost învestită cu o acţiune în rezilierea contractului de grant şi a constatat pe baza probelor administrate şi a convenţiei părţilor, că acestea, prin notificările transmise în scrise au considerat că contractul nu poate fi executat efectiv sau în mod corespunzător”.
Mai mult, prima instanţă a analizat cererea reclamantei şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor asumate de părţi prin clauzele contractuale şi a constatat că nu s-a dovedit în cauză încălcarea clauzei ce viza virarea sumei reprezentând avansul în contul Fundaţiei.
Totodată este de reţinut faptul că acest contract a fost semnat cu clauză suspensivă, aşa cum a motivat intimata-pârâtă în sensul că avansul se achită beneficiarului în 45 zile de la primirea de către autoritatea contractantă a înscrisurilor menţionate în mod expres în cuprinsul convenţiei.
Suma avansată de recurenta-reclamantă pentru derularea proiectului şi solicitată de la pârât prin capătul doi de cerere, nu poate reprezenta o plată nedatorată ci o sumă achitată care se încadrează în limitele contribuţiei proprii asumate şi care nu se poate restitui conform prevederilor contractuale.
Plata nedatorată reprezintă executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria cuiva.
Art.993 C. proc. civ., prevede „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetiţiune în contra creditorului”
Evident nu ne aflăm în prezenţa unei plăţi a lucrului nedatorat, ci chiar a unei obligaţii contractuale asumată de parte în acest sens în limitele contribuţii proprii şi nu poate fi restituită, ca urmare a desfiinţării contractului prin reziliere care are cu totul alte efecte faţă de rezoluţiune, producând efecte pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile care au fost făcute anterior rezilierii.
În raport de aceste considerente, nu se poate reţine lipsa rolului activ al instanţei conform art. 129 C. proc. civ., care nu a dispus administrarea altei probe pentru stabilirea debitelor care trebuiau suportate de Fundaţie, cu atât mai mult cu cât judecătorul nu se poate transforma în apărătorul părţii care beneficia de asistenţă juridică a unui avocat, şi a apreciat că rezilierea operează conform art. 12 alin. (12)..1 din contract fără a li se cere părţilor să plătească compensaţii.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În consecinţă, motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 212 din 9 aprilie 2010, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2115/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2119/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
