ICCJ. Decizia nr. 2115/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2115/2011
Dosar nr. 12187/2/2009
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii R.A. şi R.I. au chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să constate refuzul acestuia de a soluţiona cererile reclamanţilor privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi, să oblige pârâtul să soluţioneze cererile reclamanţilor respectiv să le primească în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii date de instanţă. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, din momentul introducerii acţiunii şi până la momentul primirii efective a cererilor.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la data de 25 iunie 2009 s-au adresat cu o primă cerere scrisă către Ministerul Afacerilor Externe, cu rugămintea de a o înainta Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău.
În luna mai 2009, s-au prezentat personal la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererile de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare dar le-a fost refuzată primirea acestora şi li s-a recomandat să facă o cerere scrisă de programare prin poştă.
Prin adresa din 17 august 2009, Direcţia Generală Afaceri Consulare i-a invitat să aştepte pentru a depune cererea la o dată ulterioară, care nu a fost însă precizată, fapt ce i-a determinat să mai formuleze o cerere şi la data de 18 decembrie 2009, niciuna dintre cereri nefiind însă soluţionată până la data introducerii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2482 din 26 mai 2010, a admis în parte acţiunea reclamanţilor, constatând refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române şi, obligându-l să le primească cererile în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Totodată, a respins cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, obligându-l în schimb la cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că apărarea pârâtei potrivit căreia este în imposibilitate de a respecta dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată a Secţiei Consulare de a procesa dosarele cuprinzând acest tip de cereri urmează a fi înlăturată, întrucât nu s-a făcut nici o probă în acest sens, iar dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind soluţionarea cererilor într-un termen de 30 de zile sunt imperative.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale de către pârât, s-a reţinut că prin obligarea acestuia de a soluţiona cererile reclamanţilor în termenul solicitat se produce o acoperire justă a prejudiciului moral suferit de către aceştia, cererea urmând a fi respinsă cu privire la acest aspect.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond face trimitere la noţiunea „de termen rezonabil”în care pârâtul ar fi trebuit să soluţioneze cererea reclamanţilor, întrucât aşa cum a reţinut şi jurisprudenţa europeană un termen rezonabil nu este neapărat şi un termen scurt.
Recurentul a susţinut şi faptul că nu s-a aflat în culpă şi, că vătămarea produsă în circumstanţe care exclud culpa autorităţii pârâte, nu era în măsură să atragă condamnarea acestei autorităţi.
De altfel, susţine recurentul, Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău nu a exercitat „un drept de apreciere” ci, a informat toţi petiţionarii că pe viitor se va aplica un criteriu general obiectiv în soluţionarea acestui tip de cereri, respectiv criteriul cronologic.
Mai susţine recurentul-pârât că, întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce priveşte stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.
Recurentul susţine şi că, statul român a depus diligenţele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 de aprobare a OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991. Potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru Cetăţeniei din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanţele sunt de necontestat în sensul că reclamanţii R.A. şi R.I. s-au adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în 25 iunie 2009 şi, ulterior, la data de 14 august 2009, la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorităţii pârâte.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Se reţine că reclamantul nu a solicitat soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române, care solicită să fie în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data formulării cererilor de către reclamant, a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a acestor cereri pentru stabilirea datei la care va fi invitat să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 din Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În consecinţă, este de la sine înţeles faptul că, în privinţa termenului rezonabil, deşi acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecăţii, conduita autorităţii administrative se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităţilor administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, şi că răspunsul transmis reclamanţilor în sensul de a aştepta să fie invitaţi să depună cererea la o dată ulterioară, sunt neîntemeiate.
Curtea reţine, însă, că faptul de a comunica petentului că urmează a fi invitat să depună documentaţia sine die - fără precizarea vreunui termen şi fără menţionarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii prin care se solicita chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor şi, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situaţie de nerespectare a termenului rezonabil de soluţionare a cererii respective.
Este adevărat că autoritatea publică şi-a exprimat cel puţin verbal, aşa cum rezultă din susţinerile recurentului, voinţa în sensul soluţionării favorabile a cererii de invitare a petenţilor să depună documentaţia, însă, atâta timp cât soluţionarea depinde exclusiv de voinţa autorităţii administrative, care, în speţă, va soluţiona cererea în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petiţoinare al petenţilor este condiţionată, în mod arbitrar, de către administraţie.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2482 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2114/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2117/2011. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
