ICCJ. Decizia nr. 2121/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2121/2011
Dosar nr. 670/2010
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând să se constate refuzul nejustificat la pârâtului de a-i soluţiona cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi obligarea acestuia la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei; obligarea pârâtului la acordarea daunelor cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul primirii efective a cererii; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii a arătat că la data de 26 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, şi pentru că nu a primit nici un răspuns, la data de 4 ianuarie 2010 a revenit cu o nouă cerere, la care, de asemenea, nu a primit răspuns, deşi legea prevede un termen de 30 de zile în acest sens.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2894 din 15 iunie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să primească cererea acesteia de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabile a hotărârii.
Totodată a respins ca neîntemeiată, capetele 2 şi 3 de cerere şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 euro.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că adresa din 20 noiembrie 2009 emisă de Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova exprimă, de fapt, un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, prin amânarea, la un termen nedeterminat a stabilirii datei la care reclamanta să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte daunele cominatorii, Curtea apreciază că nu se impune la acest moment aplicarea unei sancţiuni menită să ducă la executarea hotărârii, urmând ca astfel de măsuri să se dispună ulterior, numai în cazul în care autoritatea publică pârâtă va refuza să execute de bună voie hotărârea instanţei.
Referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ..
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată deoarece un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române.
S-a mai reţinut că, pârâtul nu se află în culpă şi, că vătămarea produsă în afara culpei nu poate atrage condamnarea acestuia.
Printr-o altă critică, recurentul susţine că nu a exercitat „un drept de apreciere” încât să fie întrunite condiţiile excesului de putere, reţinut de către instanţa de fond ci, ceea ce a făcut pârâtul a fost faptul că a informat toţi petiţionarii, care au făcut cereri de intenţie că se va aplica un criteriu general obiectiv în procedura de invitare, respectiv criteriul cronologic.
De altfel, susţine recurentul, durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudenţa CEDO şi nu se aplică decât în cazurile expres specificate, ipoteză în care nu se regăseşte însă reclamanta.
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanţele sunt de necontestat în sensul că reclamanta Mocanu Maria s-a adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în luna septembrie 2006 şi ulterior, la data de 4 ianuarie 2010 la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorităţii pârâte, deşi nici Legea nr. 21/1991 şi nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la termenul general de 30 de zile.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanta poate depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Se reţine că reclamanta nu a solicitat soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data formulării cererilor de către reclamantă, a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a acestor cereri pentru stabilirea datei la care va fi invitată să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă, principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În consecinţă, este de la sine înţeles faptul că, în privinţa termenului rezonabil, deşi acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecăţii, conduita autorităţii administrative se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităţilor administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, şi că răspunsul transmis reclamantei este în sensul că cererea va fi soluţionată favorabil, Curtea le va respinge ca neîntemeiate şi nedovedite.
Curtea reţine însă că faptul de a comunica petentei că urmează a fi invitată să depună documentaţia sine die - fără precizarea vreunui termen şi fără menţionarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii prin care se solicita chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor şi, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situaţie de nerespectare a termenului rezonabil de soluţionare a cererii respective.
Este adevărat că autoritatea publică prin adresa din 20 noiembrie 2009 şi-a exprimat cel puţin verbal, voinţa în sensul soluţionării favorabile a cererii de invitare a petentei să depună documentaţia, pe baza unei programări prealabile, însă, atâta timp cât soluţionarea depinde exclusiv de voinţa autorităţii administrative, care, în speţă, va soluţiona cererea în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petiţoinare al petentei este condiţionată, în mod arbitrar, de către administraţie.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2894 din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2120/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2122/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
