ICCJ. Decizia nr. 2122/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2122/2011
Dosar nr. 728/2/2010
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul N.A. a chemat în judecată Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună anularea Ordinului nr. 198 din 27 aprilie 2009 emis de pârât şi obligarea acestuia să emită un nou ordin de reîncadrare în funcţia de director executiv la Direcţia pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Judeţului Giurgiu.
Totodată, a mai solicitat şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite pentru funcţia deţinută de la data eliberării şi până la reîncadrarea în funcţie, executarea silită a pârâtului dacă nu acordă drepturile salariale şi plata dobânzii legale în cuantumul stabilit de Banca Naţională a României pentru perioada menţionată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 473 din 30 septembrie 2009 emis de pârât a fost numit în funcţia de director executiv la Direcţia pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judeţului Giurgiu iar prin Ordinul nr. 198 din 27 aprilie 2009 a fost eliberat din funcţie în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, act care alături de O.U.G. nr. 105/2009 au fost supuse cenzurii contenciosului constituţional şi prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 3161 din 7 iulie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Ordinului nr. 198 din 27 aprilie 2009 emis de pârât şi reintegrarea reclamantului în funcţia şi locul de muncă avut înaintea emiterii Ordinului nr. 198/2009.
Totodată, a obligat pârâtul la plata unor despăgubiri materiale, reprezentând cuantumul salariilor reclamantului pe perioada 24 iunie 2009 şi până la reintegrare, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, respingând în rest acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că Ordinul nr. 198 din 27 aprilie 2009, este un act subsecvent O.U.G. nr. 37/2009 şi lipsirea de temei constituţional a acestei ordonanţe are ca efect lipsirea de temei legal a actului subsecvent, respectiv a ordinului de eliberare din funcţie a reclamantului, situaţie ce lezează statutul juridic al acestuia. Aşa fiind, măsura care se impune este aceea a anulării actului nelegal şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii Ordinului nr. 198/2009.
Ca efect a anulării Ordinului nr. 198 din 27 aprilie 2009 pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului despăgubiri materiale egale cu salariile cuvenite acestuia până la reintegrare, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Împotriva acestei sentinţe, întemeiată pe dispoziţiile art. 3021 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că măsura luată de instanţă de a-l obliga la plata unor despăgubiri materiale, reprezentând cuantumul salariilor reclamantului pe perioada 24.06.2009 şi până la reintegrarea acestuia este excesivă şi în vădită contradicţie cu spiritul şi litera legii, întrucât prin adresa din 21 mai 2009, pârâtul a pus la dispoziţia reclamantului postul vacant de consilier clasa I grad profesional superior, treapta de salarizare 2, din cadrul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judeţului Giurgiu, reclamantul optând pentru funcţia oferită.
Recurentul a mai susţinut că, în ipoteza punerii în executare a sentinţei atacate se va ajunge la efectuarea parţială a unei duble plăţi din fonduri publice.
Recursul este nefondat.
Astfel, prin Ordinul nr. 198 din 27 aprilie 2009 emis de ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional, intimatul-reclamant N.A. a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Judeţului Giurgiu.
Temeiul juridic al acestui act administrativ îl constituie, aşa cum rezultă în mod explicit din preambulul său, în principal, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii, se impune prezentarea următoarelor consideraţii cu privire la instituţia juridică a excepţiei de neconstituţionalitate şi la efectele acesteia, care îşi găsesc aplicarea în speţă.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Drept urmare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Or, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999, în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor sus menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi legale declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţia de conducere deţinută, temeiul juridic fiind art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat anterior, măsura contestată de reclamant a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Drept urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Tot astfel, legalitatea actului contestat în cauză nu poate fi susţinută nici de argumentul privind ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legea de aprobare a acestei ordonanţe s-a constatat a fi, de asemenea, neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, deoarece Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Pentru considerentele arătate , Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestei ordonanţe şi, în consecinţă, în mod corect instanţa de fond a anulat ordinul contestat de reclamant, urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar sentinţa atacată să fie menţinută, ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei civile nr. 3161 din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2121/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2126/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
