ICCJ. Decizia nr. 2126/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2126/2011
Dosar nr. 844/35/2010
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.I.M. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună revocarea în tot a Ordinului nr. 2807/2009 şi repunerea sa în situaţia anterioară emiterii ordinului, în sensul reintegrării în funcţia de director coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, cu luarea în considerare a prevederilor art. 78 alin. (2) C. muncii. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale şi a prestaţiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit - indexate, majorate şi reactualizate, de la momentul eliberării până la efectiva reîncadrare, precum şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, morale ca urmare a efectelor produse de punerea în executare a ordinului a cărei anulare o solicită.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, începând cu data de 25 mai 2009 a ocupat funcţia de director coordonator la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 1238/2009 şi a contractului de management din 2009.
Prin Ordinul nr. 2807/2009 din 5 octombrie 2009, emis de Ministerul Finanţelor Publice şi comunicat la data de 17 februarie 2010, s-a dispus ca începând cu data de 6 octombrie 2009, reclamantul să fie eliberat din funcţia de director coordonator „având în vedere rezultatele evaluării”.
Reclamantul a mai susţinut că, evaluarea despre care se face referire nu a avut loc, fiind vorba de o procedură fictivă întocmită pro-causa, fără ca el să fie audiat ori convocat conform art. 11 alin. (1) din Contractul de management.
De asemenea, a susţinut că nu au fost respectate nici prevederile legale referitoare la perioada în are s-a aflat în concediu de boală, respectiv că eliberarea din funcţie s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin .1 lit. d) din C. muncii.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 342/CA din 17 decembrie 2010, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant, reţinând că, în speţă, nu mai subzistă temeiul legal care a stat la baza emiterii ordinului de numire şi a încheierii contractului de management din 2009.
S-a mai susţinut şi că, nefiind în prezenţa unui contract individual de muncă, contractul de management încheiat între părţi poate înceta prin revocarea mandatarului conform art. 1553 C. civ., iar dispoziţiile C. muncii nu sunt aplicabile în cauză.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul A.I.M..
Recurentul a reiterat motivele invocate în faţa instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că în privinţa încetării contractului de management din 2009 este aplicabil regimul de protecţie instituit de C. muncii, în situaţia încetării contractului din iniţiativa angajatorului, acesta fiind obligat să respecte toate normele C. muncii.
Referitor la Ordinul nr. 2807/2009, s-a susţinut că a fost emis cu încălcarea interdicţiei instituite de art. 60 alin. (1) C. muncii, de vreme ce încetarea contractului de management a intervenit în perioada incapacităţii temporare de muncă.
Referitor la aplicarea cu privire la ordinul contestat a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, recurentul a susţinut că la data emiterii acestui ordin, era în vigoare şi îşi producea efectele O.U.G. nr. 37/2009, act normativ pe baza căruia s-a întemeiat în drept şi emitentul ordinului contestat.
În ipoteza în care, în speţă, nu ar fi aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, recurentul susţine că, instanţa ar trebui să ia act de faptul că H.G. nr. 527/2009 este încă în vigoare şi să aplice, prevederile art. IV alin. (7) cele ale art. IV alin. (11) şi cele ale art. VIII O.U.G. nr. 105/2009.
Recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr. 1238 din 25 mai 2009, emis de către Ministerul Finanţelor Publice, recurentul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, în baza art. III alin. (4) şi art. IV din O.U.G. nr. 37/2009, dispoziţii care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin ordinul contestat, în cauză nr. 2807 din 5 octombrie 2009, având acelaşi emitent, s-a dispus ca, începând cu data de 6 octombrie 2009, să înceteze aplicabilitatea atât a ordinului de numire în funcţie a recurentului-reclamant, cât şi a contractului de management nr. 29/2009, încheiat între părţi.
Temeiul juridic al celui de-al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie art. 10 alin. (2) şi alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, constatările Comisiei de evaluare a activităţii directorilor coordonatori din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice constituită prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2669/2009 şi contractul de management 2009.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
De asemenea, funcţia publică din care a fost eliberat recurentului-reclamant a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009, care, aşa cum s-a arătat, a fost, şi ea, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice fundament legal, ca urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale susmenţionate.
În legătură cu acest aspect, nu poate fi reţinută susţinerea intimatului-pârât, potrivit căreia ordinul contestat îşi păstrează validitatea, deoarece ordonanţele de urgenţă erau în vigoare la data emiterii lor, întrucât aceasta ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator se consideră a fi desfiinţată, instanţa de fond în mod corect apreciind că recurentul-reclamant nu mai poate fi reintegrat într-o astfel de funcţie, a cărei existenţă a fost afectată de neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Această concluzie este susţinută şi de considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă, sancţiune pe care Curtea Constituţională o consideră ,,diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul declarat A.I.M. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.I.M. împotriva sentinţei civile nr. 342/CA din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2122/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2127/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
