ICCJ. Decizia nr. 2128/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2128/2011
Dosar nr.24/59/2010
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Acţiunea judiciară. Procedura derulată de prima instanţă.
Reclamantul S.Ş. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună:
- anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de pârât;
- obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator în cadrul Direcţiei Silvice Caraş-Severin;
- plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor băneşti care i se cuvin, de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa;
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 7 octombrie 2009, a fost emis de către pârâtul Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Ordinul nr. 1874 cu privire la desfiinţarea funcţiei ocupate de acesta în cadrul Direcţiei Silvice Reşiţa.
Reclamantul a mai susţinut că, atâta timp cât contractul de management din 29 mai 2009 este în vigoare orice modificare a prevederilor sale nu poate interveni decât cu acordul părţilor semnatare ale contractului.
Deşi prin ordinul contestat a fost desfiinţată funcţia ocupată de reclamant, la data de 12 octombrie 2009 a fost emis Ordinul nr. 1293 al Directorului General al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva prin care, începând cu data de 7 octombrie 2009, deci la data desfiinţării funcţiei, o altă persoană se numeşte pe funcţia de director al Direcţiei Silvice Caraş-Severin pe o perioadă determinată, până la angajarea şi susţinerea concursului pentru ocuparea acestui post.
La termenul din 10 februarie 2010, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a depus o cerere de introducere în cauză a Ministerului Mediului şi Pădurilor şi a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale faţă de dispoziţiile OUG nr. 115/2009 şi ale HG nr. 1635/2009 conform cărora Regia Naţională a Pădurilor a devenit instituţie în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor.
La termenul de judecată din 3 mai 2010, numitul T.I. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând să se constate că el este titularul funcţiei de director al Direcţiei Silvice Caraş-Severin.
2. Hotărârea Curţii de apel.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 340 din 29 iunie 2010 a hotărât următoarele:
- Respinge în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenientul T.I.
- Admite acţiunea reclamantului S.Ş. şi în consecinţă anulează Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
- Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia corespunzătoare de director coordonator la Direcţia Silvică Caraş-Severin.
- Obligă pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor cuvenite de la data eliberării din funcţia de director coordonator şi până la reintegrarea acestuia în funcţia corespunzătoare la Direcţia Silvică Caraş-Severin.
- Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere următoarele:
Cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză instanţa a reţinut că are calitate procesuală pasivă atât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (fostul Minister al Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) în calitate de emitent al actului a cărui anulare s-a solicitat, cât şi Ministerul Mediului şi Pădurilor - minister în subordinea căruia se află în prezent Regia Naţională a Pădurilor şi care poate executa eventualele obligaţii dispuse de instanţă în legătură cu reintegrarea reclamantului.
Cu privire la cererea de intervenţie formulată de T.I. instanţa a reţinut că dispoziţiile legale în vigoare restrâng sfera persoanelor participante la proces la acele subiecte de drept afectate în mod direct şi personal de actul aflat în litigiu, ori, numitul T.I. nu este parte a raportului juridic dedus judecăţii şi nu are nici interesul direct şi personal impus de lege în exercitarea intervenţiei procesuale.
Cu privire la fondul litigiului instanţa a reţinut că ordinul în litigiu nu conţine nici măcar minimul de referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura desfiinţării funcţiei ocupate de reclamant, cu consecinţa revocării acestuia din funcţie. Aşa fiind, instanţa a apreciat că absenţa motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi o încălcare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor cu privire la problemele de interes personal al acestora.
Instanţa de fond a mai reţinut că ordinul în litigiu a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 lit. a) C. muncii, întrucât reclamantul a probat că era în incapacitate temporară de muncă în perioada emiterii ordinului. Totodată, s-a reţinut şi faptul că reclamantul a fost concediat în temeiul art. 65 C. muncii şi nu în temeiul art. 267 din acest cod, cum greşit s-a procedat.
3. Recursurile declarate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs T.I., precum şi pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În concret, recurenţii combat hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
3.1 Recursul declarat de T.I.
a) Referitor la cererea de intervenţie.
Recurentul T.I. susţine că cererea sa de intervenţie a fost nelegal respinsă în principiu.
Afirmă că în calitate de titular al postului de director al Direcţiei Silvice Caraş-Severin, obţinut prin concurs, are interesul de a participa la judecarea cauzei de faţă. Acest interes este direct şi personal, în contextul în care dreptul său de a reveni oricând în funcţia de director, renunţând la mandatul de deputat, este afectat de menţinerea reclamantului în postul respectiv, deşi contractul de management a încetat la data de 28 mai 2010 prin ajungere la termen.
b) Referitor la fondul cauzei.
Această parte a recursului de faţă se suprapune, în mare măsură cu recursurile ministerelor pârâte şi va fi expusă în cadrul prezentării motivelor acestora. Respingându-i-se în principiu cererea de intervenţie, T.I. nu a devenit parte în sens procesual şi, deci, în această etapă nu poate critica sentinţa decât în ceea ce priveşte rezolvarea cererii de intervenţie.
3.2 Recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor.
a) Referitor la calitatea procesual pasivă a Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Recurentul susţine că este străin de ordinul atacat, motivele care au impus emiterea sa fiind cunoscute exclusiv de celălalt minister, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pe de altă parte, mai arată că litigiile de contencios administrativ şi de muncă nu fac obiectul subrogaţiei prevăzute de art. 3 din HG nr. 1635/2009.
b) Referitor la fondul cauzei.
O primă critică vizează greşita interpretare a efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 decembrie 2009 care, potrivit recurentului, confirmă nevalabilitatea juridică a actului de numire în funcţie a reclamantului şi implicit legalitatea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009, atacat de acesta.
Recurentul combate considerentul referitor la nemotivarea actului administrativ, arătat că autoritatea emitentă şi-a îndeplinit această obligaţie legală decurgând din aplicarea dispoziţiilor art. XIV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 şi Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea legii de aprobare a OUG nr. 37/2009.
O critică distinctă vizează caracterul contradictoriu al considerentelor sentinţei, recurentul invocând punctual partea referitoare la faptul că ordinul ar fi fost emis în perioada în care reclamantul era în concediu medical, în condiţiile în care instanţa reţine şi că el a semnat documentele în calitate de director coordonator, neştiind de existenţa ordinului. Or, câtă vreme concediul medical presupune imposibilitatea derulării activităţilor de serviciu, recurentul nu înţelege cum acestea au putut fi totuşi realizate.
În al treilea rând recurentul arată că instanţa de fond a ignorat un element esenţial: termenul pentru care s-a încheiat contractul de management, de un an, expirase la data pronunţării sentinţei.
În fine, un ultim aspect invocat de recurent se referă la imposibilitatea reintegrării în funcţie a reclamantului, întrucât funcţia de director coordonator nu mai există.
3.3 Recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
a) Referitor la calitatea procesual pasivă a recurentului.
Recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţine că de la data intrării în vigoare a OUG nr. 115/2009 şi HG nr. 1635/2009 atribuţiile privind managementul silvic au fost preluate de Ministerul Mediului şi Pădurilor, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 3 din hotărâre. De asemenea, pronunţarea sentinţei în contradictoriu cu acest minister este lipsită de finalitate câtă vreme Direcţia Silvică Caraş-Severin din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva se află sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor, iar nu în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
b) Referitor la fondul cauzei.
Recurentul susţine că cererea de repunere în funcţia anterioară este lipsită de obiect câtă vreme actul administrativ cu executare dintr-o dată, nu succesivă şi-a epuizat deja efectele.
De asemenea, într-o critică distinctă recurentul combate considerentul referitor la nemotivarea actului administrativ, arătând că temeiul emiterii acestuia îl reprezintă chiar OUG nr. 105/2009, precum şi deciziile pronunţate în această materie de Curtea Constituţională.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor din concluziile scrise depuse de intimatul-reclamant cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru motivele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Intimatul-reclamant S.Ş. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate, solicitând ca modalitate de reparare, reintegrarea în funcţie şi plata drepturilor salariale cuvenite.
Prin actul administrativ individual atacat s-a desfiinţat funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Caraş-Severin ocupată de S.Ş. indicându-se în preambul ca temei legal, între altele, OUG nr. 105/2009.
Această funcţie de conducere fusese ocupată de intimat în baza Ordinului nr. 1266 din 28 mai 2009, emis în temeiul OUG nr. 37/2009 şi a contractului de management din 28 mai 2009 încheiat pe o perioadă de 1 an.
a) Referitor la cererea de intervenţie principală.
Din înscrisurile prezentate de T.I. în susţinerea cererii de intervenţie principală formulată la data de 29 aprilie 2010 în faţa instanţei de fond, rezultă că în baza Deciziei nr. 120 din 10 februarie 2005 emisă de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva acesta a fost numit cu delegaţie în funcţia de director al Direcţiei Silvice Reşiţa (denumirea anterioară a Direcţiei Silvice Caraş-Severin) până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post. În urma promovării acestui concurs, prin Decizia nr. 398 din 30 august 2007, având acelaşi emitent, a fost numit director al Direcţiei Silvice Reşiţa începând cu data de 30 august 2007.
În urma validării rezultatului alegerilor generale din anul 2008, T.I. a devenit parlamentar în Parlamentul României, exercitând mandatul de deputat în cadrul Camerei Deputaţilor aşa încât, dată fiind incompatibilitatea calităţii de director al unei instituţii publice cu aceea de deputat - potrivit art. 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei - a solicitat suspendarea contractului individual de muncă pe perioada mandatului de deputat. În consecinţă, Regia Naţională a Pădurilor a emis Decizia nr. 480 din 18 decembrie 2008 prin care, începând cu data de 22 decembrie 2008 i s-a suspendat de drept „contractul individual de muncă din funcţia de director al Direcţiei Silvice Reşiţa pe perioada mandatului de deputat, în legislatura 2008 - 2012 în Parlamentul României, Camera Deputaţilor”.
Aceasta explică de ce, iniţial, intimatul-reclamant S.Ş. a fost încadrat în funcţia de director al aceleiaşi direcţii silvice, „cu contract de muncă pe durată determinată, pe perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului postului” - conform Deciziei Regiei Naţionale a Pădurilor nr. 19 din 12 ianuarie 2009.
Ulterior, S.Ş. a fost eliberat din funcţia de director (Decizia nr. 354 din 4 mai 2009), i s-au delegat atribuţiile de director până la verificarea cunoştinţelor profesionale (Decizia nr. 454 din 4 mai 2009), i-a încetat contractul individual de muncă pe durată determinată ca urmare a desfiinţării postului de director (Decizia nr. 676 din 26 mai 2009) şi a fost numit director coordonator (Decizia nr. 1266 din 28 mai 2009) încheind un contract de management pe o perioadă de 1 an, în cele din urmă fiind eliberat din funcţie prin ordinul a cărui legalitate formează obiectul verificărilor de faţă.
Sintetizând, Înalta Curte reţine că toate modificările intervenite în privinţa funcţiei de conducere a Direcţiei Silvice Caraş-Severin vizează postul al cărui titular este T.I., persoană care a intervenit voluntar în proces, invocând un drept propriu potrivit art. 49 alin. (2) şi 50 C. proc. civ.
Interesul recurentului T.I. nu este unul abstract şi indirect, ci cât se poate de concret şi direct, în condiţiile în care, deşi intimatul-reclamant fusese numit în funcţia de conducere pe perioadă determinată el a solicitat reintegrarea în funcţie fără nicio limită temporală, ceea ce prin sentinţa atacată s-a şi dispus, ignorându-se efectele contractului de management din 28 mai 2009 care nu puteau depăşi data de 28 mai 2010.
Cum cererea de intervenţie principală era admisibilă şi, în baza art. 52 C. proc. civ., ea trebuia încuviinţată în principiu, rezultă că necercetarea fondului acesteia şi regula dublului grad de jurisdicţie din această materie impun, potrivit art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
b) Referitor la cadrul procesual.
Ceilalţi doi recurenţi, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi declină reciproc calitatea procesuală pasivă, prevalându-se în esenţă de aceleaşi dispoziţii legale, art. 11 din OUG nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, respectiv art. 3 din HG nr. 1635 din 29 decembrie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, acte normative adoptate pe parcursul soluţionării plângerii prealabile, prin efectul cărora Regia Naţională a Pădurilor, în cadrul căreia funcţionează Direcţia Silvică Caraş-Severin a trecut în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor.
Analizând aceste dispoziţii legale, prima instanţă a ajuns la o concluzie corectă, în sensul că emitentul actului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să rămână în cauză în virtutea faptului că poartă răspunderea pentru emiterea actului administrativ atacat şi este parte în contractul de management încheiat cu reclamantul S.Ş. dar în acelaşi timp, pentru asigurarea executării eventualelor obligaţii dispuse de instanţă în legătură cu cererea de reintegrare este necesară şi participarea celuilalt minister, Ministerul Mediului şi Pădurilor, în subordinea căruia se află în prezent Regia Naţională a Pădurilor.
c) Referitor la fondul cauzei.
Având în vedere soluţia preconizată, de casare cu trimitere, instanţa de recurs nu va analiza toate criticile formulate de recurenţi în privinţa fondului cauzei, lăsând judecătorului cauzei de la Curtea de apel dreptul de a aprecia asupra acestora.
Cu toate acestea, în privinţa modalităţii de reparare a prejudiciului urmează a fi avută în vedere împrejurarea că prin efectul Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 decembrie 2009 ale Curţii Constituţionale, funcţia de director coordonator nu mai există, precum şi faptul că la data de 28 mai 2010 au încetat efectele contractului de management încheiat între S.Ş. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, din decizie, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. se vor admite recursurile şi se va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de T.I., Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Sentinţei civile nr. 340 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2125/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2130/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
