ICCJ. Decizia nr. 2272/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2272/2011
Dosar nr. 445/59/2010
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 346 din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.E.A., în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. şi A.N.V. şi, în consecinţă, a fost anulată adresa nr. 734103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P. şi adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V.
Instanţa a luat act de renunţarea la judecata capătului 3 de cerere, vizând reintegrarea în funcţia publică de director executiv, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa capătului de cerere vizând obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante şi a respins acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat.
A respins capătul de cerere vizând obligarea pârâţilor la plata daunelor morale, ca fiind neîntemeiat şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea introductivă reclamantul B.E.A. a chemat în judecată pe pârâţii M.F.P. şi A.N.V. solicitând instanţei anularea, în tot,a adresei nr. 734103 din 17 martie 2010 a M.F.P.; anularea în tot a adresei nr. 13359 din 19 martie 2010 a A.N.V., act prin care s-a refuzat reintegrarea sa pe funcţia deţinută anterior, aceea de director executiv, în cadrul D.J.A.O.V. Arad; reintegrarea sa pe funcţia publică deţinută anterior, repararea pagubei cauzate prin cele două acte nelegale şi abuzive, în sensul obligării intimatelor la plata diferenţelor de salariu, indexate şi a celorlalte drepturi salariale cuvenite, în momentul eliberării din funcţia publică şi până în momentul reintegrării sale pe funcţia publică de „director executiv", precum şi la plata unor daune morale, în cuantum de 10.000 Euro, cu titlu de prejudiciu decurgând din atingerea onoarei, reputaţiei, demnităţii şi prestigiului său, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta A.N.V.B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în baza prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 866/59/2009 în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească invocată de reclamant, dosar aflat în prezent pe rolul Înaltei Curţii de Casaţie si Justiţie, având termen de judecata la data de 17 iunie 2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat anularea adreselor nr. 734103 din 17 martie 2010 şi nr. 13359 din 19 martie 2010 emise de M.F.P. şi respectiv de A.N.V., reintegrarea în funcţia de director executiv, obligarea la plata drepturilor salarial restante, precum şi la plata daunelor morale.
În privinţa capătului 3 de cerere, respectiv reintegrarea în funcţia de director executiv, reclamantul a renunţat la judecată susţinând că acest capăt de cerere a rămas fără obiect de vreme ce prin Ordinul nr. 1853/2010 s-a dispus reintegrarea acestuia în funcţia de conducere deţinută.
Instanţa a constatat incidente în cauză dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., astfel că a lua act de cererea de renunţare la judecata capătului de cerere vizând reintegrarea în funcţia deţinută.
În privinţa solicitării de obligare a pârâtei A.N.V.B. la plata drepturilor salariale restante, instanţa a invocat din oficiu excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 455 din 22 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 866/59/2009, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3382 din 24 iunie 2010 pronunţată în dosarul cu acelaşi număr de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând cu prioritate această excepţie, instanţa a reţinut că prin hotărârea menţionată s-a dispus, pe lângă anularea ordinelor de revocare din funcţie, şi obligarea la reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută, plata tuturor drepturilor salariale cuvenite până la reintegrarea acestuia.
Constatându-se tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a dispus în consecinţă.
Cu privire la adresele atacate, Curtea a înlăturat susţinerile pârâtei A.N.V. cu privire la pretinsa lipsă de obiect a cauzei în totalitate, întrucât pârâţii au dat dovadă de inconsecvenţă emiţând ordine şi apoi revocându-le, fiind posibil să revoce chiar şi Ordinul M.F. nr. 1853/2010 de reîncadrare, cu consecinţa reactivării consecinţelor juridice a celor două adrese a căror anulare se solicită prin prezenta cauză.
Instanţa a reţinut că, deşi reclamantul a obţinut o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus reîncadrarea sa, cei doi pârâţi au respins solicitarea sa de punere în aplicare a hotărârii judecătoreşti menţionate, pe considerentul că în statele de funcţii nu mai există funcţia de director executiv şi pe considerentul că încă nu au intrat în vigoare dispoziţiile de modificare a Legii nr. 188/1999.
Curtea a reţinut că acest refuz este nejustificat în primul rând pentru că, prin efectul deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională, Legea nr. 188/1999 a revenit la forma iniţială.
Astfel, OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, aşa cum de altfel şi OUG nr. 105/2009, care a preluat dispoziţiile OUG nr. 37/2009, a fost declarată la rândul său neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 03 decembrie 2009. De asemenea, au fost apreciate ca fiind neconstituţionale şi dispoziţiile art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 şi art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale.
În această ultimă decizie Curtea Constituţională a statuat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efecte încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă etc.)".
Potrivit aceleiaşi Decizii nr. 414 a Curţii Constituţionale, „începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale ce i-au fost aduse prin OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009".
Cum reclamantul a exercitat înainte de apariţia OUG nr. 37/2009 funcţia de director executiv, prevăzută de Legea nr. 188/1999, instanţa a concluzionat că acesta îşi păstrează funcţia de conducere deţinută anterior, tocmai prin efectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 414/2010 şi ca urmare a Sentinţei nr. 455 din 22 decembrie 2009, pe care pârâţii erau obligaţi să o pună în executare.
Concluzionând, se constată că cele două adrese, prin care se susţine că nu există în statele de funcţii funcţia de director executiv sau că nu ar exista suportul juridic pentru reîncadrarea dispusă printr-o hotărâre judecătorească, sunt nelegale.
În privinţa cererii de acordare a daunelor morale, Curtea reţine că acestea nu se justifică, reîncadrarea reclamantului şi plata drepturilor restante fiind apte prin ele înseşi să repare neajunsurile create prin emiterea celor două adrese contestate. In plus, această situaţie s-a datorat modificărilor legislative succesive, iar nu atitudinii angajatorului, astfel că nici sub acest aspect nu s-a putut reţine că solicitarea reclamantului ar fi justificată.
Curtea a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (39 lei) şi timbru judiciar (0,3 lei), reţinând de asemenea că onorariu avocat nu poate fi acordat de vreme ce înscrisul depus la dosar nu constituie dovada efectuării unei plăţi, în sensul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., lipsind menţiunea efectuării plăţii.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta A.N.V. prin D.R.A.O.V. Timişoara şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca rămasă fără obiect.
În motivele de recurs se arată că, deşi a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, instanţa de fond nu a admis această excepţie.
Referitor la cele două adrese, se invocă faptul că la momentul emiterii acesteia ele corespundeau realităţii.
Astfel, prin adresa nr. 794103 din 17 martie 2010, M.F.P. – D.G.J. i s-a comunicat reclamantului că urmează a fi armonizate dispoziţiile declarate neconstituţionale cu cadrul legal aplicabil funcţiei pentru care solicită reintegrarea, iar prin adrese nu sunt comunicate aspecte care să prejudicieze interesele reclamantului.
În prezent, prin Ordinul nr. 2247/2010 al M.F.P. s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de director executiv al D.J.A.O.V. Arad prin punerea în executare a Deciziei nr. 5382 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia nemotivării recursului şi, pe fond, respingerea acestuia.
3. Soluţia instanţei de recurs.
După analizarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, a apărărilor invocate, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Mai întâi, va fi analizată, în baza art. 137 C. proc. civ., excepţia nemotivării recursului invocată de intimatul-reclamant B.E.A.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
După verificarea cererii de recurs, se constată că aceasta conţine motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor.
Mai mult, în materia contenciosului administrativ, fiind suprimată calea de atac a apelului, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora, în aceste cazuri, instanţa poate examina cauza sub toate aspectele, astfel că excepţia nemotivării recursului este nefondată.
Pe fondul cererii de recurs se constată că instanţa de fond, faţă de capetele de cerere ale reclamantului, a admis numai pe cele privind anularea adresei nr. 734103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P. şi adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V.
În motivele de recurs se invocă greşita soluţionare a excepţiei lipsei de obiect dar, în această privinţă a capătului de cerere privind anularea celor două adrese, acţiunea nu este rămasă fără obiect.
Însă, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza natura juridică a celor două adrese pentru a se putea stabili dacă acestea sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Pentru a putea stabili dacă cele două adrese sunt acte administrative trebuie să subliniem că prin adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V. s-a răspuns reclamantului la cererea de reintegrare în funcţia publică de director executiv al D.J.A.O.V. Arad, unde i s-a precizat că cererea nu poate fi soluţionată pentru că în statul de funcţii al acestei autorităţi nu există funcţia de „director executiv" şi „director executiv adjunct".
Prin adresa nr. 734103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P. – D.G.J. i s-a comunicat reclamantului că prin declararea ca neconstituţionale ale unor articole din OUG nr. 105/2009 urmează a fi puse de acord dispoziţiile declarate neconstituţionale cu prevederile din Constituţia României.
După cum se poate observa, prin cele două adrese emise, este adevărat că de două autorităţi publice, nu se dă naştere, nu se modifică şi nici nu se sting raporturi juridice, astfel că nu suntem în prezenta unor acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004.
Trebuie precizat că cele două adrese au fost emise în perioada în care reclamantul era în litigiu cu A.N.V. şi A.N.A.F. prin care solicita anularea Ordinului nr. 1214/2009 şi Ordinului nr. 1335/2009 emise de A.N.V. şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior, aceea de director executiv al D.J.A.O.V. Arad.
La data de 1 martie 2010, când reclamantul B.E.A. s-a adresat A.N.V. cu cererea de reintegrare era pronunţată Sentinţa nr. 445 din 22 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus anularea celor două ordine şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior.
Şi cererea către M.F.P. este adresată tot după ce s-a pronunţat instanţa de fond în privinţa anulării celor două ordine şi reintegrarea în funcţie.
Pentru că împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către A.N.V., potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, executarea acestei sentinţe a fost suspendată până la soluţionarea recursului. Sentinţa a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 3382 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că numai după această dată se putea pune problema executării acestei sentinţe, respectiv reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior.
Având în vedere că cele două adrese nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, soluţia instanţei de fond în privinţa acestui capăt de cerere este greşită şi se impune respingerea acestuia.
De aceea, va fi admis recursul, va fi modificată, în parte, sentinţa atacată, sensul respingerii capătului de cerere privind anularea adreselor nr. 73103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P. şi nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V., ca neîntemeiat.
În condiţiile în care soluţia instanţei de fond a fost recurată numai în privinţa acestui capăt de cerere şi prin admiterea recursului, s-a modificat şi respins acest capăt de cerere, va fi respins şi capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată pentru că era singurul capăt de cerere admis de instanţa de fond.
Soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii vor fi menţinute pentru că au intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.V. prin D.R.A.O.V. Timişoara împotriva Sentinţei nr. 346 din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capetele de cerere privind anularea adreselor nr. 73103 din 17 martie 2010 emise de M.F.P. şi nr. 13359 din 19 martie 2010 emise de A.N.V. şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2267/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2299/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
