ICCJ. Decizia nr. 2317/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2317/2011
Dosar nr. 11169/2/2009
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu C.C.S.D., obligarea pârâtei să înregistreze dosarul său şi să se pronunţe printr-o decizie asupra cererii de despăgubiri formulată.
Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, arătând că la Secretariatului C.C.S.D. nu a fost înregistrat nici un dosar cu numele reclamantului, aşa încât comisia nu poate avea atribuţii decât după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa nr. 2825 din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia prematurităţii cererii, invocată de autoritatea publică pârâtă şi a respins, ca prematură, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.M.D. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, că excepţia prematurităţii invocată de pârâtă, este întemeiată, având în vedere că, din acte rezultă că dosarul de acordare a despăgubirilor nr. 1373/2005 privindu-l pe reclamantul D.M.D. a fost înaintat în mai multe rânduri către A.N.R.P. şi returnat de fiecare dată pentru completarea acestuia cu întreaga documentaţie prevăzută de lege.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că instanţa nu poate obliga autoritatea publică pârâtă să soluţioneze dosarul privind cererea de despăgubiri formulată de reclamant câtă vreme actele pe care le-a conţinut dosarul au fost insuficiente pentru a putea intra în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005, întrucât comisiile de fond funciar nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale privind întocmirea şi transmiterea dosarului în forma şi condiţiile impuse de lege.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul D.M.D., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii acţiunii pe motiv că instituţiei pârâte nu i-ar fi fost înaintat dosarul de către comisia locală de fond funciar, din moment ce obiectul acţiunii îl reprezintă tocmai obligarea acesteia să înregistreze dosarul. Pârâta de fiecare dată când i-a fost înaintat dosarul de către comisiile de fond funciar, a refuzat să-l înregistreze şi l-a restituit acestora, dând dovadă de rea-credinţă în îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin potrivit art. 13, 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005;
- nici un text de lege nu prevedea un termen pe care îl are la dispoziţie autoritatea pârâtă pentru a înregistra un dosar în vederea acordării despăgubirilor şi pe care reclamantul să nu-l fi respectat, astfel că reţinerea prematurităţii cererii nu se justifică nici din acest punct de vedere.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Astfel, cum rezultă din acţiunea înregistrată, la 25 noiembrie 2009, de reclamantul D.M.D., acesta a solicitat instanţei să oblige pârâta la înregistrarea dosarului său de despăgubiri şi pronunţarea unei decizii cu privire la cererea sa.
Este necontestat în fapt că respectivul dosar a fost înaintat de mai multe ori la C.C.S.D. şi a fost restituit tot de atâtea ori, pe motiv că ar fi incomplet.
Procedura instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede obligaţia transmiterii şi, respectiv, preluării dosarelor cu propuneri de despăgubire de la instituţiile notificate, de către C.C.S.D., fără posibilitatea pentru autoritatea pârâtă de a refuza înregistrarea dosarului.
Având în vedere că instanţa de fond, fără vreun temei legal, a respins acţiunea ca prematură, motivând că pârâta ar avea prerogativa de a refuza înregistrarea şi soluţionarea unui dosar când acesta nu este „transmis în forma şi condiţiile impuse de lege", deşi nici un articol din legea menţionată sau normele de aplicare nu instituie o astfel de „formă" sau condiţii de validitate, referindu-se doar la înscrisurile care au stat la baza soluţiei adoptate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., va admite recursul, casând sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanţa să se pronunţe asupra fondului cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.M.D. împotriva Sentinţei nr. 2825 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2314/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2320/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
