ICCJ. Decizia nr. 2328/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2328/2011
Dosar nr. 233/36/2010
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul D.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Ordinului nr. 70137/2009, precum şi reintegrarea sa în funcţia de director coordonator adjunct la D.S.V.S.A. Constanţa, cu plata unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit, indexate, majorate şi reactualizate de la momentul eliberării nelegale din funcţia de director coordonator adjunct, până la efectiva reîncadrare în funcţia deţinută anterior.
În motivarea acţiunii, reclamantul D.C. a arătat că, la data de 02 octombrie 2009, i s-a comunicat Ordinul nr. 70137/2009 emis de preşedintele A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus, începând cu data de 02 octombrie 2009, eliberarea sa din funcţia de director coordonator adjunct la D.S.V.S.A. Constanţa şi încetarea contractului de management, cu motivul că raportat la prevederile art. 4 alin. (2) din Contractul de management, încetează contractul în perioada de probă.
Reclamantul a contestat legalitatea acestui ordin, arătând că a fost emis fără a exista un motiv de fapt şi de drept care să justifice încetarea contractului de management, iar pentru faptul că emiterea acestuia a avut loc cu nerespectarea dispoziţiilor imperative referitoare la forma ordinului, a solicitat să se constate nulitatea ordinului.
De asemenea, reclamantul a mai solicitat să se constate nulitatea absolută a actului administrativ atacat şi motivat de faptul că ordinul a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor art. 62 alin. (2) C. muncii, în sensul că lipseşte menţiunea cu privire la termenul în care actul poate fi atacat şi instanţa judecătorească la care aceste poate fi atacat.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.S.V.S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că prin Deciziile nr. 1629 din 03 decembrie 2009 şi nr. 1257 din 7 octombrie 2009 ale Curţii Constituţionale au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi art. 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1 din OUG nr. 105/2009 şi respectiv ale dispoziţiilor OUG nr. 37/2009.
Totodată, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi faţă de faptul că reclamantul a solicitat, în faţa instanţei, revocarea actului administrativ atacat, acest lucru neputând fi dispus decât de către organul emitent în condiţiile Legii nr. 554/2004, în subsidiar solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 261/ CA din15 iulie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins atât excepţiile invocate de pârâtă, precum şi acţiunea reclamantului D.C., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţiile invocate de pârâtă sunt nefondate, având în vedere că repunerea în situaţia anterioară este consecinţa soluţiei ce urmează a se pronunţa asupra actului atacat şi a cărei legalitate se apreciază după principiul „tempus regit actum", iar în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de a se revoca ordinul atacat, instanţa de fond a constatat că acesta, în termen legal, a precizat că solicită anularea actului şi nu revocarea acestuia.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că actul administrativ atacat este legal, având în vedere că părţile, prin acordul lor, au stabilit în contractul de management, că în conformitate cu art. 31 alin. (1) C. muncii, perioada de probă este de până la 90 de zile calendaristice, astfel că la data luării măsurii eliberării din funcţie a reclamantului şi încetarea contractului de management nr. 163 din 15 iulie 2009, acesta se afla în perioada de probă.
De asemenea, instanţa de fond, având în vedere prevederile art. III alin. (7) din OUG nr. 37/2009, a constatat că în mod legal, s-a procedat la emiterea Ordinului 70137/2009 prin care A.N.S.V.S.A. a dispus eliberarea reclamantului din funcţia deţinută, astfel că susţinerile reclamantului prin care se invocă nulitatea acestuia sunt nefondate.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că nulitatea absolută decurgând din nerespectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. muncii, este nefondată întrucât dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu reglementează obligativitatea motivării actelor administrativ cu caracter individual, iar pe de altă parte, în preambulul ordinului sunt menţionate atât actele normative avute în vedere la emiterea ordinului atacat, cât şi faptul că măsura luată a avut ca temei împrejurarea că reclamantul se află în perioada de probă prevăzută în contractul de management 163 din 15 iulie 2009.
Referitor la motivul de nulitate, invocat de reclamant, decurgând din neindicarea perioadei preavizului, prima instanţă a constatat că şi această susţinere este nefondată, deoarece prin semnarea contractului de management nr. 163 din 15 iulie 2009 reclamantul a fost de acord cu toate clauzele acestuia, la încetarea contractului, nefiind cuprinsă o clauză în acest sens.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că nici motivul de nulitate absolută determinat de lipsa îndeplinirii condiţiilor art. 62 alin. (2) C. muncii, nu este întemeiat, deoarece pârâta a precizat în actul administrativ atacat că ordinul poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte susţinerea că evaluarea nu s-a realizat conform art. IV alin. (2) din OUG nr. 37/2009, prima instanţă a constatat că aceste dispoziţii legale se aplicau doar în situaţia evaluării condiţiilor în vederea ocupării posturilor de conducere în cadrul instituţiilor publice şi nu şi în situaţia reclamantului.
Împotriva Sentinţei nr. 261/ CA din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, în termen legal a declarat recurs reclamantul D.C.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:
În mod eronat instanţa de fond a reţinut că este nefondată nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. muncii, motivat de faptul că dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu reglementează obligativitatea motivării actelor administrative cu caracter individual, pe de o parte, iar pe de altă parte, că în preambulul ordinului se menţionează atât actele normative avute în vedere la emiterea ordinului atacat, cât şi faptul că măsura luată a avut ca temei împrejurarea că se afla în perioada de probă prevăzută în contractul de management nr. 163 din 15 iulie 2009.
Deşi în cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu este reglementată obligativitatea motivării actelor administrative individuale, este bine cunoscut că acestea se caracterizează prin aceea că prezintă manifestări unilaterale de voinţă care generează, modifică sau sting obligaţii în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate.
În temeiul art. 4 alin. (7) din HG nr. 130/2006 preşedintele A.N.S.V.S.A. numeşte şi eliberează din funcţie personalul autorităţii şi conducerea unităţilor subordonate, însă exercitarea dreptului de apreciere a autorităţilor publice prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor reprezintă un exces de putere, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004 şi constituie temeiul acţiunii în contencios administrativ.
Potrivit art. III alin. (7) din OUG nr. 37/2009 şi art. 13 alin. (3) din contractul de management nr. 163/2009, acesta este asimilat contractului individual de muncă, astfel că în aceste condiţii reclamantul beneficiază de toate drepturile consacrate în legislaţia muncii.
În ceea ce priveşte controlul de legalitate al actului administrativ atacat, acestuia îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004, însă cu precădere, în ceea ce priveşte forma şi fondul actului îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii deoarece actele administrative individuale se înfăţişează, în principiu, în calitate de fapte juridice ce dau naştere la raportul de drept administrativ, dar actul administrativ în cazul de faţă a dobândit şi trăsăturile specifice dreptului muncii, iar regimul său juridic a devenit unul mixt.
Simplul fapt că în preambul au fost înşiruite actele normative avute în vedere la emiterea ordinului, cât şi faptul că măsura luată a avut ca temei că reclamantul se afla în perioada de probă, nu poate conduce la concluzia că au fost respectate condiţiile cumulative prevăzute de legislaţia muncii la desfacerea contractului individual de muncă, chiar şi în perioada de probă a angajatului.
Ordinul contestat este lovit de nulitate întrucât nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. muncii, coroborate cu dispoziţiile art. 61, 64 şi 73 din acelaşi act normativ, impuse în situaţia desfacerii contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.
La momentul emiterii Ordinului nr. 70137/2009 nu a fost îndeplinită procedura evaluării, conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, coroborat cu art. 13 din contractul de management.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că pârâtul nu i-a comunicat niciodată, prin mijloacele prevăzute de lege, rezultatele evaluării sale profesionale şi nici criteriile şi modalităţile de evaluare ce au stat la baza întocmirii evaluării.
Evaluarea rezultatelor profesionale, fie ea şi în perioada de probă, se realizează în mod implicit în maniera contactării directe a subiectului ce urmează a fi evaluat şi a testării şi analizării cunoştinţelor sale profesionale prin intervievarea acestuia şi consemnarea rezultatelor într-o notă sau într-o fişă de evaluare ce este adusă la cunoştinţa angajatului.
Niciodată, însă, pe parcursul litigiului nu a făcut dovada că ar fi efectuat în vreun mod evaluarea reclamantului, prin convocarea acestuia în vederea testării cunoştinţelor şi a capacităţii sale profesionale, fişa cuprinzând aşa-zisele rezultate ale evaluării fiind depusă în lipsa acestuia, fără a-i fi adusă la cunoştinţă.
Ordinul nu conţine motivele care au determinat eliberarea reclamantului din funcţie, or, conform art. 62 alin. (2) C. muncii, Decizia de concediere/eliberare din funcţie se emite în scris şi sub sancţiunea nulităţii absolute trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul la care poate fi contestată şi instanţa de judecată la care se depune contestaţia.
Ordinul nu conţine lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc vacant, în condiţiile art. 64 C. muncii.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi a întâmpinărilor, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Reclamantul C.D. a fost numit în funcţia de conducere de director coordonator adjunct (siguranţa alimentelor) al D.S.V.S.A. Constanţa, prin Ordinul nr. 69989/2009, emis de A.N.S.V.S.A., act administrativ emis în baza prevederilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Ulterior, prin Ordinul nr. 70137/2009 emis de A.N.S.V.S.A., reclamantul a fost eliberat din funcţia de conducere deţinută.
Esenţial în cauză este că reclamantul a fost numit în funcţia de conducere în baza prevederilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Ca efect al pronunţării Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituţională în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, s-a constatat că legea de aprobare este neconstituţională şi, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. I/17 ianuarie 1995, însăşi OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională.
Cum, necontestat, temeiul legal al emiterii Ordinului nr. 69989/2009 l-au reprezentat dispoziţiile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, prin care s-a desfiinţat funcţia publică de conducere de director executiv, iar aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale întrucât „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie" (potrivit deciziei Curţii Constituţionale) rezultă că actul administrativ individual de numire în funcţia de director coordonator adjunct al reclamantului este lipsit de orice fundament legal. Neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat ca fiind legal un act juridic emis sau încheiat în baza unor dispoziţii neconstituţionale.
Cum actul de numire în funcţia de conducere a reclamantului este lipsit de bază legală, ca urmare a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, iar funcţia de director coordonator adjunct nu mai există, ca efect al aceleiaşi decizii, reclamantul nu poate obţine anularea ordinului de eliberare din funcţie, astfel cum solicită prin acţiunea în contencios administrativ.
Faţă de cele ce preced, examinarea motivelor din recursul declarat de reclamant este de prisos, fiind lipsit de relevanţă că actul de eliberare din funcţie ar fi fost emis cu nerespectarea unor dispoziţii din legislaţia muncii.
Pentru considerente mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.C. împotriva sentinţei nr. 261/ CA din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2326/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2330/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|