ICCJ. Decizia nr. 2345/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2345/2011
Dosar nr. 1733/57/2010
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC N.O. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Alba, a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. 655 din 23 noiembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Alba – A.I.F. - R.I.F. nr. 36 din 22 noiembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Alba, până la data la care se va pronunţa instanţa de fond.
În motivarea cererii,reclamanta a arătat că a fost supusă inspecţiei fiscale privind verificarea legalităţii aprovizionării şi vânzării de produse energetice, în perioada 2007 - 2010.
Paguba iminenta este justificată de reclamantă prin aceea ca prin măsurile asigurătorii instituite au fost blocate conturile societăţii, astfel că nu se poate realiza plata furnizorilor, fiind depuse adeverinţe de unde rezulta băncile la care reclamanta are deschise conturi.
Reclamanta a invocat Recomandarea nr. R/89/8/1989 a Comitetului de Miniştri al Comunităţii Europene privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Pârâta D.G.F.P.J. Alba, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 304/ F/CA/2010 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC N.O. SRL Sebeş în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Alba.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 655 din 23 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, precum şi raportul de inspecţie fiscală nr. 36 din 22 noiembrie 2010 întocmit de D.G.F.P., au fost stabilite creanţe fiscale în sumă de: 17.516.640 lei RON din care 6.851.839 lei RON reprezentând accize şi 10.664.801 lei RON reprezentând majorări de întârziere; suma de 3.610.8411ei RON din care 1.438.369 lei reprezentând T.V.A. şi 2.172.472 lei RON reprezentând majorări de întârziere; suma de 72.474 lei RON din care suma de 26.693 lei RON reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere în sumă de 45.781 lei RON; suma de 9.053 lei RON din care suma de 2.319 lei RON reprezentând impozitul pe venitul microîntreprinderilor şi majorări de întârziere în cuantum de 6.734 lei RON.
Cazul bine justificat reprezintă împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care determina o îndoiala serioasa asupra legalităţii actului fiscal.
Reclamanta nu a fost în măsură să prezinte în speţă, argumentele juridice aparent valabile in contestarea legalităţii actului administrativ, pentru a determina o îndoiala serioasa asupra legalităţii acestuia, condiţia cazului bine justificat nefiind îndeplinită în cauză.
Prevenirea unei pagube iminente reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Reclamanta a arătat că prin executarea creanţei fiscale s-ar perturba activitatea economica a societăţii, fiind depuse contracte economice şi contracte de credit aflate în derulare .
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC N.O. SRL
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii, astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi prevederile art. 3041 din acelaşi act normativ.
SC N.O. SRL Sebeş a probat îndeplinirea condiţiilor pretinse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la suspendarea actelor administrative.
Astfel, a fost înaintată contestaţie la D.G.F.P. Alba, la data de 30 noiembrie 2010, dovedindu-se condiţia declanşării procedurii administrative prealabile.
Au fost aduse suficiente argumente în faţa instanţei de fond în privinţa condiţiei existenţei unei pagube iminente.
Din argumentele furnizate reiese posibilitatea unui prejudiciu viitor şi previzibil cauzat societăţii, blocajul financiar în care se află aceasta, respectiv imposibilitatea absolută de funcţionare. Au fost depuse, în acest sens, contracte comerciale de achiziţie a carburanţilor, aflate în derulare, contracte de distribuţie a carburanţilor, contracte bancare, contracte de credit bancar, dar şi adrese cu diferite instituţii bancare cu care lucrează SC N.O. SRL Sebeş, care reflectă bonitatea şi seriozitatea firmei. Prin instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi prin iminenţa executării acestora, mai înainte ca instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului pricinii s-ar crea o pagubă iminentă care nu s-ar mai putea repara altfel.
Practica judiciară, împărtăşită chiar de instanţa supremă, apreciază în mod constant că paralizarea activităţii unei societăţi, cu consecinţe asupra derulării contractelor agentului economic şi asupra salarizării angajaţilor sunt de natură să justifice suspendarea actelor administrativ-fiscale contestate.
Executarea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, ar produce, de asemenea, un blocaj absolut în legătură cu onorarea contractelor bancare, a ratelor şi a dobânzilor aferente scadente, precum şi imposibilitatea achitării drepturilor salariaţilor, cu consecinţa disponibilizării acestora.
Este evident aşadar, că executarea silită a societăţii pentru o astfel de sumă este de natură a conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării acesteia, cu consecinţe negative, ceea ce poate avea ca efect imposibilitatea desfăşurării activităţii.
În privinţa cazului bine justificat, societatea a adus argumente de fond care sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ-fiscal, în principal raportat la accize şi taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora, care deţin o proporţie de peste 99 % din suma totală impusă.
Cu toate că la momentul controalelor efectuate de organele fiscale, societăţile furnizoare nu au putut dovedi realitatea sau legalitatea relaţiilor comerciale cu antrepozitele fiscale, precum şi a documentelor şi actelor justificative de plată a accizelor, aceste chestiuni nu îi sunt imputabile reclamantei deoarece nu sunt consecinţele actelor sau faptelor acestei societăţi.
Prin declaraţiile de conformitate prezentate reclamantei, operaţiunile comerciale aveau pentru această societate o puternică aparenţă de legalitate. Faptul că unele societăţi nu funcţionau efectiv la sediul declarat sau că unele sunt înscrise ca şi contribuabili inactivi, ori că pe numele unor administratori ale acestor societăţi furnizoare sunt deschise dosare penale, nu demonstrează o culpă în sarcina SC N.O. SRL Sebeş, deoarece nici un text de lege nu prevede obligaţia operatorilor economici de verificare efectivă a acestor împrejurări, înscrisurile care le atestă beneficiind de prezumţia de legalitate până la înscrierea în fals.
În jurisprudenţă s-a arătat că din faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, derivă cazul bine justificat, iar executarea înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat în adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului contestat.
Recomandarea R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind protecţia jurisdicţională provizorie în materii administrative prevede ca principiu posibilitatea celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea unui act administrativ, suspendare care se va acorda când se apreciază că prin executarea actului administrativ s-ar crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului.
Instanţa supremă a statuat că în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, iar suspendarea acestor acte trebuie să funcţioneze ca un instrument procedural eficient, fiind echitabil că atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, aceste acte să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal şi condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proCod Fiscal
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conţinut: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Art. 215 C. proCod Fiscal, prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20 % din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei."
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. în termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În speţă, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reţinând ca doua dintre condiţiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În privinţa condiţiei definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerinţe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simpla „pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat. Or, ceea ce susţine reclamanta în privinţa acestei cerinţe legale presupune o examinare pe fond a legalităţii actelor contestate, respectiv Decizia de impunere nr. 655 din 23 noiembrie 2010 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 36 din 22 noiembrie 2010, ambele emise de D.G.F.P. Alba. o astfel de competenţă aparţin însă exclusiv judecătorului învestit cu soluţionarea acţiunii principale, iar nu judecătorului a cărui decizie se limitează la a se pronunţa în privinţa suspendării acestor acte administrativ-fiscale. Oricum, la nivelul analizei pe care o poate realiza judecătorul prezentei cauze, contrar celor susţinute de către recurenta-reclamantă, constatările organelor de control creează dimpotrivă, o aparenţă de legalitate a actelor a căror suspendare s-a solicitat, în condiţiile în care există îndoieli cu privire la realitatea operaţiunilor comerciale efectuate de reclamantă.
Invocarea Recomandării nr. R/89/8/1989 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei, document care nu are valoare manifest normativă nu consolidează, în speţă, afirmaţia reclamantei cu privire la existenţa cazului bine justificat, doar judecătorul învestit cu o cerere de suspendare a actelor administrative urmând să decidă în funcţie de circumstanţele cauzei dacă au fost furnizate argumente juridice aparent valabile cu privire la contestarea legalităţii acelor acte.
În privinţa condiţiei pagubei iminente, pentru a se reţine îndeplinirea acestei cerinţe din art. 14 din legea contenciosului administrativ, este necesar a fi administrate probe de către reclamantă pentru a o dovedi. Simpla afirmaţie ca prin executarea actului administrativ contestat s-ar produce o pagubă iminentă nu reprezintă un argument suficient care să conducă la concluzia că cerinţa mai sus amintită este îndeplinită. A socoti că, automat, simpla cerere de suspendare a unui act administrativ trebuie să conducă la blocarea efectelor actului, prin admiterea cererii, existând pericolul cauzării unui prejudiciu, ar pune în discuţie caracterul executoriu al acestuia, ignorându-se că suspendarea poate interveni doar în situaţii de excepţie. În această chestiune nu poate fi primit nici argumentul că până la pronunţarea instanţei asupra legalităţii actelor contestate, se impune suspendarea actelor administrative. Admiţând punctul de vedere al recurentei ar însemna ca în toate cazurile instanţa să dispună suspendarea actelor contestate, automat, ceea ce ar contraveni însă dispoziţiilor din Legea contenciosului administrativ privitoare la suspendarea judiciară a actelor administrative.
Deşi reclamanta a depus la dosarul cauzei contracte comerciale şi contracte bancare, nu este suficient pentru a demonstra îndeplinirea acestei cerinţe legale pentru că nu se probează că, în concret, în cazul reclamantei, în raport de cifra acesteia de afaceri, de puterea financiară a acestei societăţi comerciale executarea actelor administrativ – fiscale contestate ar crea un prejudiciu în sensul în care este definit în art. 2 lit. ş) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În condiţiile în care suspendarea actelor administrative nu poate fi dispusă decât la întrunirea cumulativă a exigenţelor legale ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă prin executarea celor două acte fiscale contestate de reclamantă ar exista iminenţa producerii unei pagube, SC N.O. SRL Sebeş nu poate obţine o astfel de soluţie având în vedere că cerinţa cazului bine justificat nu este îndeplinită.
Faţă de cele ce preced, reţinând ca hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.O. SRL Sebeş împotriva sentinţei nr. 304/ F/CA/2010 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2344/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2354/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
