ICCJ. Decizia nr. 2330/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2330/2011
Dosar nr. 893/46/2010
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta K.E., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtei să soluţioneze dosarul nr. 33843/CC, prin emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul situat în Piteşti, str. Exerciţiu, compus în teren în suprafaţă de 625 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 176,56 m.p., care a fost preluat abuziv prin expropriere şi pentru care, prin executor judecătoresc, a expediat notificarea din data de 07 august 2001.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei/zi de întârziere de la data introducerii cererii până la data efectivă a emiterii deciziei şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 168/ F-CONT din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Piteşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta K.E., împotriva pârâtei C.C.S.D., obligând Comisia să transmită dosarul spre evaluarea bunurilor menţionate în dispoziţia nr. 1357/2007 şi să emită Decizia, reprezentând titlul de despăgubiri, pe baza evaluării.
Totodată, Curtea de apel a respins cererea privind acordarea daunelor cominatorii şi cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia 1357 din 05 februarie 2007, P.M. Piteşti a soluţionat notificarea, propunând acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, dosarul fiind înaintat C.C.S.D.
Având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prima instanţă a constatat că, deşi dispoziţia P. a fost emisă în anul 2007, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, întrucât C.C.S.D. nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005 până în prezent, fiind astfel depăşit un termen rezonabil.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii, Curtea de apel a reţinut că legea specială nu oferă această posibilitate de acordare a daunelor cominatorii, singurul temei pe care s-ar putea întemeia o astfel de cerere fiind art. 18 alin. (1) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, însă, faţă de specificul activităţii desfăşurate de autoritatea pârâtă şi de cerinţa implicită a legii, instanţa a apreciat că nu se impune aplicarea penalităţilor.
Cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanţă a constatat că nu au fost depuse, la dosar, dovezi asupra efectuării acestora.
Împotriva Sentinţei nr. 168/ F-Cont din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa de fond nu a ţinut seama de reglementarea instituită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, emisă de C.C.S.D., cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor;
- aspectele reţinute de instanţa de fond, potrivit cărora urmare a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, acestea sunt neîntemeiate, deoarece o astfel de apreciere nu poate fi făcută decât prin prisma unor criterii stabilite inclusiv prin jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, criterii ce nu au fost analizate de prima instanţă.
În drept recurenta şi-a încadrat motivele de recurs, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
În mod corect instanţa de fond a apreciat că, deşi legea nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor înaintate Secretariatului C.C.S.D., atât practica, cât şi doctrina au statuat în mod constant că dosarele de despăgubire se impun a fi soluţionate într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este interpretat de jurisprudenţa C.E.D.O. şi s-a statuat inclusiv în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (în acest sens Decizia nr. 3857/2008, nr. 3870/2008 ş.a.).
În acest sens, invocarea de către recurentă a etapelor transmiterii şi înregistrării dosarelor, urmate de verificarea legalităţii şi evaluarea despăgubirilor, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu justifică o întârziere de 4 ani a emiterii titlului de despăgubire, propunerea de despăgubiri făcută prin Dispoziţia nr. 1357 din 5 februarie 2007 de P.M. Piteşti fiind transmisă din anul 2007 la Secretariatul C.C.S.D.; această dispoziţie a fost emisă în urma notificării nr. 1152/2001 referitoare la imobilul situat în Piteşti, str. Exerciţiu compus din teren în suprafaţă de 625 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 176,56 m.p.
Înalta Curte reţine că, în speţă, niciunul din criteriile invocate de recurentă cu referire la practica C.E.D.O., respectiv complexitatea cauzei, conduita părţilor şi importanţa litigiului pentru reclamant, nu justifică o astfel de întârziere în trimiterea dosarului la evaluator şi emiterea titlului de despăgubire, iar trimiterea la reglementări de ordine interioară, cum sunt Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 şi Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a justifica nesoluţionarea dosarului nu este opozabilă reclamantului.
Astfel, recurenta îşi invocă propria culpă arătând că timp de doi ani soluţionarea dosarelor s-a făcut după criteriul aleatoriu, iar ulterior s-a urmat criteriul ordinii de înregistrare, dar cu împărţirea dosarelor în două categorii, respectiv dosare înregistrate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007 şi dosare înregistrate după această dată, transmiţându-se spre evaluare un număr proporţional de dosare din fiecare categorie.
Aceste criterii nu au fost impuse prin OUG nr. 81/2007 şi nici prin reglementări anterioare, rămânând la latitudinea recurentei să-şi organizeze activitatea, dar cu respectarea condiţiei termenului rezonabil - condiţie ce nu a fost respectată în speţă.
De menţionat şi împrejurarea că prin hotărârea – pilot din 12 octombrie 2010, C.E.D.O. a reiterat necesitatea ca S.R. să i-a măsurile ce se impun pentru garantarea protecţiei efective a drepturilor persoanelor deposedate abuziv, drepturi enunţate de art. 61 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, rezultând implicit că recurenta are obligaţia ea însăşi de a nu tergiversa procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru considerentele menţionate cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 168/ F - Cont din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2328/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2331/2011. Contencios → |
|---|
