ICCJ. Decizia nr. 2331/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2331/2011
Dosar nr. 1296/46/2010
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţiile primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta SC V.A. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Argeş, a solicitat anularea Deciziei nr. 133 din 18 august 2010, a Deciziei de impunere nr. 902 din 14 mai 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 41466 din 14 mai 2010, emise de D.G.F.P. Argeş.
Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, cât şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 18838 din 03 august 2009.
1.1. Prin Încheierea de şedinţă din data de 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 837/46/2010, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Argeş a reţinut, în esenţă, că actele administrative contestate obligă reclamanta la plata sumei de 430.049 lei TVA şi 81.180 lei majorări de întârziere, sume calculate în baza accizelor, al căror cuantum nu este definitivat.
De asemenea, Curtea de apel a constatat că nu ar putea face aprecieri asupra legalităţii actelor fiscale din cauză, în condiţiile în care nu este soluţionat litigiul precedent, având în vedere şi faptul că litigiul iniţial ar putea să se finalizeze cu o variantă modificată de plată a accizelor, caz în care s-ar modifica şi obligaţia de plată a TVA şi a accesoriilor aferente.
Având în vedere că prin Sentinţa nr. l62/ F-CONT din 15 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a dispus obligarea pârâtei A.N.A.F. să soluţioneze contestaţia reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, cât şi faptul că prin Decizia nr. l33 din l8 august 2010 se reţine obligaţia de plată a TVA aferente accizelor datorate în baza Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
1.2. Prin Încheierea de şedinţă din data de 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti a admis cererea formulată de reclamanta SC V.A., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Argeş, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 902 din 14 mai 2010, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin încheierea de şedinţă din 24 noiembrie 2010 s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei, însă în privinţa cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 902 din 14 mai 2010 s-a fixat termen de judecată la data de 15 decembrie 2010 pentru când reclamanta a fost obligată plătească cauţiunea, în limitele impuse de legiuitor.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere dependenţa plăţii TVA şi accesoriilor ce fac obiectul cauzei, de plata accizelor nesoluţionată irevocabil, o eventuală executare silită conducând la blocarea activităţii reclamantei., fără a fi stabilită o culpă în sarcina acesteia.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-pârât M.F.P. prin D.G.F.P. Argeş, în termen legal a declarat recurs atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 noiembrie 2010, cât şi a încheierii de şedinţă din data de 15 decembrie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal în cauza de fond, având ca obiect contestaţia formulată de reclamanta SC V.A. SA
2.1. Recursul declarat împotriva Încheierii din data de 24 noiembrie 2010 prin care, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei de faţă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 837/46/2010, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul-pârât, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că în mod nelegal s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei, pe temeiul arătat, arătând că, în realitate, ceea ce urmăreşte reclamanta nu este decât prelungirea fără justificare a achitării obligaţiilor bugetare stabilite în sarcina sa.
În opinia recurentei nu sunt întrunite cerinţele art. 244 pct. 1 C. proc. civ., în condiţiile în care, în dosarul menţionat, aflat în curs de soluţionare în recurs, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat o hotărâre prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC V.A. şi a fost obligată recurenta să soluţioneze contestaţia acesteia împotriva unei decizii de impunere din 2009 (nr. 3 din 4 august 2009).
Nu există nici o legătură, în sensul art. 244 C. proc. civ., între această cauză şi dosarul de faţă, în opinia recurentului.
2.2. Recursul declarat de acelaşi recurent împotriva încheierii din 15 decembrie 2010
Recurentul M.F.P. – D.G.F.P. a atacat cu recurs şi încheierea din 15 decembrie 20110, pronunţată de instanţa de fond, în acelaşi dosar, prin care, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 902 din 14 mai 2010.
Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ., recurentul a criticat şi această soluţie, sub următoarele aspecte:
- instanţa a stabilit o insuficientă cauţiune (10.345 lei), suma ce se impunea a fi depusă cu acest titlu fiind de 20 % din suma contestată;
- nu sunt îndeplinite cerinţele art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate.
Nu s-a dovedit în cauză existenţa unei îndoieli puternice asupra legalităţii actelor administrativ fiscale contestate şi în plus, recurentul a remarcat că instanţa de fond, în motivarea cererii de suspendare a analizat practic fondul cauzei ceea ce evident nu este admisibil în procedura sumară a suspendării executării actelor administrativ fiscale.
3. Apărările intimatei-reclamante
Intimata-reclamantă SC V.A. SA a formulat întâmpinare la recursurile declarate de recurentul-pârât, solicitând, în esenţă, respingerea acestora ca nefondate, dată fiind aplicarea corectă de către prima instanţă a textelor de lege incidente.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursurile sunt fondate.
Înalta Curte, examinând încheierile atacate raportat la actele şi lucrările dosarului şi faţă de prevederile legale aplicabile, apreciază că au fost pronunţate cu greşita aplicare a legii astfel că se impune casarea lor, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre continuarea judecăţii, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 2441 şi 245 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4.1. Asupra recursului promovat împotriva încheierii din 24 noiembrie 2010
Prin această încheiere, astfel cum s-a arătat deja în expunerea rezumativă a considerentelor primei instanţe judecătorul fondului, făcând aplicarea prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului 837/46/2010 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Contrar celor reţinute de prima instanţă şi în acord cu susţinerile recurentului pe acest aspect, Înalta Curte reţine că nu se impunea în cauză suspendarea soluţionării cauzei pe temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Cu toate că între părţi, în mod evident există mai multe litigii în curs, astfel cum a stabilit şi instanţa de fond, ceea ce desigur că generează şi apariţia unor legături în sensul în care s-ar putea susţine şi existenţa unei „influenţe", Înalta Curte apreciază că esenţial, în sensul instituţiei art. 244 pct. 1 C. proc. civ., este caracterul său facultativ.
Astfel, adoptarea acestei măsuri depinde de aprecierea instanţei care este datoare să examineze şi să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze ci şi oportunitatea suspendării judecăţii.
Din această perspectivă este evident că interesul reclamantei-intimate, care a promovat o multitudine de cauze şi apoi a obţinut succesiv suspendarea executării actelor contestate sau a soluţionării acestora, este acela de a menţine şi de a prelungi pe o durată cât mai mare de timp incertitudinea referitoare la obligaţiile suplimentare de plată stabilite în sarcina sa.
Fără a susţine că judecata trebuie realizată cu încălcarea drepturilor procesuale ale tuturor părţilor implicate şi în conformitate cu prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că un astfel de interes nu se impunea a fi proteguit pe această cale, cu atât mai mult cu cât cauza juridică a tuturor acţiunilor o reprezintă Decizia nr. 12 din 25 martie 2009, emisă de D.J.A.O.V. Argeş prin care au fost anulate Deciziile nr. 9 din 25 iunie 2008 şi 11 din 2 octombrie 2008 de utilizator fiscal, cererea de suspendare a executării acestei decizii fiind irevocabil respinsă (Decizia nr. 1322 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti).
Aşadar, în considerarea celor mai sus arătate, se va admite recursul declarat împotriva acestei încheieri, cu consecinţa casării măsurii dispuse şi a trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă spre continuarea judecăţii.
4.2. Asupra recursului promovat împotriva încheierii din 15 decembrie 2010
Examinând şi această încheiere atacată cu recurs de către recurentul-pârât, Înalta Curte potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază că aceasta a fost pronunţată cu vădita încălcare a prevederilor art. 2441 şi 245 C. proc. civ., astfel că se impune analizarea regularităţii căii de atac exercitate, cu prioritate din această perspectivă.
Încheierea din 15 decembrie 2010 prin care, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 902 din 14 mai 2010, a fost pronunţată, fără îndoială, după ce, la un termen anterior, soluţionarea cauzei în ansamblul ei fusese suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Odată ce cauza a fost suspendată pe temeiul arătat, în sensul şi spiritul prevederilor art. 2441 şi 245 C. proc. civ., care reglementează calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii de suspendare a judecării procesului şi respectiv modalităţile de reîncepere a judecăţii, este evident că nu mai pot fi efectuate acte noi de procedură şi în orice caz nu mai pot fi adoptate soluţii care, la rândul lor, sunt susceptibile de căi de atac.
Înalta Curte apreciază aşadar că în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor sus menţionate C. proc. civ., incidente în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, prima instanţă a trecut la soluţionarea cererii de suspendare, cu citarea părţilor în şedinţă publică, în condiţiile în care fusese deja suspendat cursul judecăţii în cauză, fiind irelevantă din perspectivă procesuală menţiunea judecătorului fondului în sensul că termenul de judecată pentru această cerere de suspendare a fost fixat la data la care prima instanţă a rămas în pronunţare pe cererea de suspendare a judecăţii, pe temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Faţă de temeiurile de drept analizate, de natură a antrena casarea şi a acestei încheieri, cu consecinţa înlăturării măsurii dispuse în condiţii de vădită încălcare a normelor de procedură, nu se mai impune aşadar examinarea şi a celorlalte motive de recurs formulate de recurentul-pârât, vizând întrunirea cerinţelor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.F.P. prin D.G.F.P. Argeş împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 noiembrie 2010 şi a încheierii de şedinţă din data de 15 decembrie 2010, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2330/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2344/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
