ICCJ. Decizia nr. 2344/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2344/2011
Dosar nr. 641/35/2009
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată şi precizată ulterior, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.S.C., anularea Ordinului nr. 289/2009, emis de acesta din urmă, şi menţinerea în funcţia deţinută în care a fost numit la data de 18 iunie 2007 prin Ordinul nr. 1/2007 emis de I.G.S. al I.S.C., obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul primit până la data de 25 mai 2009 şi salariul primit de la această dată, calculate până la data repunerii sale în funcţia deţinută anterior emiterii actului administrativ în litigiu cu includerea indexărilor şi recalculărilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat în această perioadă precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a emis Ordinul nr. 289/2009 prin care i-a fost adus la cunoştinţă că începând cu data de 25 mai 2009 funcţia de inspector teritorial şef pe care o deţinea, se desfiinţează.
Arată reclamantul că, prin ordinul atacat, s-a desfiinţat funcţia de inspector teritorial şef ocupată în cadrul I.S.C., invocându-se ca temei legal art. III, alin. (1) din OUG nr. 37/2009, cu toate că, pe de o parte, noţiunea de „desfiinţare a funcţiei publice" nu este definită şi reglementată în prezent de către legiuitor iar, pe de altă parte, această funcţie a fost înfiinţată printr-o lege organică – Legea nr. 188/1999.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I.S.C. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea condiţiei ca actele supuse analizei instanţei, în vederea anulării, să fie acte administrative unilaterale, condiţie expres şi limitativ prevăzută de art. 1 alin. (1), art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Arată că, nici Notificarea nr. 2430 din 24 aprilie 2009 şi nici Ordinul nr. 289/2009, suspuse cenzurii instanţei ca „acte de revocare din funcţie", nu sunt acte juridice emise în regim de putere publică, raportul juridic stabilit între I.S.C., în calitate de angajator, şi reclamant, în calitate de salariat, nu este un raport de putere publică, nu este nici măcar un raport de serviciu întemeiat pe Legea nr. 188/1999, ci este un raport de muncă, un raport juridic contractual, întemeiat pe Codul muncii, pe contractul colectiv de muncă şi pe contractul individual de muncă al salariatului. Astfel, că natura juridică a notificării este cea a unui act juridic de personal, îndeplinind rolul unui preaviz, iar a ordinului este cea a unei decizii de personal, purtând denumirea de ordin în temeiul dispoziţiilor art. 13 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a I.S.C. Ambele acte sunt acte juridice emise în derularea raportului juridic de muncă, fundamentat pe dispoziţiile Codului muncii.
A mai invocat faptul că litigiul nu are ca obiect un act administrativ şi nu se circumscrie prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, pentru lipsa parcurgerii procedurii administrative prealabile, obligatorie, potrivit prevederilor art. 7 coroborat cu cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi excepţia lipsei de interes a reclamantului, arătând că admisibilitatea acţiunii în anulare, pe calea contenciosului administrativ, este condiţionată de justificarea unui interes legitim.
A invocat, de asemenea, şi excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului, acţiunea reclamantului fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea nr. 110/CA/2009 pronunţată în data de 15 iunie 2009, Curtea de Apel a soluţionat excepţiile invocate de pârât, respingându-le ca atare.
Totodată, a respins cererea formulată de reclamant privind suspendarea executării Ordinului nr. 289/2009 emis de pârât.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 169/ CA/2010, a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul C.L., în contradictoriu cu pârâtul I.S.C., a dispus anularea Ordinului nr. 289/2009, emis de pârât, a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul primit de reclamant până la data de 25 mai 2009 şi salariul primit de la această dată, calculate până la data repunerii reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii actului administrativ în litigiu cu includerea indexărilor şi recalculărilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamantul în această perioadă.
De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune morale, la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea introdusă de persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţele de guvern sau prin dispoziţii din ordonanţe, poate avea ca obiect şi anularea actelor administrative emise în baza acestora.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa a apreciat că Decizia Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului din speţă, în care se solicită anularea actului administrativ emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale.
Astfel că, actul administrativ atacat, Ordinul nr. 289/2009, al I.S.C. este nelegal ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis şi urmează a se dispune anularea acestuia, cu consecinţa menţinerii reclamantului în funcţia deţinută şi în care a fost numit la data de 18 iunie 2007, prin Ordinul nr. 1/2007 emis de inspectorul general de stat al I.S.C., în calitate de preşedinte al Consiliului de Conducere al I.S.C.
A mai constat instanţa, că modificările contractului individual de muncă privesc doar felul muncii şi salariul, elemente care pot face obiectul unui act adiţional de modificare a contractului, ca urmare a anulării actului administrativ ce a stat la baza modificării acestor elemente, respectiv ordinul în litigiu.
Ca efect al emiterii acestui act administrativ, reclamantul a fost prejudiciat, fiind lipsit de drepturile salariale aferente funcţiei publice de conducere, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata unor daune morale, instanţa a constat că prin emiterea actului administrativ în litigiu, cu nesocotirea şi în dispreţul legislaţiei aplicabile în materia legislaţiei muncii, a prevederilor constituţionale, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, prin atingerea adusă onoarei, cinstei, demnităţii şi prestigiului său, datorită imposibilităţii de a-şi exercita funcţia de conducere în calitate de inspector teritorial şef, respectiv de a beneficia în toată această perioadă de remuneraţia aferentă acestei funcţii, precum şi de celelalte drepturi pe care i le conferea acest statut, ca urmare a unui act administrativ nelegal.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul I.S.C.
Motivele de recurs au fost invocate în raport de dispoziţiile Codului de procedură civilă şi a Legii nr. 554/2004.
Primul motiv de recurs de casare, critică sentinţa atacată pe motiv că a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a unei alte instanţe, respectiv a tribunalului.
Se susţine că Ordinul nr. 289/2009, contestat de reclamant şi emis de recurentul-pârât nu reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Se arată că reclamantul-intimat nu are calitatea de funcţionar public nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 iar ordinul contestat a fost emis în aplicarea art. III şi IV din OUG nr. 37/2009 şi nu în regim de putere publică ci în regim contractual reglementând felul muncii şi salariul din contractul individual de muncă al reclamantului-intimat.
Se arată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile dreptului muncii, iar competenţa revine tribunalului conform art. 2 alin. (1) lit. c) conform Codului procedură civilă.
În ceea ce priveşte fondul acţiunii în motivele de recurs se critică nelegala admitere a acţiunii, astfel cum a fost formulată, invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 şi a Codului muncii atât în ceea ce priveşte capătul principal al acţiunii privind anularea ordinului cât şi capetele de cerere subsidiare având ca obiect reintegrarea şi plata daunelor materiale şi morale.
La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei semnatare a recursului în raport de dispoziţiile art. 161 C. proc. civ. şi excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs se solicită respingerea recursului ca nefondat.
La dosar recurentul-intimat a formulat răspuns la întâmpinare în care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi admiterea recursului depunând acte în combaterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.
Curtea pe excepţiile invocate de reclamantul-intimat, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., le va aprecia ca nefondate şi le va respinge pentru următoarele considerente:
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată conform art. 161 C. proc. civ., în ceea ce priveşte persoana împuternicită a semna recursul, respectiv directorul general al D.G.J., Curtea constată următoarele, în raport de actele depuse în combaterea excepţiei.
Potrivit pct. 11 al art. 13 din Regulamentul sus menţionat, preşedintele Consiliului de conducere, în calitatea sa de inspector general de stat al I.S.C, are următoarele atribuţii şi competenţe: .. 11.) împuterniceşte directorul general al Direcţiei generale juridice să reprezinte I.S.C, prin Direcţia Contencios, în faţa instanţelor judecătoreşti, .., să semneze, în numele şi pe seama inspectorului general de stat al I.S.C, cererile adresate acestora, căile de atac, apărările, delegaţiile de reprezentare ale consilierilor juridici, precum şi celelalte acte cu caracter juridic.
în condiţiile Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările ulterioare, şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a I.S.C., aprobat prin Decizia Primului - Ministru nr. 164/2008, prin Ordinul I.G.S. nr. 1840/2008 a fost aprobată Procedura privind organizarea activităţii Direcţiei Contencios din cadrul D.G.J., aplicată atât de către fosta D.G.J., cât si de către fostele inspectorate teritoriale în construcţii.
Astfel, potrivit pct. 8.2.1, paragraful 3, din Procedura privind organizarea activităţii Direcţiei Contencios din cadrul D.G.J., aprobată prin Ordinul nr. 1840/2008, directorul general al D.G.J. este împuternicit să reprezinte, .., interesele I.S.C. în faţa instanţelor judecătoreşti de toate gradele, a organelor de urmărire penală, a altor autorităţi şi/sau organe administrative sau jurisdicţionale, precum şi a celorlalte autorităţi şi/sau instituţii publice centrale sau locale.
Pe de altă parte, potrivit fişei postului, ce constituie anexă la contractul individual de muncă, directorul general al fostei Direcţii Generale Juridice a I.S.C. avea atribuţia de semnare a acţiunilor judiciare, a apărărilor formulate, precum şi exercitarea căilor de atac, în numele şi pe seama I.G.S.
Mai mult, atribuţia de a promova şi semna căile de atac o avea aceeaşi persoană Directorul General al D.G.J. şi în baza Regulamentului intern al I.S.C. aprobat prin Hotărârea Consiliului de Conducere al I.S.C. nr. 3/2010.
Excepţia nulităţii recursului nu poate fi reţinută în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recursul având caracter devolutiv, cauza putând fi verificată sub toate aspectele. Pe de altă parte motivele de recurs invocate pot fi încadrate de Curte, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ca motiv de casare, de ordine publică şi în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii criticată ca fiind nelegală şi netemeinică.
În consecinţă, Curtea va respinge excepţiile invocate de reclamantul-intimat.
În ceea ce priveşte motivele de recurs, Curtea va aprecia ca fondat motivul de casare de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., apare ca inutilă cercetarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Verificarea pe fond a temeiniciei acţiunii reclamantului revine instanţei competente care este Tribunalul Bihor, secţia litigii de muncă şi nu curtea de apel, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 sau dispoziţiile art. 3 C. proc. civ.
Sentinţa atacată pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, este nelegală deoarece a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a unei alte instanţe, respectiv a Tribunalului căruia îi revenea competenţa conform art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., atât în raport de obiect cât şi de calitatea părţilor.
În cauză, obiectul litigiului îl constituie anularea unui act de dreptul muncii, ordin emis nu în regim de putere public, ci în regim de drept al muncii prin care s-a modificat un contract individual de muncă pe durate nedeterminată.
Faptul că ordinul contestat a fost emis în baza OUG nr. 37/2009 nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece nu toate actele emise în baza acestui act administrativ sunt emise în regim de putere publică şi privesc pe funcţionarii publici.
În prezenta cauză Ordinul nr. 289/2009 a fost emis în baza art. III şi IV din OUG nr. 37/2009 nu constituie un act administrativ ci un act de dreptul muncii, care a privit pe reclamantul-intimat care face parte din personalul contractual al I.S.C. şi nu este funcţionar public. Pe cale de consecinţă în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 554/2004, în mod greşit instanţa de fond calificând ordinul contestat ca fiind un act administrativ şi făcând aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Acest ordin a fost emis de recurent în calitate de angajator personalul I.S.C. neintrând în categoria funcţionarilor publici ci în categoria personalului contractual.
Prin acest ordin, emis conform dispoziţiilor Codului muncii s-au operat modificări ale elementelor din contractul individual de muncă ale reclamantului, felul muncii şi salariu, revenind instanţei competente, tribunalul, prin secţia specializată, competenţa materială de verificare a legalităţii acestor modificări şi a temeiniciilor pretenţiilor reclamantului-intimat pe acţiune astfel cum a fost formulată.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., va admite recursul şi va casa sentinţa atacată trimiţând cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă Tribunalul Bihor, secţia conflicte de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate de intimatul-reclamant C.L.
Admite recursul declarat de pârâtul I.S.C. împotriva sentinţei ner.169/ CA din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, secţia conflicte de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2331/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2345/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
