ICCJ. Decizia nr. 2417/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2417/2011
Dosar nr. 5723/2/2009
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A. SA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 620 din 02 iunie 2009 emisă de acesta din urmă, exonerarea sa de plata amenzii în cuantum de 10.000 RON, cu obligarea pârâtului la plata de daune interese cauzate de aplicarea în mod nelegal a sancţiunii şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a învederat instanţei că, prin decizia contestată, a fost sancţionată de pârât cu amendă de 10.000 de RON, pentru pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) şi (3) şi art. 42 alin. (2) din Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006 - Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizual şi a art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, încălcări care ar fi avut loc în cadrul emisiunii "A.D.", ediţia din 20 mai 2009.
Reclamanta a apreciat că decizia contestată încalcă dreptul constituţional la liberă exprimare, reprezentând un abuz de drept din partea autorităţii, în condiţiile în care conţinutul emisiunii nu este unul susceptibil de încălcare a normelor din legislaţia audiovizuală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, învederând instanţei, după expunerea stării de fapt şi de drept a cauzei, că, pe parcursul emisiunii incriminate, invitaţii au folosit un limbaj injurios şi violent, împrejurare faţă de care emisiunea a fost greşit încadrată cu semnul de avertizare "AP" şi difuzată la o oră necorespunzătoare în raport de conţinutul ei.
2.Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 975 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.
Considerentele reţinute de curtea de apel în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr. 620 din 30 aprilie 2009, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a dispus sancţionarea reclamantei SC A. SA cu amendă de 10.000 de RON, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, coroborat cu art. 16 alin. (1) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, respectiv a prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.
Pentru a dispune astfel, pârâtul a reţinut că postul de televiziune A. a difuzat, în ziua de 20 mai 2009, începând cu ora 17,00, emisiunea "A.D.", prezentată de dl. M.I., având marcajul "AP", genul programului fiind "news-magazine", iar printre subiectele abordate în cadrul acestei emisiuni au fost şi neînţelegerile dintre P., o dansatoare de muzică orientală şi O.S., izbucnite cu o seară înainte, când aceştia au participat la o emisiune difuzată de postul de televiziune K., având ca subiect vedetele agresate.
Instanţa de fond a constatat că în această situaţie Consiliul Naţional al Audiovizualului a reţinut că emisiunea a avut un conţinut neadecvat orei de difuzare, fiind transmisă la o oră accesibilă tuturor categoriilor de public, fără a se respecta criteriile de clasificare a programelor audiovizuale care obligă radiodifuzorii să ţină cont de psihologia personajelor şi de reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor, de calitatea şi tipologia limbajului, precum şi de genul sau temele producţiilor audiovizuale, criterii în funcţie de care se face clasificarea producţiilor şi de care depinde şi alegerea intervalului orar de transmitere a acestora, astfel încât difuzarea lor să nu afecteze minorii.
Totodată, Consiliul Naţional al Audiovizualului a reţinut că, având în vedere modul în care s-au desfăşurat discuţiile, la abordarea unui astfel de subiect, moderatorul emisiunii trebuia să dea dovadă de o atitudine mai fermă pentru stoparea limbajului vulgar sau violent al invitaţilor emisiunii. Mai mult deşi la un moment dat chiar invitata l-a avertizat pe moderator în privinţa atitudinii sale permisive, acesta nu a avut o reacţie fermă de stopare a limbajului injurios utilizat de O.S..
Instanţa a apreciat că programarea şi furnizarea de programe cu încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 constituie, potrivit art. 90 alin. (1) lit. g), contravenţie, fiind sancţionată de legiuitor, potrivit art. 90 alin. (2), cu amendă de la 5.000 RON la 100.000 RON.
S-a mai reţinut de către instanţă că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (4) din Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual: „Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane".
Instanţa a apreciat că limbajul folosit de numitul O.S. a fost unul injurios, trivial, suburban, în mod cert unul care poate afecta dezvoltarea morală a copiilor, precum şi faptul că prin reprezentarea gratuită a violenţei verbale din cuprinsul emisiunii în discuţie pot fi aduse prejudicii dezvoltării fizice, psihice şi morale a publicului, în special a copiilor, justificându-se prin urmare limitarea exerciţiului dreptului la libera exprimare, în forma pretinsă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, de difuzare a unei astfel de emisiuni într-un interval orar neaccesibil copiilor şi cu marcajul corespunzător.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut caracterul absolut formal, lipsit de fermitate, al „atenţionării" lui O.S. de către realizatorul emisiunii, mai degrabă o rugăminte echivocă, neurmată de nicio altă măsură, aceasta în condiţiile în care situaţia putea fi evitată, cel puţin în parte, prin respectarea înţelegerii iniţiale cu invitata, aceea de a nu se permite accesul în platou a lui O.S..
3. Recursul declarat de SC A. SA Bucureşti
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susţine că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de fond a încadrat dialogurile sancţionate de Consiliul Naţional al Audiovizualului într-o categorie eronată faţă de conţinutul lor real şi nu a reţinut faptul că emisiunea a purtat, conform reglementării legale, avertismentul că poate fi vizionată de copiii până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinţii şi că nu i-a acordat valoare legală corespunzătoare, de element legal reglementat pentru protejarea minorilor de posibile aspecte care le-ar putea influenţa negativ dezvoltarea.
Arată că prin sancţiunea aplicată, Consiliul i-a limitat dreptul la libera exprimare, pentru simple discuţii caracteristice unui anumit tip de emisiuni de divertisment, care nu reprezintă o măsură "absolut necesară într-o societate democratică"", determinate de o nevoie socială presantă ci un abuz de putere şi o ridiculizare, cu efecte negative foarte grave.
4. Apărările formulate de Consiliul Naţional al Audiovizualului
Prin întâmpinarea înregistrată la 1 aprilie 2011, intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.
Intimatul a arătat că instanţa de fond a motivat atât în fapt, cât şi în drept, sentinţa pronunţată, reţinând că decizia de sancţionare contestată este legală şi temeinică sub toate aspectele şi că prin reprezentarea gratuită a violenţei verbale din cuprinsul emisiunii pot fi aduse prejudicii dezvoltării fizice, psihice şi morale a publicului, în mod special copiilor.
Tipul emisiunii nu reclamă un program în care copiii să nu aibă acces, fiind difuzată în direct, reclamanta avea obligaţia de a lua toate măsurile, astfel încât aceasta să fie difuzată cu respectarea dispoziţiilor legale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulat de recurentă, în apărările cu privire la întâmpinare, dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate, exercitat de instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 93 din Legea nr. 504/2002, privind audiovizualul, Decizia nr. 620 din 02 iunie 2009, prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru cele ale art. 42 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Soluţia primei instanţe de respingere a contestaţiei împotriva Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 620/2009, este legală, în cauză fiind incidente dispoziţiile normative invocate.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Codul audiovizualului, criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora, iar criteriile generale de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale sunt următoarele: f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor; k) calitatea şi tipologia limbajului; I) genul sau temele producţiilor audiovizuale.", motiv pentru care "Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane".
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la critica ce vizează nelegalitatea sentinţei recurate care nu a reţinut faptul că emisiunea a purtat conform reglementării legale, avertismentul că poate fi vizionată de copiii până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinţii.
În speţă, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, prezentate la pct. 1.1 din decizie, instanţa de fond a avut în vedere această apărare şi a analizat dacă aceasta se încadrează în ipoteza normei legale, adică dacă poate afecta dezvoltarea mentală sau morală a minorilor, ţinând cont de intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea şi în mod corect a reţinut încălcarea normei prevăzută de art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului din perspectiva conţinutului emisiunii, raportat la intervalul orar de difuzare.
Referitor la susţinerea potrivit căreia instanţa de fond a încadrat dialogurile sancţionate de Consiliul Naţional al Audiovizualului într-o categorie eronată faţă de conţinutul lor real.
În sarcina recurentei-reclamante prin decizia contestată s-a reţinut faptul că, în ediţia din 20 mai 2009 a emisiunii "A.D.", difuzată cu semnul de avertizare AP, au fost abordate mai multe subiecte, printre care şi unul cu privire la neînţelegerea dintre cei doi invitaţii care au folosit un limbaj injurios şi violent fără ca moderatorul să adopte o atitudine fermă de a nu permite acestora să folosească un astfel de limbaj, la o oră la care copiii au acces neîngrădit la vizionare.
Astfel, recurenta-reclamantă a fost sancţionată datorită conţinutului şi nu tematicii sau caracterului emisiunii, deoarece prin utilizarea limbajului neadecvat în raport de ora difuzării, aceasta afectează dezvoltarea mentală sau morală a minorilor, ştiut fiind că minorii au tendinţa de a adopta modele de conduită preluate atât din familie, cât şi din societate, inclusiv de la televizor, aşa cum în mod corect reţine intimatul prin întâmpinare.
În cauză nu se poate vorbi de îngrădirea exercitării dreptului la libera exprimare iar sancţionarea recurentei-reclamante nu a reprezentat un abuz de drept din partea autorităţii pârâte, întrucât controlul Consiliului a fost ulterior comunicării publice a emisiunii monitorizate, iar sancţiunea aplicată reprezintă o consecinţă a nerespectării normelor audiovizuale în vigoare.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 975 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2406/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2418/2011. Contencios → |
|---|
