ICCJ. Decizia nr. 2398/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2398/2011
Dosar nr. 1082/33/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC Q.P. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D.G.F. Cluj şi A.N.A. anularea parţială a Deciziei nr. 73 din 19 mai 2010 a D.G.F.P. Cluj, în ceea ce priveşte respingerea pentru suma de 1.499.450 lei a contestaţiei formulată de SC Q.P. împotriva Deciziei de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009; anularea Deciziei de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009 şi în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 1.499.450 lei care nu au fost anulate prin Decizia nr. 73/2010; anularea măsurilor din Raportul de Inspecție Fiscală nr. 32400 din 30 septembrie 2009 care au stat la baza stabilirii împotriva SC Q.P. SRL a obligaţiilor fiscale suplimentare în sumă de 1.633.894,33 lei prin Decizia de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009; recunoaşterea achitării în plus pentru întreaga perioada verificată a sumei de 9.958 lei, în contul impozitului pe profit.
S-a solicitat totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că în cursul anului 2009 la societatea reclamantă a fost efectuată o inspecţie fiscală, fiind supusă verificării pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2008, la finalizarea ei fiind întocmit Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 32.400 din 30 septembrie 2009, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009, prin care au fost stabilite în sarcina acesteia obligaţii fiscale suplimentare de plată în valoarea totală de 1.835.046 lei.
A mai arătat reclamanta, că în data de 2 noiembrie 2009, a depus contestaţia înregistrată sub nr. 36595, prin care a solicitat anularea parţială a măsurilor dispuse prin Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 32.400 din 30 septembrie 2009 şi a obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009.
Contestaţia a fost soluţionată de D.G.F.P. Cluj, prin Decizia nr. 73 din 19 mai 2010, fiind admisă numai în parte, respectiv numai pentru suma de 134.444 lei, stabilită prin Decizia de impunere nr. 1009 din 30 septembrie 2009, reprezentând debit şi accesorii la sursa impozit pe profit.
Prin încheierea din data de 2 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC Q.P. SRL
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cazul unor cereri ce vizează suspendarea unui act administrativ fiscal este necesar pe lângă întrunirea cumulativă a cerinţelor cazului bine justificat şi prevenirea pagubei iminente şi întrunirea cerinţei de a fi depusă cauţiune până la cuantumul instituit de art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003.
A concluzionat Curtea că deşi s-a statuat în sarcina reclamantei obligaţia de a depune cauţiune în cuantum de 149.945 lei, această obligaţie nu a fost îndeplinită.
Împotriva încheierii din data de 2 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta SC Q.P. SRL Cluj Napoca prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac şi modificarea încheierii atacate în sensul suspendării în întregime a deciziei de impunere până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ.
Reclamanta a învederat, prin motivele de recurs, că încheierea atacată este nelegală şi netemeinică, prin raportare la următoarele argumente:
În mod nelegal nu a fost menţinută şi pentru prezenta cerere cauţiunea care a fost consemnată pentru suspendarea dispusă în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în dosarul nr. 1935/33/2009 al Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. Instanţa de fond trebuia astfel să aibă în vedere faptul că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea cauţiunii a fost realizat în speţă prin cauţiunea care a fost deja consemnată de reclamantă pentru suspendarea executării aceleiaşi decizii de impunere dispusă în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Or, a fi obligaţi la consemnarea încă a unei cauţiuni de 10 % doar pentru a se obţine o prelungire a suspendării aceleiaşi decizii de impunere până la rămânerea irevocabilă a hotărârii reprezintă o măsură împovărătoare pentru recurentă, de natură a afecta grav activitatea, aducându-se astfel atingere art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O. privind accesul la un proces echitabil, între ale căror garanţii îl reprezintă, asigurarea accesului efectiv la justiţie, acces care nu se poate realiza atunci când soluţionarea unei cereri este condiţionată de plata unei cauţiuni împovărătoare pentru parte.
Pe de altă parte, reclamanta a precizat că prima instanţă a respins în mod eronat cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu toate că în cauză erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens. Chiar dacă recurenta beneficia de o suspendare a executării dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta s-a considerat întrutotul îndreptăţită să obţină suspendarea executării deciziei de impunere până la rămânerea irevocabilă a hotărârii asupra fondului, pe motiv că aceasta se putea dispune doar până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata D.G.F.P. Cluj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea că este legală şi temeinică sentinţa pronunţată de prima instanţă.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 215 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar conform art. 215 alin. (2) din acelaşi act normativ, "Dispoziţiile prezentului articol nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20 % din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei".
Cum textul legal mai sus menţionat nu distinge, rezultă că în materia actului administrativ fiscal suspendarea executării poate fi dispusă, fie în condiţiile art. 14 fie în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, adică fie până la pronunţarea instanţei de fond fie până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, numai dacă sunt întrunite cumulativ trei cerinţe: depunerea unei cauţiuni de până la 20 % din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei, stabilită în concret în mod suveran de judecătorul fondului; existenţa cazului bine justificat; prevenirea unei pagube iminente. Împrejurarea că reclamanta recurentă a depus o dată cauţiunea în procedura suspendării executării întemeiate pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este lipsită de relevanţă, fiind evident că îndeplinirea unei asemenea obligaţii, în mod distinct, este presupusă şi în procedura suspendării executării aceluiaşi act administrativ fiscal, iniţiată în temeiul prevederilor art. 15 din legea contenciosului administrativ, până la soluţionarea definitivă ţi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ.
Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal, cum stabilit şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O., întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauţiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal. S-a mai reţinut, de instanţa constituţională, că nu este restricţionat accesul la justiţie ca urmare a valorii exagerate a cauţiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
În mod întemeiat instanţa de fond, luând act de nedepunerea de către reclamantă a cauţiunii stabilită în cuantum de 149.945 lei şi constatând astfel că nu este îndeplinită una din condiţiile de admisibilitate, a respins cererea reclamantei recurente de suspendare a executării întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, se reţine că încheierea atacată este legală şi că motivele de recurs invocate în litigiu nu sunt întemeiate, urmând a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de SC Q.P. SRL Cluj-Napoca împotriva încheierii din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC Q.P. SRL Cluj-Napoca împotriva încheierii din 2 februarie2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2376/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 2415/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
