ICCJ. Decizia nr. 2448/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2448/2011
Dosar nr. 744/64/2010
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În dosarul nr. 8739/62/2010 aflat pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, instanţa a dispus, la data de 14 septembrie 2010, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, declinând competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din HG nr. 174/2002 invocată de reclamantul R.C.I., în contradictoriu cu pârâţii A.J.O.F.M. Braşov, Conducătorul A.J.O.F.M. Braşov, A.J.O.F.M. Prahova şi Conducătorul A.J.O.F.M. Prahova, în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Tribunalul a reţinut că, referitor la capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate, disjuns din dosarul nr. 6011/62/2010, reclamantul a invocat faptul că art. 45 alin. (2) din HG nr. 174/2002 instituie o condiţie de încadrare în muncă de cel puţin 12 luni, neprevăzută de Legea nr. 76/2002.
În urma declinării competenţei materiale, Curtea de Apel Braşov a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, ce a format obiectul dosarului nr. 744/64/2010.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.J.O.F.M. Braşov a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 195/ F din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din HG nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, invocată de reclamantul R.C.I., în contradictoriu cu pârâţii A.J.O.F.M. Braşov, Conducătorul A.J.O.F.M. Braşov, A.J.O.F.M. Prahova, Conducătorul A.J.O.F.M. Prahova şi cu emitentul actului, Guvernul României.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin HG nr. 174/2002, s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Examinând cadrul legal incident în cauza dedusă judecăţii, Curtea a apreciat că prevederile art. 45 alin. (2) din HG nr. 174/2002 prin care se condiţionează acordarea drepturilor prevăzute de art. 74 şi art. 75 din Legea nr. 76/2002 de o încadrare în muncă pe o perioadă de cel puţin 12 luni, nu adaugă la lege, astfel cum a susţinut reclamantul, ci doar clarifică, într-o formă explicită, dispoziţiile art. 74 şi art. 75, coroborate cu cele ale art. 76 din aceeași lege.
Prima instanţă a apreciat că stabilirea obligaţiei de a restitui integral sumele primite conform art. 74 şi 75, în situaţia în care raporturile de serviciu încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, nu aduce atingere beneficiilor acordate prin Legea nr. 76/2002, al cărei scop îl reprezintă stimularea ocupării forţei de muncă.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs în termenul legal reclamantul R.C.I., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
- În motivarea recursului reclamantul a arătat că soluţia instanţei de fond este greşită întrucât textul din lege se referă la altceva decât textul din normele metodologice.
Astfel, textul de lege vorbeşte despre condiţiile în care se dobândeşte dreptul prevăzut de art. 74 respectiv 75 iar textul din normele metodologice vorbeşte despre situaţiile strict şi limitativ prevăzute în care deşi te-ai încadrat iniţial în condiţiile de dobândire a dreptului totuşi va trebui să restitui sumele de bani aferente.
Consideră reclamantul – recurent că pentru toate celelalte situaţii decât cele enumerate în art. 76, deşi raporturile de muncă încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, sumele de bani nu se restituie.
Pârâţii – intimaţi, G.R., A.J.O.F.M. (A.N.O.F.M.) – Prahova S.M.R.A., au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente şi înconformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru considerentele următoare:
În conformitate cu art. 74 și 75 din Legea nr. 76/2002 „Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu nivelul a două salarii minime brute pe ţară în vigoare la data acordării; Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu nivelul a 7 salarii minime brute pe ţară în vigoare la data instalării".
Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (1) „Încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu din iniţiativa sau din motive imputabile angajatului, într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, atrage obligaţia restituirii integrale de către angajat a sumelor acordate drept prime prevăzute la art. 74 şi 75.
(2) În situaţia nerespectării prevederilor alin. (1) recuperarea sumelor prevăzute la art. 74 şi 75 se va face pe baza deciziilor de imputare emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care constituie titluri executorii.
Art. 45 alin. (2) din HG nr. 174/2002 prevede că „Beneficiază de drepturile prevăzute la art. 74 şi 75 din lege persoanele care se încadrează în muncă pe o perioadă de cel puţin 12 luni.".
Recurentul – reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din HG nr. 174/2002, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, deoarece consideră că aceste prevederi condiţionează acordarea drepturilor prevăzute de art. 74 şi art. 75 din aceeași, lege de o încadrare în muncă pe o perioadă de cel puţin 12 luni.
Înalta Curte apreciază că întrucât în art. 76 din aceeași lege, se prevede în mod expres ipoteza arătată la art. 45 alin. (2) din HG nr. 174/2002, în sensul că angajaţii au obligaţia de a restitui integral sumele primite conform art. 74 şi 75 în situaţia în care raporturile de muncă sau de serviciu încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, art. 45 alin. (2) din HG nr. 174/2002 nu adaugă la lege ci explică modul de aplicare al Legii nr. 76/2002, având în vedere scopul legiuitorului de a impulsiona mobilitatea şi angajarea durabilă a forţei de muncă şi mai ales de a împiedica înţelegerile între angajator şi angajat pentru a eluda scopul prezentei legi de a creşte şansele de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă pe termen mai lung, cu atât mai mult cu cât monitorizarea şi verificarea menţineriiraporturilor de muncă se face pentru o perioadă de 12 luni în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din HG nr. 174/2002.
Faţă de cele reţinute mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.C.I. împotriva sentinţei nr. 195/ F din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2415/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2452/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
