ICCJ. Decizia nr. 2415/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2415/2011
Dosar nr. 8631/2/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3596 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei (capetele de cerere disjunse din dosarul nr. 9284/2/2009), privind pe reclamanta I.L., în contradictoriu cu pârâţii M.J.L.C., C.S.M. şi C.A. Constanţa şi chemaţii în garanţie U.E., reprezentată prin C.E., P.E., B.I.P.E.R., P.R., G.R. şi M.F.P., în favoarea Tribunalului Tulcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3586 din 28 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 9284/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost disjunse capetele de cerere din acţiunea reclamantei înregistrată la data de 7 decembrie 2009, referitoare la anularea contractului de muncă şi acordarea drepturilor salariale cuvenite, obligarea pârâţilor la efectuarea încadrării corespunzătoare şi completarea carnetului de muncă cu privire la funcţia şi salariul cuvenit pentru funcţia de consilier juridic - personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi nulitatea absolută a raportului de evaluare, constituindu-se dosarul nr. 8631/2/2010.
La termenul din 28 septembrie 2010 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale cu privire la capetele de cerere disjunse şi, examinând-o cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Reclamanta este încadrată ca funcţionar public la Tribunalul Tulcea, B.I.P., fiind desemnată pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, iar postul ocupat de reclamantă în cadrul Biroului de informare şi relaţii publice este de expert-funcţionar public, raportul de serviciu al acesteia fiind încheiat cu Tribunalul Tulcea.
Instanţa a reţinut că, în temeiul art. 911 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 261/2006, litigiul având ca obiect raportul de serviciu şi plata unor drepturi salariale solicitate în baza raportului de serviciu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, iar, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, respectiv în raport de rangul autorităţii cu care s-a încheiat raportul de serviciu, competenţa aparţine Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Tulcea.
În consecinţă, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 158 alin. (1) şi art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta I.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data pronunţării hotărârii.
Astfel, potrivit art. 158 alin. (3) C. proc. civ., în varianta în vigoare la data pronunţării sentinţei recurate: „Dacă instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare".
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 28 septembrie 2010, iar recursul trebuia declarat în termen de 5 zile de la pronunţare, respectiv până la data de 4 octombrie 2010.
În cauză, reclamanta I.L. a declarat recurs la data de 22 februarie 2011, potrivit datei existente pe ştampila aplicată pe plicul de dosar, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.
Deoarece recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de art. 158 alin. (3), deci în 5 zile de la pronunţarea hotărârii atacate, în cauză a intervenit sancţiunea decăderii prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei".
Cum în cauză recurenta-reclamantă nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, se va constata că recursul este tardiv formulat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.L. împotriva Sentinţei civile nr. 3596 din 28 septembrie2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2398/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2448/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
