ICCJ. Decizia nr. 2462/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2462/2011
Dosar nr. 12485/2/2010
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. Bucureşti, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 26 din 06 octombrie 2010, emisă de A.I.F. din cadrul D.R.A.O.V. Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat faptul că, în perioada 09 februarie 2010 - 08 septembrie 2010, la sediul societăţii G.T. a avut loc o inspecţie fiscală parţială în ceea ce priveşte accizele armonizate datorate bugetului statului, care a vizat perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009.
În temeiul Raportului de inspecţie fiscală nr. 24036 din 05 octombrie 2010 a fost emisă Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 26 din 06 octombrie 2010, stabilindu-se în sarcina reclamantei o sumă de plată reprezentând accize şi accesorii aferente acestei sume în cuantum total de 929.381.430 lei.
Societatea reclamantă a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, a precizat societatea, un prim motiv de nelegalitate a deciziei de impunere constă în încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (3) C. proCod Fiscal, potrivit cărora inspecţia fiscală poate fi efectuată doar o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Reclamanta a arătat, de asemenea, că interpretarea dată de către organul de control cu privire la natura produselor care fac obiectul contractelor încheiate de către G.T., în raport de dispoziţiile art. 174 Cod Fiscal, este nelegală, întrucât organul de control a reţinut, în mod eronat, că tutunul prelucrat sau vândut de societate este produs accizabil, apreciind că acesta este destinat rulării de ţigarete, când, în fapt, acesta constituie materie primă pentru fabricarea ţigaretelor, făcându-se o confuzie între tutunul tăiat destinat rulării de ţigarete şi tutunul tăiat destinat fabricării de ţigarete.
Referitor la condiţia pagubei iminente, societatea reclamantă a susţinut că punerea în executare a acestei decizii ar determina suspendarea sau anularea autorizaţiei de antrepozit fiscal a societăţii, aspect care ar produce consecinţe extreme, respectiv încetarea activităţii companiei. Pe de altă parte, a susţinut reclamanta, societatea ar fi nevoită să dispună măsuri de disponibilizare a 128 de angajaţi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1121 din 15 februarie 201, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. Bucureşti şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, nr. 26 din 06 octombrie 2010, emisă de D.R.A.O.V. Bucureşti – A.I.F., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în perioada 09 februarie 2010 - 08 septembrie 2010, A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Bucureşti a efectuat la societatea reclamantă o inspecţie fiscală parţială vizând perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009, având ca obiective verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabil, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor sau a obligaţiilor de plată cu privire la accizele armonizate ale produselor accizabile şi a accesoriilor aferente acestora, conform art. 94 alin. (1) din OG nr. 92/2003, stabilindu-se în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 929.381.430 lei reprezentând accize şi accesorii aferente.
Prima instanţă a mai reţinut că, în perioada 26 februarie 2007 - 28 februarie 2007 şi respectiv, 08 mai 2007 - 11 mai 2007, A.N.A.F. – D.G.A.M.C. a efectuat un control la societatea reclamantă având ca obiect modul de respectare a dispoziţiilor art. 186 – art. 189 Cod Fiscal, referitor la deplasarea produselor accizabile (tutun) din depozitele proprii în cele ale beneficiarilor, ca urmare a contractelor încheiate în perioada 2004 - 2006.
Faţă de această situaţie de fapt şi examinând dispoziţiile legale incidente, Curtea a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a constatat că în cauză există o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ fiscal contestat, în condiţiile în care A.N.A.F. face constatări diferite cu privire la obligaţia reclamantei de a plăti accize pentru tutunul de fumat procesat şi vândut în perioadele supuse controlului.
Astfel, reţine prima instanţă, în anul 2007, analizând contractele încheiate de reclamantă în anii 2004 - 2006, organele fiscale concluzionează că tutunul de fumat procesat şi vândut de reclamantă nu este un produs accizabil, iar, în anul 2010, examinând contractele încheiate de reclamantă în perioada 2004 - 2007, având aceleaşi obiecte-procesare şi respectiv, vânzare tutun, stabileşte că reclamanta avea obligaţia de a plăti accize.
Curtea de Apel a mai constatat faptul că unele dintre aceste contracte au fost supuse verificării atât în anul 2007, cât şi în anul 2010 (contractele încheiate cu SC S.T.T. SRL şi SC B.B.C. SRL), reţinându-se în anul 2007 că produsele care au făcut obiectul contractelor nr. 695 din 18 februarie 2005, nr. 317 din 02 februarie 2006 şi nr. 3031 din 12 septembrie 2006 nu se încadrează în categoria produselor accizabile, iar în anul 2010 calculându-se accize pentru cantităţile de tutun procesat în baza contractelor încheiate cu cele două societăţi.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut şi prevederile art. 105 alin. (3) din OG nr. 92/2003, potrivit cărora inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Analizând indicatorii din contul de profit şi pierderi, bilanţul depus de reclamantă pe anul 2009 din care rezultă că suma datorată este mai mare decât cifra de afaceri netă şi veniturile totale, precum şi că reclamanta a înregistrat pierderi, instanţa de fond a apreciat că şi cerinţa pagubei iminente este îndeplinită.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs în termenul legal pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. Bucureşti, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea executării deciziei de impunere nr. 26 din 6 octombrie 2010 privind obligaţii suplimentare de plată stabilite prin actul de control nr. 24036 din 5 octombrie 2010, în sumă de 927.381.430 lei reprezentând accize şi accesorii aferente.
Astfel, recurenta a susţinut că D.R.A.O.V. Bucureşti s-a pronunţat prin actul de control asupra altor contracte şi nu la cele care la făcut referire A.N.A.F. prin direcţia de specialitate.
Totodată, recurenta a susţinut că la o verificare aparentă a legalităţii raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere nr. 26 din 6 octombrie 2010 nu se poate trage concluzia că există îndoieli serioase asupra actelor administrativ fiscale, atâta timp cât au fost respectate condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta a susţinut că intimata-reclamantă nu a făcut dovada unei situaţii instabile din punct de vedere financiar.
Recurenta a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Codul de procedură fiscală şi Codul de procedură civilă.
Intimata SC G.T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând, în esenţă, că în cauză a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate, respectiv cazul bine justificat cât şi iminenţa producerii unei pagube.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte costată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente.
Cererea intimatei-reclamante s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Măsura provizorie solicitată de intimata-reclamantă se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Îndeplinirea acestei condiţii rezultă în cauză din faptul că A.N.A.F. prin actul de control anterior emis în anul 2007 analizând contractele încheiate de reclamantă în perioada 2004 - 2006, având acelaşi obiect, procesare şi respectiv vânzare produse de tutun a concluzionat că reclamanta nu avea obligaţia de a plăti accize, în timp ce prin actele administrativ fiscale ulterioare emise de recurenta-pârâtă se reţine, din analiza contractelor încheiate având acelaşi obiect şi examinate anterior, obligaţie de a plăti accize.
Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată îndeplinirea condiţiei legale privind cazul bine justificat cât şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 105 alin. (3) din OG nr. 92/2003, potrivit cărora inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză cât şi din examinarea sumară a actului administrativ fiscal atacat rezultă că este afectată prezumţia de legalitate a acestuia, având în vedere constatările şi reţinerile diferite din cele două acte de control întocmite de A.N.A.F. şi cel întocmit de recurenta-pârâtă, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
În cauză, prin sentinţa atacată s-a reţinut ca fiind îndeplinită şi cea de-a doua condiţie legală prevăzută de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Noţiunea de pagubă iminentă a fost definită în art. 1 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Raportat la această definiţie legală dată pagubei iminente, se constată că instanţa de fond a apreciat corect consecinţele executării silite anterior pronunţării pe fond, reţinând în baza probelor administrate respectiv a constatărilor din raportul de inspecţie fiscală, faptul că se produc consecinţe negative majore din punct de vedere financiar având în vedere indicatorii din contul de profit şi pierderi din bilanţul intimatei-reclamante pe anul 2009, suma datorată fiind mai mare decât cifra de afaceri netă şi veniturile totale cât şi pierderile înregistrate de aceasta.
În acest sens, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora nu au fost depuse documente din care să rezulte dovada la zi a unei situaţii instabile din punct de vedere financiar.
Având în vedere toate aceste considerente, se reţine că instanţa de fond a apreciat corect ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi în consecinţă soluţia de admitere a cererii de suspendare este legală şi temeinică urmând a fi menţinută.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.V. – D.R.A.O.V. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1121 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2460/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2463/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
